DECIZIE nr. 58 din 26 martie 1998

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. 3 şi ale art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorNicolae Popa – judecător Lucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorIoan Griga – procurorCarmen Daniela Manea – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. 3 şi ale art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală, invocată de Donea Eugen în Dosarul nr. 3.453/1996 al Tribunalului Buzau – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19 martie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 martie 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 15 iulie 1997, Tribunalul Buzau – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. 3 şi ale art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală, invocată de Donea Eugen în Dosarul nr. 3.453/1996, aflat pe rolul acestei instanţe.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 149 alin. 3 şi ale art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora "Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanţa de judecată".Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa arata ca aceasta este intemeiata, în privinta dispoziţiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, deoarece aceste prevederi sunt neconstituţionale, dacă sunt interpretate în sensul că arestarea în cursul judecaţii durează până la soluţionarea definitivă a cauzei, fără a fi necesară prelungirea arestării.Excepţia privitoare la art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală este considerată de instanţa ca intemeiata numai sub aspectul procedural, întrucât, până la judecarea recursului, termenul de arestare prevăzut în mandat ar putea fi depăşit, asa încât dispoziţia este constituţională numai dacă şi judecarea recursului se face înăuntrul duratei pentru care s-a prevăzut măsura arestării.În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate s-au cerut, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca, "de vreme ce în art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală se prevede că, în cursul judecaţii, arestarea inculpatului durează până la soluţionarea definitivă a cauzei, acest text intră în conflict direct cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora arestarea se poate face pe o durată de cel mult 30 de zile".În acelaşi punct de vedere se arata ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare, iar recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea arestării preventive este suspensiv de executare", este neîntemeiată, deoarece aceste dispoziţii nu contravin prevederilor constituţionale. În acest sens se arata ca nici un text din Constituţie nu se opune tezei potrivit căreia recursul procurorului, în materia liberării inculpatului de sub puterea mandatului de arestare, este suspensiv de executare. În susţinerea acestuia se menţionează că, în art. 128 din Constituţie, se precizează numai faptul ca, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Din interpretarea acestui text rezultă ca mecanismul în care funcţionează căile de atac şi efectele pe care le produc sunt stabilite de lege, în speta de Codul de procedură penală. În consecinţa, dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, "deoarece, dacă în cursul judecării procesului ar fi respectate, în toate cazurile, termenele fixate prin lege, s-ar evita situaţiile nedorite, ajungandu-se ca procurorul sa declare recurs în ultima zi în care inculpatul urmează să fie pus în libertate".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei cu care a fost legal sesizată.În legătură cu invocarea neconstitutionalitatii art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, a constatat ca dispoziţia, potrivit căreia "Arestarea inculpatului în cursul judecaţii durează până la soluţionarea definitivă a cauzei", este neconstitutionala, urmând, în ceea ce priveşte durata arestării, să se facă aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constituţie.Având în vedere prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora nu pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii, rezultă ca, potrivit alin. (6) din acelaşi articol, excepţia de faţa urmează a fi respinsă ca inadmisibila.Pentru aceleaşi motive urmează a fi respinsă excepţia de neconstituţionalitate a art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală, deoarece prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 10 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998, s-a statuat ca prevederile respective "sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că efectul suspensiv al recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus asupra prelungirii arestării preventive poate depăşi durata de 30 de zile prevăzută la art. 23 alin. (4) din Constituţie".După cum se arata în aceasta decizie, recursul nu poate avea ca efect prelungirea arestării, cu atât mai mult cu cat priveşte o hotărâre judecătorească prin care s-a respins prelungirea acesteia.De aceea efectul suspensiv al recursului este constituţional numai în limitele duratei mandatului de arestare emis anterior fie de către un procuror, fie de către instanţa judecătorească, iar aceasta durata nu poate fi mai mare de 30 de zile, după cum prevede art. 23 alin. (4) din legea fundamentală, fără a distinge între arestarea în faza urmăririi penale sau în faza judecaţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. 3 şi ale art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală, invocată de Donea Eugen în Dosarul nr. 3.453/1996 al Tribunalului Buzau – Secţia penală.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 martie 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent,Carmen Daniela Manea–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește