DECIZIE nr. 587 din 5 mai 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Virgil Covercă în Dosarul nr. 2.318/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.977D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul solicită modificarea şi completarea textului de lege criticat, operaţiune care excedează competenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.318/288/2010, Judecătoria Râmnicu-Vâlcea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 154 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Virgil Covercă într-o cauză având ca obiect partajul unor bunuri comune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât relaţiile de familie, în urma partajării universalităţii de bunuri supuse regimului proprietăţii devălmaşe, sunt în mod iremediabil vătămate, având în vedere absenţa pe mai departe a unui interes comun al soţilor în ceea ce priveşte dezvoltarea familiei, bazată pe o susţinere materială comună. Mai mult, relaţiile de familie sunt vătămate şi pe plan moral datorită conflictelor care pot apărea o dată cu discuţiile asupra modalităţii împărţirii efective a bunurilor.Judecătoria Râmnicu-Vâlcea – Secţia civilă consideră că dispoziţia legală criticată nu conţine nicio prevedere prin care s-ar aduce atingere proprietăţii private, inviolabilităţii domiciliului sau vieţii de familie, în cuprinsul său existând prevederi de garantare şi ocrotire a proprietăţii private a soţiei debitorului pentru ca aceasta să nu rişte să fie executată silit asupra părţii din bunurile devălmaşe ce îi revine. În plus, în egală măsură este garantat şi dreptul de proprietate al creditorului, acesta având posibilitatea să se îndestuleze în măsura acoperirii creanţei, independent dacă părţile vor divorţa sau nu pe viitor.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 154 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege care are următorul cuprins: „Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.”În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului, art. 44 alin. (2) care consacră garantarea proprietăţii private, art. 48 referitor la familie şi art. 136 privind proprietatea.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor fiscale, instanţa poate dispune împărţirea bunurilor imobile pe care debitorul le deţine în proprietate comună cu alte persoane atunci când organele fiscale care administrează creanţe fiscale solicită partajul judiciar. Această posibilitate este în deplină concordanţă cu dispoziţiile Codului de procedură civilă cuprinse în cartea VI "Proceduri speciale", capitolul VII^1 privind "Procedura împărţelii judiciare", care constituie dreptul comun în materia partajului judiciar.Textul de lege criticat asigură, pe de o parte, protejarea intereselor patrimoniale ale acelor coproprietari care nu sunt parte în raportul juridic supus judecăţii, iar, pe de altă parte, permite creditorilor să treacă la executarea silită al cărei obiect îl pot constitui doar bunurile debitorului. Aşa fiind, existenţa proprietăţii comune împiedică temporar realizarea executării silite, numai după finalizarea procedurii de împărţeală a bunurilor indivize executarea putând continua cu privire la bunurile ce aparţin exclusiv debitorului urmărit.Prin efectul partajului, creditorul păstrează posibilitatea fie de a urmări întregul bun care a făcut obiectul partajului, dacă acesta a fost atribuit debitorului, fie sulta la care a fost obligat coproprietarul nedebitor căruia i-a fost atribuit bunul, fie partea cuvenită debitorului din preţul obţinut din vânzarea întregului imobil.Aşa fiind, Curtea reţine că reglementarea criticată are ca finalitate protejarea intereselor coproprietarilor nedebitori, puşi, în acest mod, la adăpost de riscul de a fi obligaţi să participe la achitarea unei datorii care nu le incumbă, efectuând astfel o plată nedatorată.Examinarea art. 154 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în raport cu prevederile art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului şi ale art. 48 referitoare la familie, nu relevă nicio contrarietate, de vreme ce bunul imobil aparţine unui debitor rău platnic, care nu înţelege să-şi execute voluntar obligaţia asumată constituită într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. În situaţia debitorului care nu are venituri şi/sau bunuri proprii din/cu care să-şi stingă obligaţia scadentă, îndestularea creditorului se va face pe seama executării silite asupra părţii din bunurile comune (devălmaşe) ale debitorului şi soţiei sale în condiţiile art. 154 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu cele ale art. 493 din Codul de procedură civilă, astfel că deteriorarea relaţiilor dintre soţi, cu consecinţe iremediabile asupra raporturilor de familie, deşi regretabilă din perspectiva acestora, nu prezintă niciun interes pentru creditorul îndreptăţit să îşi valorifice creanţa. Posibilitatea recunoscută acestuia din urmă ca, în anumite condiţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-şi apăra drepturile şi interesele legitime, nu constituie o măsură discriminatorie în defavoarea debitorului, ci reprezintă exclusiv o garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Virgil Covercă în Dosarul nr. 2.318/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește