DECIZIE nr. 58 din 6 februarie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, ale art. 215 alin. 3 din Codul penal şi ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, ale art. 215 alin. 3 din Codul penal şi ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 404/2000 al Curţii de Apel Targu Mures – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 februarie 2003 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 6 februarie 2003.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 4 septembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 404/2000, Curtea de Apel Targu Mures – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, ale art. 215 alin. 3 din Codul penal şi ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/1995. Excepţia a fost ridicată de Dorin Andronic, inculpat apelant în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 sunt contrare prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, cu referire la dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil. Se afirma ca un singur judecător nu poate asigura şi garanta imparţialitatea judecării unei cauze, iar ca argument se invoca existenta unui proiect de lege pentru organizarea judecătorească care prevede că, în prima instanţa, cauzele urmează să fie judecate de complete formate din doi judecători.Dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind în contradictie cu prevederile art. 11, 20, art. 23 alin. (9) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală. Se arata în acest sens ca textul de lege criticat "încalcă libertatea comerţului, libertatea contractuală şi în acelaşi timp statuează o sancţiune penală în condiţiile în care eroarea contractuală nu poate fi sancţionată decât cu sancţiunea civilă a nulităţii". De asemenea, se susţine ca "sancţiunea penală a erorii contractuale contravine şi art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care statuează imposibilitatea sancţiunilor penale în materia obligaţiilor contractuale".Referitor la dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, autorul excepţiei susţine ca acestea încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, şi pe cele ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminarii. Se apreciază ca dispoziţiile legale criticate reglementează un statut privilegiat pentru avocaţii străini în exercitarea activităţilor profesionale de asistenţa şi reprezentare juridică, faţă de alte categorii de jurişti ce exercita activităţi profesionale în România, permitand avocaţilor străini să-şi exercite activităţile profesionale prin forme specifice de exercitare a acestor activităţi, înfiinţate în străinătate, respectiv societăţi de exerciţiu liberal al activităţilor de consultanţa, asistenţa şi reprezentare juridică tip societate cu răspundere limitată sau societate pe acţiuni.Curtea de Apel Targu Mures – Secţia penală considera excepţia neîntemeiată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, se arata ca acestea nu pot fi considerate neconstituţionale, deoarece Legea nr. 92/1992, fiind o lege organică, stabileşte componenta completului de judecată investit cu soluţionarea cauzelor cu grad sporit de dificultate, principiile ce trebuie să guverneze activitatea de judecată desfăşurată de către un magistrat judecător, conduita pe care trebuie să o aibă acesta la soluţionarea cauzelor ce îi sunt repartizate. Referitor la prevederile art. 215 alin. 3 din Codul penal, instanţa arata ca prin Decizia nr. 58 din 23 martie 2000 Curtea Constituţională a constatat ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale. Cat priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, instanţa considera ca acestea se armonizeaza cu restul dispoziţiilor cuprinse în acest act normativ şi ca ele sunt constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca litigiul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 se afla în etapa apelului, iar la instanţa de fond, al carei complet este criticat sub aspectul compunerii sale, nu s-a ridicat aceasta excepţie. De aceea, se apreciază ca soluţionarea cauzei în apel nu depinde de prevederile art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, care privesc compunerea completului la judecarea cauzei în prima instanţa. Pe de altă parte, analizând şi pe fond excepţia de neconstituţionalitate, se apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi nici celor ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca aceasta a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţându-se în sensul respingerii excepţiei. În sfârşit, se apreciază ca nici excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 nu este intemeiata.Guvernul apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată. Se arata ca dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 92/1992 nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei şi ca, prin dispoziţiile legale privind incompatibilităţile, numirea, promovarea şi eliberarea din funcţie a magistraţilor, legislaţia română răspunde exigenţelor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, este evocata jurisprudenta instanţei constituţionale.Avocatul Poporului arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată sub toate aspectele. Se apreciază ca, faţă de obiectul procesului penal în care a fost ridicată, şi anume contestarea condamnării autorului pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat, excepţia ce vizează dispoziţiile Legii nr. 51/1995 poate avea un scop abuziv, anume acela de a împiedica aplicarea prevederilor legale care interzic juristilor care nu au calitatea de avocaţi sa practice avocatura.