DECIZIE nr. 586 din 14 aprilie 2009

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 25/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 20 mai 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 50 21/04/2008 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 139
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 668 18/05/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 669 18/05/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 1088 14/07/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 1160 28/09/2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, excepţie ridicată de Alexandru Felix în Dosarul nr. 3.489/114/2008 al Tribunalului Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.489/114/2008, Tribunalul Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, excepţie ridicată de Alexandru Felix într-o cauză având ca obiect anularea actului administrativ prin care a fost încasată taxa pe poluare pentru autovehicule, precum şi restituirea acestei taxe.În motivarea excepţiei, autorul acesteia arată că instituirea taxei pe poluare printr-o ordonanţă de urgenţă şi nu prin adoptarea unei legi încalcă prevederile art. 139 din Constituţie. Totodată, se apreciază că textul legal criticat discriminează persoanele care şi-au înmatriculat autovehicule ulterior instituirii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule sau a celei pe poluare în raport cu cei care şi-au înmatriculat autovehiculul anterior apariţiei acestor taxe.Tribunalul Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, având următorul cuprins:"(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă se finanţează programe şi proiecte pentru protecţia mediului, după cum urmează:a) Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional;b) Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi;c) proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană;d) proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă, microhidrocentrale;e) proiecte privind împădurirea terenurilor degradate sau defrişate;f) proiecte de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural;g) proiecte de realizare a pistelor pentru biciclişti".Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 139 privind impozitele, taxele şi celelalte contribuţii.Curtea constată că intrarea în vigoare a unei legi, ordonanţe simple sau de urgenţă prin care se instituie pentru viitor o taxă pe poluare constituie un motiv suficient pentru a justifica, în mod obiectiv şi raţional, un tratament juridic diferit cu privire la situaţia juridică a persoanelor ce au plătit taxa anterior sau ulterior instituirii taxei. De altfel, atât instituirea taxei pe poluare, cât şi stabilirea momentului la care intervine obligaţia de plată a taxei constituie opţiuni obiective ale legiuitorului, motivate în expunerea de motive a ordonanţei de urgenţă. Pe cale de consecinţă, rezultă că persoanele în cauză nu se află în situaţii juridice identice. Or, art. 16 alin. (1) din Constituţie impune ca doar persoanele aflate în aceeaşi situaţie să beneficieze de un tratament juridic egal, exigenţă respectată de legiuitorul delegat prin instituirea acestei taxe.Obiter dictum, acceptarea criticii autorului excepţiei ar echivala cu faptul că fie legiuitorul nu va putea niciodată pentru viitor să instituie taxe sau impozite cu executare uno ictu, fie o atare taxă trebuie aplicată şi pentru cei ce nu au plătit-o în trecut, cu alte cuvinte, ar fi retroactivă. Or, ambele ipoteze sunt neconstituţionale şi inadmisibile.Cu privire la critica de neconstituţionalitate ce vizează pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 139 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Textul constituţional impune cerinţa ca instituirea impozitelor şi taxelor să fie reglementată printr-un act normativ de nivelul legii – act normativ de reglementare primară -, şi nu prin alte acte normative de nivel inferior legii. Or, ordonanţa de urgenţă contestată este un astfel de act normativ, îndeplinind exigenţele constituţionale ale art. 139 alin. (1).Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, excepţie ridicată de Alexandru Felix în Dosarul nr. 3.489/114/2008 al Tribunalului Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly–––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x