Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 18 iunie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (1) şi (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (1) şi (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Wu Chunli în Dosarul nr. 933/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei, însoţită de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se constată lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei. Aceasta solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, pentru motivele expuse şi în notele scrise depuse la dosarul cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu contravine prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 31 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr.933/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (1) şi (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Wu Chunli într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului României emise de Oficiul Român pentru Imigrări.În motivarea excepţiei autoarea acesteia susţine că refuzul de a se prelungi dreptul de şedere temporară cetăţenilor străini pe motiv că nu au prezentat documente care să ateste că activitatea societăţilor lor comerciale se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri contravine textelor constituţionale şi convenţionale referitoare la protecţia proprietăţii private. Mai arată că textul de lege este discriminatoriu, aplicându-se numai străinilor, nu şi cetăţenilor români. În fine, susţine că textul de lege criticat nu este suficient de accesibil şi precis încât să înlăture orice risc de arbitrariu.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege ce formează obiectul acesteia nu conţin restrângeri ale exerciţiului dreptului de proprietate pentru străini.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că prevederile de lege criticate stabilesc condiţiile necesare pentru prelungirea dreptului de şedere în scopul desfăşurării de activităţi comerciale pe teritoriul României, "nefiind pus în discuţie vreun drept de proprietate asupra vreunui bun". Aminteşte şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu aduc atingere dreptului de proprietate şi nici nu sunt discriminatorii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 55 alin. (1) şi (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 56/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 55 alin. (1) şi (2) lit. a): "(1) Străinului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară, în următoarele condiţii:a) are avizul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine; … b) deţine legal spaţiul pentru sediul social; … c) este acţionar sau asociat al societăţii comerciale, cu atribuţii de conducere sau administrare; … d) deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacă este acţionar, şi 500 euro lunar, dacă este asociat. … (2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplineşte următoarele condiţii: … a) activitatea societăţii comerciale se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri;". … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea proprietăţii private. De asemenea, susţine că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării, prevederile art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la convenţia amintită, privind protecţia proprietăţii, şi cele ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la aceeaşi convenţie, referitoare la interzicerea generală a discriminării (ratificat de România prin Legea nr. 103/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 2 mai 2006).Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 55 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, Curtea reţine că instituirea prin textele criticate a unor norme potrivit cărora străinului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară sub condiţia prezentării unor documente care să ateste realizarea unor investiţii nu aduce atingere dreptului de proprietate privată, ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege. Condiţiile cerute străinului pentru prelungirea dreptului de şedere în vederea desfăşurării de activităţi comerciale se circumscriu scopului pentru care fiecare categorie de străini nominalizată de lege solicită prelungirea dreptului de şedere temporară în România şi se justifică prin însuşi interesul pretins de solicitantul dreptului.De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 55 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale ca şi cele invocate în prezenta cauză. De exemplu, prin Decizia nr. 341 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007, şi prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 6 februarie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, pentru motivele acolo reţinute. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţiile pronunţate cu acele prilejuri şi considerentele acestora îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (1) şi (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Wu Chunli în Dosarul nr. 933/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–-