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, care privesc compunerea completului la judecarea cauzei în prima instanţa, ale art. 215 alin. 3 din Codul penal, referitoare la înşelăciunea în convenţii, şi ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată şi completată prin Legea nr. 489/2002, referitoare la exercitarea profesiei de către avocaţi străini. Textele legale criticate au următorul conţinut:– Art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992: „Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de prima instanţa a judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se judeca de un singur judecător.”;– Art. 215 alin. 3 din Codul penal: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în asa fel încât, fără aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.";– Art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 (introdus prin Legea nr. 489/2002): „În cazul tuturor formelor de exercitare a profesiei de către avocaţii străini se pot utiliza denumirea şi numele formei de exercitare a profesiei din ţara sau din străinătate, în condiţiile prezentului articol.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece nici una dintre dispoziţiile legale criticate nu aduce atingere prevederilor constituţionale sau actelor internaţionale invocate de autorul excepţiei.I. O prima critica de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, privitoare la judecarea în complet format dintr-un singur judecător. Sub acest aspect, se considera ca textul legal criticat este contrar prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, cu referire la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil. Se susţine ca un complet de un singur judecător nu poate asigura o judecata impartiala şi se invoca un proiect de lege care prevede judecata în complete de doi judecători, ca o recunoaştere a neconstitutionalitatii textului criticat.Curtea constata ca susţinerile autorului excepţiei sunt neintemeiate, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, stabilirea competentei şi procedura de judecată sunt atributul exclusiv al autorităţii legiuitoare, iar în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 123 alin. (2), judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. În aplicarea dispoziţiilor constituţionale, Legea nr. 92/1992 stabileşte componenta completului de judecată şi conduita pe care trebuie să o aibă acesta la soluţionarea cauzelor ce îi sunt repartizate.Totodată, este de observat ca dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat de autorul excepţiei, nu cuprind cerinţa ca instanţa care judeca litigiile în prima instanţa să aibă în compunere un anumit număr de judecători, ci lasă libertate autorităţii legiuitoare naţionale sa instituie acea instanţa independenta şi impartiala, care să asigure judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzelor.Sub aspectul imparţialităţii, atât Legea fundamentală, cat şi Legea nr. 92/1992 prevăd dreptul şi obligaţia judecătorilor de a se supune numai legii, activitatea de judecată desfasurandu-se, potrivit legii, strict în limitele cadrului legal.În speta, dacă autorul excepţiei s-ar fi indoit de imparţialitatea judecătorului în prima instanţa, ar fi avut la dispoziţie mijloacele de apărare prevăzute de lege.Invocarea, în motivarea excepţiei, a existenţei unui proiect de lege pentru organizarea judecătorească, prin care nu se admite judecarea în complet format dintr-un singur judecător, nu este relevanta, neavând nici o concludenta pentru soluţionarea acesteia.II. Cea de a doua critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, despre care autorul excepţiei susţine ca ar fi contrare art. 11, 20, art. 23 alin. (9) şi art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care interzic privarea de libertate pentru datorii.Analizând susţinerile formulate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, deoarece textul de lege criticat nu sancţionează neplata datoriei, astfel cum arata autorul excepţiei, ci escrocheria practicată la încheierea sau executarea unui contract, ca atentat la bunurile persoanei prin amagire, infracţiune prevăzută în toate legislatiile penale. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, prin Decizia nr. 58 din 23 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 23 mai 2000, respingând excepţia ca neîntemeiată.III. În sfârşit, o ultima critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 489/2002, referitoare la condiţiile de exercitare a profesiei de avocat. În opinia autorului excepţiei, aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, şi ale art. 14 din Convenţie, referitoare la interzicerea discriminarii. Se motiveaza ca aceste dispoziţii creează un statut privilegiat pentru avocaţii străini care exercită profesia în România.Aceste critici nu pot fi reţinute. Completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat s-a făcut după studierea legislaţiei similare din celelalte state europene, a celorlalte dispoziţii legale în domeniul drepturilor omului şi al dreptului muncii. Nu se poate afirma ca legea ar admite practicarea avocaturii de către persoane care nu au calitatea de avocat. Faptul ca autorul excepţiei infiintase, în anul 1991, în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, o societate care avea ca obiect, printre altele, acordarea de consultanţa juridică, nu îl absolvă de răspundere pentru nerespectarea Legii nr. 51/1995.Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, ale art. 215 alin. 3 din Codul penal şi ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 404/2000 al Curţii de Apel Targu Mures – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 februarie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește