DECIZIE nr. 583 din 3 noiembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 278^1, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 şi art. 337 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 278^1, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 şi art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 1.293/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Părţile Aneta Mihai şi Alexandru Tănăsache au transmis prin poştă concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată, deoarece majoritatea textelor legale criticate au mai fost supuse controlului de contencios constituţional, ocazii cu care s-a constatat că acestea nu aduc atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.293/2005, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 278^1, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 şi art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Balaure în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece impun judecarea de către instanţele de judecată a plângerilor contra soluţiilor date de parchete, printr-o procedură şi metodologie de urgenţă, cu termene extrem de scurte, în care nu se poate consulta dosarul şi, pe cale de consecinţă, nu se poate pregăti apărarea, cadru în care s-ar putea propune probe noi. În opinia sa, se încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece "judecătorii sunt împinşi să pronunţe soluţii prestabilite", fără o cercetare judecătorească corectă, chiar şi atunci când rezoluţiile procurorilor sunt total netemeinice şi nelegale.Prevederile art. 279 din Codul de procedură penală, spre deosebire de infracţiunile pentru care operează principiul oficialităţii, oferă justiţiabilului posibilitatea de a se adresa direct instanţei de judecată, fără filtrul parchetului. Această împrejurare este de natură a crea o inegalitate vădită între părţi în faţa justiţiei, cu consecinţa directă a înfrângerii dreptului acestora la un proces echitabil.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63, 67, 331, 333, 336 şi 337 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei s-a limitat doar la ridicarea excepţiei, fără a arăta în concret care sunt prevederile Legii fundamentale încălcate.Dispoziţiile art. 30 din Codul de procedură penală care stabilesc competenţa teritorială sunt, în opinia autorului, neconstituţionale, deoarece încalcă dreptul la un proces echitabil prin aceea că instanţele de judecată au posibilitatea de a soluţiona scindat plângerile referitoare la alte infracţiuni (cum ar fi cele de denunţare calomnioasă, mărturie mincinoasă, fals sau uz de fals), în situaţia în care dosarele de fond, având alt obiect, dar în care, în faza de cercetare judecătorească, s-au reclamat şi aceste fapte, au fost strămutate în raza de competenţă a altor instanţe de judecată, fără ca acestea să fie învestite şi cu faptele pentru care s-ar putea pune în discuţie o eventuală extindere a procesului penal.Dispoziţiile art. 36 din Codul de procedură penală, referitoare la instanţa competentă a hotărî reunirea cauzelor, şi ale art. 281 din acelaşi cod, referitoare la procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate între infracţiunile pentru care operează simultan atât principiul disponibilităţii, cât şi cel al oficialităţii, sunt de natură să încalce dreptul la un proces echitabil, deoarece permit judecătorului să nu conexeze două dosare care ar trebui reunite pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.Prevederile art. 52 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece procedura de soluţionare a cererilor de abţinere şi recuzare se desfăşoară în şedinţă secretă şi fără citarea părţii interesate.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea competenţei organelor judiciare, prevăzută de art. 30 din Codul de procedură penală, nu impietează asupra modului de desfăşurare a procesului penal, care este de natură a respecta principiile impuse de Constituţie. Totodată, dreptul la un proces echitabil nu este afectat de modul de determinare a organului judiciar competent, deoarece părţile beneficiază de toate garanţiile procesual penale.Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, cum sunt cele referitoare la conexitate ori la abţinere şi recuzare. Aceasta înseamnă că reglementarea în detaliu a competenţei, procedurilor şi a celorlalte aspecte legate de reunirea cauzelor în cadrul unei proces penal se află în aria de reglementare a legiuitorului, care este liber să aprecieze asupra lor, cu respectarea, desigur, a tuturor drepturilor ce revin părţilor şi a garanţiilor procesuale ce sunt destinate să asigure efectivitatea lor.Consacrarea prin art. 63 şi 67 din Codul de procedură penală a dreptului de admitere a cererilor privind administrarea de probe, dacă acestea sunt concludente şi utile, nu reprezintă şi nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului inculpatului la un proces echitabil.Nici dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, deoarece petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată ilegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv înscrisuri noi.Procedura plângerii prealabile, reglementată de art. 279 din Codul de procedură penală, constituie o excepţie de la principiul oficialităţii procesului penal, având ca bază raţiuni referitoare la gradul de pericol social redus pe care îl reprezintă anumite infracţiuni, care se săvârşesc între persoane aparţinând fie aceleiaşi familii, fie unui cerc restrâns de persoane bine cunoscute între ele sau care privesc viaţa intimă a persoanei. Faptul că legiuitorul a instituit, pentru situaţii determinate, obligaţia ca plângerea prealabilă să fie adresată instanţei de judecată nu poate fi considerat ca fiind de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil şi celui referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.De asemenea, dispoziţiile referitoare la amânarea judecăţii pentru probe noi, la restituirea dosarului pentru completarea urmăririi penale şi la extinderea procesului penal pentru alte fapte reprezintă o garanţie a respectării dreptului consacrat de art. 21 din Legea fundamentală, partea nemulţumită putându-se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează procesul echitabil.