DECIZIE nr. 591 din 8 noiembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarilena Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liliana Sime în Dosarul nr. 564/2005 al Tribunalului Bihor.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 564/2005, Tribunalul Bihor a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liliana Sime, prin apărător, autoarea excepţiei având calitatea de inculpat în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece prevăd posibilitatea recursului numai împotriva hotărârii prin care instanţa se desesizează, nu şi împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de desesizare, care nu poate fi atacată cu recurs decât odată cu hotărârea asupra fondului cauzei. În mod corespunzător sunt criticate şi dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, conform cărora încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când legea prevede că pot fi atacate separat cu recurs. Aceste dispoziţii contravin, în opinia autoarei excepţiei, prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), privind accesul liber la justiţie, ale art. 24, privind garantarea dreptului la apărare, precum şi ale art. 129, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, autoarea excepţiei consideră că textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi pe cele ale art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie.Tribunalul Bihor apreciază că dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21, 24 şi 129 din Constituţie. Dimpotrivă, din conţinutul art. 129 din Constituţie rezultă că reglementarea căilor de atac, a procedurii de exercitare şi de judecată în aceste căi este dată în competenţa exclusivă a legiuitorului, ca unică autoritate competentă în materie. Determinarea cazurilor în care încheierile de şedinţă pot fi atacate separat şi nu odată cu sentinţa sau decizia aparţine, de asemenea, legiuitorului. Aceste cazuri sunt excepţii de la regula conform căreia încheierile de şedinţă în procesul penal pot fi atacate numai odată cu fondul. Această regulă este recunoscută şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar scopul ei este acela de a asigura desfăşurarea cu celeritate a procesului, pentru ca fiecare persoană să beneficieze de acces liber la justiţie şi de dreptul la un proces echitabil.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul arată că dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale privitoare la dreptul la apărare şi la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, consideră că textele de lege criticate nu înfrâng nici dispoziţiile art. 21 din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Mai arată că atât prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi cele ale art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie impun cerinţa existenţei unei căi de atac, dar lasă la latitudinea legislaţiilor naţionale reglementarea modului de exercitare a acestei căi de atac. În consecinţă, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu conţin norme contrare dreptului părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Totodată apreciază că prevederile legale criticate constituie garanţii ale respectării dreptului la apărare al părţilor în tot cursul procesului penal. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate în raport cu prevederile art. 129 din Constituţie, consideră că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora, fiind atributul său exclusiv.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 332 alin. 3: "Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre."– Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin aceste dispoziţii legale sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1), privind accesul liber la justiţie, ale art. 24, privind garantarea dreptului la apărare, precum şi ale art. 129, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, autoarea excepţiei consideră că textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei de a se plânge unei instanţe, precum şi pe cele ale art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie, privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că deşi criticile de neconstituţionalitate se referă, în principal, la dispoziţiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţia priveşte în esenţă dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din acelaşi cod, care prevăd că, de regulă, încheierile de şedinţă nu pot fi atacate separat cu recurs, dar pot fi atacate odată cu sentinţa sau decizia recurată. În fond, dispoziţiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt criticate pentru că nu prevăd şi posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care instanţa respinge cererea părţii de a se dispune desesizarea şi restituirea cauzei la procuror.Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 121 din 1 martie 2005 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 22 martie 2005), respingând excepţia şi statuând că aceste dispoziţii nu sunt contrare prevederilor art. 21, 24 şi 129 din Constituţie. Curtea a reţinut că, potrivit art. 126 şi 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifică prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane „la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale”.De asemenea, Curtea a reţinut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece legea asigură accesul persoanelor interesate la justiţie, prin reglementarea posibilităţii exercitării recursului împotriva încheierilor pronunţate de instanţă, odată cu exercitarea recursului împotriva sentinţei sau a deciziei atacate. Totodată nu sunt încălcate prevederile art. 24 din Constituţie, întrucât persoana interesată îşi poate formula apărări în cadrul căii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei.Soluţia adoptată, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu sunt elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a încălcării dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei de a se plânge unei instanţe, se reţine că textele legale criticate nu opresc părţile interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil.În sfârşit, se constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece acestea se referă la situaţiile în care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre de condamnare; or, în speţă, încheierea de şedinţă privind respingerea cererii părţii de a se dispune desesizarea şi restituirea cauzei la procuror aparţine categoriei de încheieri date în cursul judecăţii, prin care instanţa de judecată soluţionează chestiuni prealabile judecării fondului cauzei.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liliana Sime în Dosarul nr. 564/2005 al Tribunalului Bihor.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește