DECIZIE nr. 59 din 22 februarie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 şi art. 152 din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 şi art. 152 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Cenean în Dosarul nr. 4.759/2000 al Tribunalului Cluj – Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile criticate nu contravin principiului constituţional al dreptului la apărare, acestea asigurând toate drepturile şi garanţiile procesuale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 4 octombrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 4.759/2000, Tribunalul Cluj – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. 1 şi 2 şi art. 152 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Cenean, inculpat recurent într-o cauza având ca obiect judecarea recursului declarat împotriva unei sentinţe prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut ca prevederile art. 150 alin. 1 şi 2 şi ale art. 152 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece contravin dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, care, consacrand dreptul la apărare, stabilesc faptul ca invinuitul sau inculpatul are dreptul la un apărător în tot cursul procesului, fără nici o restrictie. Textele criticate încalcă dreptul la apărare în măsura în care se interpretează în sensul că în situaţiile prevăzute de lege măsura arestării preventive ar putea fi luată şi în absenta aparatorului. Se invoca pentru comparatie Legea franceza din 8 februarie 1995, care prevede că prezenta unui apărător trebuie asigurata cu atât mai mult în procedurile care se desfăşoară în lipsa inculpatului decât în cele efectuate în prezenta acestuia. Se susţine, de asemenea, ca dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la dreptul la apărare şi la dreptul la un proces echitabil, text care este aplicabil nu numai în faza de judecată, dar şi în faza urmăririi penale.Tribunalul Cluj – Secţia penală, exprimandu-şi opinia, considera ca dispoziţiile art. 150 alin. 1 şi 2 şi ale art. 152 din Codul de procedură penală, privitoare la procedura de arestare a inculpatului, "sunt neconstituţionale în cazul în care se încalcă dreptul la apărare al inculpatului, faţă de care se dispune luarea măsurii arestării preventive în lipsa acestuia, atunci când este dispărut, se afla în străinătate sau se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecata". Dreptul la apărare al inculpatului este garantat în tot cursul procesului penal, fără a se face distincţie între situaţia în care invinuitul sau inculpatul este prezent sau, dimpotriva, lipseşte de la derularea procesului în toate fazele acestuia. Instanţa apreciază ca ar fi inoportun ca prezenta aparatorului ales sau desemnat din oficiu să fie condiţionată de prezenta învinuitului sau inculpatului, în momentul dispunerii arestării, cu atât mai mult cu cat acesta, indiferent dacă este prezent sau absent, beneficiază de prezumţia de nevinovatie.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 şi art. 152 din Codul de procedură penală, în raport cu art. 24 din Constituţie, este neîntemeiată. În motivarea acestui punct de vedere se considera ca dispoziţiile legale menţionate, care reglementează în modul arătat condiţiile în care poate fi luată măsura arestării preventive a inculpatului, nu sunt de natura a încalcă dreptul inculpatului la apărare, atâta timp cat acesta beneficiază, din momentul în care se poate asigura prezenta sa în cadrul procedurilor declansate, de toate drepturile şi garanţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil. Se mai arata ca propunerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, însuşită şi de instanţa, de a se asigura prezenta unui avocat la momentul în care se dispune luarea acestei măsuri este nu numai neîntemeiată, dar chiar excesiva, din moment ce măsura arestării preventive în lipsa inculpatului nu poate fi luată decât în situaţii excepţionale, în care inculpatul fie din motive obiective (se afla în străinătate ori este dispărut), fie intentionat (se sustrage de la urmărire sau judecata) nu poate fi prezent pentru a fi audiat. Potrivit punctului de vedere al Guvernului invocarea de către autorul excepţiei a Legii franceze din 8 februarie 1995 este irelevanta, această lege având un alt obiect de reglementare. Astfel, deşi cuprinde dispoziţii care au ca scop limitarea procedurii de judecată în absenta inculpatului, această lege nu cuprinde dispoziţii speciale în sensul celor invocate de autorul excepţiei, şi anume ca prezenta unui apărător trebuie asigurata mai mult în procedurile care se desfăşoară în lipsa inculpatului decât în cele efectuate în prezenta acestuia. În schimb, Guvernul citeaza art. 131 din Codul de procedură penală francez, care prevede că, "Dacă persoana se sustrage sau locuieşte în afară teritoriului Republicii, judecătorul de instrucţie, cu avizul procurorului, poate emite împotriva ei un mandat de arestare, dacă fapta atrage o pedeapsă cu închisoare corecţională sau o pedeapsă mai grava", text fără nici o referire la obligativitatea prezentei unui avocat la acest moment. De asemenea, este menţionat art. 294 din Codul de procedură penală italian, potrivit căruia, "În cazul cercetărilor preliminare, judecătorul, dacă nu a dispus-o în cursul şedinţei de confirmare a arestării sau reţinerii suspectului, procedează la integrarea persoanei în stare de detenţie preventivă imediat […]", putându-se dispune, prin urmare, această măsură chiar fără audierea prealabilă a inculpatului.