În sfârşit, procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este aplicabilă doar în cazul în care procesul penal este pornit din oficiu. Astfel, dacă, potrivit rolului său în activitatea judiciară, prevăzut de art. 131 din Constituţie, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, în exercitarea acestor atribuţii este singurul îndreptăţit să ceară extinderea procesului penal, aşa cum este singurul care întocmeşte actul de acuzare, în cazurile în care procesul penal este pornit din oficiu. Această simetrie respectă dreptul la un proces echitabil, deoarece împotriva măsurilor şi a actelor efectuate de procuror, potrivit art. 278 din Codul de procedură penală, se poate formula plângere în faţa instanţei de judecată, respectându-se astfel accesul liber la justiţie.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate care instituie unele reguli privind competenţa instanţelor judecătoreşti, procedura de soluţionare cu celeritate a cererii de recuzare, concludenţa şi utilitatea probei, plângerea prealabilă, desfăşurarea judecăţii cauzelor, conţin garanţii pentru îndeplinirea exigenţelor care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.Mai mult, legiuitorul are, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, precum şi căile de atac. Sub acest aspect, în considerarea unor situaţii deosebite, acesta poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile din Codul de procedură penală, şi anume: art. 30 referitoare la competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţară, art. 36 referitoare la instanţa competentă a hotărî reunirea cauzelor, art. 52 referitoare la procedura de soluţionare în cursul judecăţii, art. 63 referitoare la probele şi aprecierea lor, art. 67 referitoare la concludenţa şi utilitatea probei, art. 278^1 referitoare la plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, art. 279 referitoare la organele cărora li se adresează plângerea, art. 281 referitoare la procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate, art. 331 referitoare la amânarea pentru probe noi, art. 333 referitoare la restituirea pentru completarea urmăririi, art. 336 referitoare la extinderea procesului penal pentru alte fapte, art. 337 referitoare la extinderea procesului penal cu privire la alte persoane.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 21, referitoare la Accesul liber la justiţie, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la Dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 30, 52, 63, 67, 278^1, 279, 331, 333, 336 şi 337 din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat prin Deciziile nr. 339 din 16 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 3 octombrie 2003, nr. 241 din 27 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 24 iunie 2004, nr. 324 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004, nr. 337 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 19 iulie 2005, nr. 539 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, nr. 66 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 17 februarie 2005, nr. 381 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 25 noiembrie 2003, nr. 239 din 12 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 11 octombrie 2002, nr. 226 din 10 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 9 octombrie 2002, şi nr. 307 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2002.Prin aceste decizii, Curtea a constatat că prevederile din Codul de procedură penală nu vin în contradicţie cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate ca fiind încălcate.Curtea constată că toate textele de lege criticate de autorul excepţiei sunt norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa de reglementare a legiuitorului, cu respectarea normelor şi principiilor stabilite de aceasta.În cauză nu pot fi primite criticile formulate în motivarea excepţiei, dat fiind că prevederile legale vizate nu încalcă dispoziţiile Constituţiei.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Curtea mai constată că art. 36 şi 281 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece prevederile referitoare la instanţa competentă a hotărî reunirea cauzelor şi la procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate asigură pe deplin exigenţele privitoare la procesul echitabil. Prin urmare, susţinerea autorului excepţiei este nefondată, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt menite tocmai să asigure accesul la justiţie, întrucât nu înlătură posibilitatea părţii interesate de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat, într-un termen rezonabil, de către o instanţă competentă, independentă şi imparţială. Respectarea acestor condiţii este asigurată şi în situaţia în care, din raţiuni ce ţin de probleme de interpretare şi de aplicare a legii, nu se dispune conexarea.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 278^1, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 şi art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 1.293/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește