Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 1 martie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1077 din Codul civil
Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAntonia Constantin – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1077 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lactis" – S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 2.879/2005 al Tribunalului Iaşi – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.879/2005, Tribunalul Iaşi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1077 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lactis" – S.A. din Iaşi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că a încheiat cu bună-credinţă un contract de vânzare-cumpărare, însă, datorită unui caz fortuit nu şi-a putut îndeplini în termen obligaţiile izvorâte din acest contract. Potrivit dispoziţiilor art. 1305 din Codul civil, cheltuielile vânzării cad în sarcina cumpărătorului, iar "art. 3 alin. 1 din Legea nr. 122/1999 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială prevede că «taxele de timbru pentru activitatea notarială se datorează de persoanele fizice sau juridice care solicită servicii notariale»”. Or, prin aplicarea art. 1077 din Codul civil, care prevede că în situaţia neîndeplinirii obligaţiei de a face, creditorul are posibilitatea de a o executa, pe cheltuiala debitorului, se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dreptului la un proces echitabil şi dreptului de proprietate al debitorului.Tribunalul Iaşi – Secţia civilă apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată. Împrejurarea că societatea debitoare întâmpină unele dificultăţi în organizarea pe plan intern şi în administrare, ce au determinat neexecutarea obligaţiilor asumate, nu conduce automat la concluzia neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 1077 din Codul civil în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie.În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 44, instanţa face referire la textele Constituţiei anterioare revizuirii, texte ce nu existau sau aveau un alt conţinut, astfel încât opinia formulată nu are relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul arată că art. 1077 din Codul civil nu aduce atingere egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fiind aplicabil oricărui debitor aflat în situaţia de a nu-şi îndeplini o obligaţie de a face. De asemenea, nu este de natură a împiedica liberul acces la justiţie sau dreptul la apărare, întrucât hotărârea judecătorească pe care o pronunţă instanţa, în această situaţie, este supusă căilor de atac prevăzute de Codul de procedură civilă. În aceeaşi măsură, dispoziţia legală criticată este în deplină concordanţă cu prevederile art. 44 din Constituţie şi reprezintă o reglementare a modalităţii şi limitelor exercitării libertăţii contractuale.Faţă de aceste argumente, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1077 din Codul civil este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate referitoare la posibilitatea creditorului de a executa obligaţia de a face, pe cheltuiala debitorului, nu creează nici o discriminare bazată pe criteriile prevăzute de Constituţie, nu aduce atingere dreptului părţilor la apărare şi la un proces echitabil, acestea beneficiind de toate garanţiile procesuale instituite de lege, şi nu contravin nici prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate, ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1077 din Codul civil, care au următorul conţinut: "Nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi în art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat face parte din cap. VII – Despre efectele obligaţiilor, cuprins în titlul III – Despre contracte sau convenţii din cartea a III-a a Codului civil.Finalitatea textului este evidentă şi constă în determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între părţi, sub sancţiunea suportării cheltuielilor pe care le implică executarea sa. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive, care ar duce la întârzierea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii, ca exigenţă a executării obligaţiilor civile.Curtea nu poate reţine nesocotirea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, textele de lege reprezentând exclusiv o garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.Nici critica de neconstituţionalitate a textelor de lege în raport cu art. 44 din Constituţie, cu referire la garantarea dreptului de proprietate privată, nu este întemeiată, întrucât, prin executarea silită a unei obligaţii de a face, se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului. Stabilirea conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate implică, şi în acest caz, în mod necesar, o restrângere a exerciţiului acestuia în considerarea drepturilor şi intereselor altor persoane. Departe de a constitui o atingere a dreptului subiectiv în sine, asemenea reglementări creează condiţiile indispensabile valorificării sale, dând expresie principiului garantării dreptului de proprietate privată.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia textul de lege menţionat contravine art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, apreciem că dispoziţiile art. 1077 din Codul civil trebuie coroborate cu cele ale art. 580^2 din Codul de procedură civilă, care prevăd că, "Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului". Aşa fiind, în faţa instanţei judecătoreşti, debitorul are posibilitatea de a utiliza toate mijloacele procedurale reglementate de lege în vederea pregătirii apărării sale, beneficiind, în acest mod, de dreptul la un proces echitabil şi de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1077 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lactis" – S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 2.879/2005 al Tribunalului Iaşi – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2006.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––––