În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la contrarietatea dispoziţiilor criticate, în raport cu prevederile art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, în opinia Guvernului se arata ca într-o acceptiune restrânsă dreptul la apărare consta în folosirea unui avocat, deci în dreptul la asistenţa juridică. Astfel înţeles, art. 24 din Constituţie este reflectat în art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, care prevede că invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate sa îi aducă la cunoştinţa acest drept. Legea prevede la art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală cazuri în care asistenţa juridică este obligatorie. Printre aceste cazuri nu figurează însă şi dispunerea măsurii arestării preventive în lipsa inculpatului, deoarece lipsa de asistenţa juridică nu l-ar putea prejudicia câtă vreme la momentul punerii în executare a mandatului de executare audierea lui este obligatorie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 150 şi ale art. 152 din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 150: "Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror sau de către instanţa de judecată, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se afla în străinătate, ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata.În cazul prevăzut în alineatul precedent, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.";– Art. 152: "Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, procurorul sau preşedintele completului de judecată care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţie pentru a putea fi predat la locul de deţinere o dată cu arestatul.Când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de poliţie, pentru executare.Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi preda un exemplar al mandatului şi o conduce în faţa organului judiciar care a emis mandatul.Dacă mandatul de arestare a fost emis de procuror, acesta menţionează pe mandat data prezentării inculpatului şi procedează de îndată la ascultarea acestuia, după care dispune prin rezoluţie asupra arestării inculpatului. Dacă între timp cauza a ajuns în faţa instanţei de judecată, procurorul va trimite pe arestat instanţei.Preşedintele instanţei procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridica obiecţii care necesita o rezolvare urgenta, fixează de îndată termen de judecată."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenta, ca aceste prevederi sunt contrare dispoziţiilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare, deoarece permit luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în lipsa acestuia şi fără ca, la dispunerea acestei măsuri, să fie prezent avocatul ales sau desemnat din oficiu.Potrivit art. 24 din Constituţie, "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." … Analizând aceste critici, Curtea constata ca sunt neintemeiate. Din interpretarea sistematica a tuturor dispoziţiilor procedurale conexe, cuprinse nu numai în art. 150 şi 152, ci şi în art. 137^1, 171 şi 172 din Codul de procedură penală, Curtea constata că nu sunt incalcate dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apărare. Astfel, potrivit alin. 1 al art. 137^1 din Codul de procedură penală, "Persoanei reţinute sau arestate i se aduc, de îndată, la cunoştinţa, motivele reţinerii sau ale arestării. Învinuirea se aduce la cunoştinţa celui arestat, în cel mai scurt termen, în prezenta unui avocat". Mai mult decât atât, alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că, atunci "Când se dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, procurorul sau instanţa de judecată încunoştinţează despre aceasta, în termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o altă persoană pe care o desemnează invinuitul sau inculpatul, consemnându-se aceasta într-un proces verbal". Totodată, prevederile art. 171 din Codul de procedură penală reglementează dreptul învinuitului sau inculpatului la asistenţa juridică în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, precum şi cazurile în care aceasta este obligatorie.În aceste condiţii, Curtea constata ca este nefondata susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia luarea măsurii arestării învinuitului sau inculpatului dispărut, care se afla în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata fără sa fi fost ascultat, contravine dispoziţiilor art. 24 din Constituţie. Măsura arestării, luată în aceste situaţii, nu lezeaza în nici un fel dreptul învinuitului sau inculpatului la apărare, câtă vreme se bucura, la momentul punerii în executare a mandatului de arestare, de toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplina a acestui drept.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 şi art. 152 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Cenean în Dosarul nr. 4.759/2000 al Tribunalului Cluj – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește