DECIZIE nr. 58*) din 26 martie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 art. 25 lit. d) şi ale art. 31 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993



––––-Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998.Victor Dan Zlatescu – preşedinteLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorRaul Petrescu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. d) şi ale art. 31 din Legea nr. 56/1993, invocată de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria şi Pastia Constantin Ion Dumitru.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19 ianuarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 martie 1996.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 31 octombrie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 1.259/1996, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. d) şi ale art. 31 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, invocată de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria şi Pastia Constantin Ion Dumitru. În motivarea excepţiei, în esenta, se susţine ca dispoziţiile menţionate contravin prevederilor art. 123 din Constituţie, deoarece independenta şi supunerea judecătorilor numai legii se referă atât la autoritatea judecătorească în ansamblu, cat şi fiecărui judecător care face parte din completul de judecată. De asemenea, se mai susţine ca, prin Hotărârea nr. 1 din 2 februarie 1995, Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie au schimbat jurisprudenta Secţiei civile cu privire la restituirea imobilelor naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950, obligând astfel completele de judecată să respecte aceasta hotărâre, chiar dacă aveau alte convingeri.Exprimandu-şi opinia potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa apreciază ca excepţia este neîntemeiată.În vederea soluţionării excepţiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului; de asemenea, s-a solicitat şi opinia Curţii Supreme de Justiţie asupra excepţiei invocate. În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată îşi găsesc temei în prevederile art. 125 din Constituţie, potrivit căruia justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, stabilite de lege, iar competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. Prin art. 25 lit. b) şi lit. d) din Legea nr. 56/1993, potrivit cărora este stabilită competenţa Curţii Supreme de Justiţie, constituită în Secţii Unite spre a soluţiona sesizările privind schimbarea jurisprudenţei, se urmăreşte o corecta aplicare a legii, în înfăptuirea justiţiei, precum şi realizarea unei practici judecătoreşti unitare.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.În opinia Curţii Supreme de Justiţie, prevederile art. 25 lit. d) şi ale art. 31 din Legea nr. 56/1993 nu contravin dispoziţiilor Constituţiei privind independenta judecătorilor, întrucât în practica de aplicare a legilor apar uneori opinii şi chiar soluţii judecătoreşti ireconciliabile în drept, astfel încât este necesară o unificare a jurisprudenţei care se realizează prin voinţa judecătorilor, în formele legal instituite. Acest lucru nu constituie o ingerinta în activitatea judecătorilor, care pronunţa hotărârile intimei lor convingeri, având obligaţia constituţională de a aplica corect legea.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, opinia Curţii Supreme de Justiţie, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile art. 25 lit. d) şi ale art. 31 din Legea nr. 56/1993, raportate la prevederile constituţionale şi ale Legii nr. 47/1992, retine:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. d) şi ale art. 31 din Legea nr. 56/1993.Art. 31 din Legea nr. 56/1993 prevede că dacă o secţie a Curţii Supreme de Justiţie considera ca este cazul sa revină asupra propriei jurisprudente, judecata va fi întreruptă şi vor fi sesizate Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie. După ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei, judecata va continua. Art. 25 lit. d) din Legea nr. 56/1993, la care se referă, de asemenea, excepţia de neconstituţionalitate nu consacra o dispoziţie distinctă de aceea a art. 31, ci reprezintă o simpla evocare a acestui din urma text. Prevederile legale a căror excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată nu contravin principiilor enunţate în art. 123 din Constituie. Dacă deciziile Secţiilor Unite ar fi general obligatorii pentru toate instanţele, ele ar reprezenta, incontestabil, un izvor de drept şi ar insemna ca, dincolo de textul Constituţiei, judecata se supune nu numai legii, ci şi deciziei Secţiilor Unite. Schimbarea jurisprudenţei Curţii este propusă de judecătorii unei secţii. Date fiind consecinţele importante ale schimbării practicii Curţii Supreme de Justiţie, o asemenea decizie poate fi luată potrivit art. 31 din Legea nr. 56/1993 prin hotărâre de către Secţiile Unite ale Curţii, compuse din judecătorii Curţii, la care participa şi judecătorii secţiei a căror propunere se cere a fi aprobată. Iniţiativa unei asemenea schimbări a jurisprudenţei vine, în ipoteza la care ne referim, de la secţia competenţa să se pronunţe asupra cauzei, iar nu de la Secţiile Unite. Secţiile Unite nu soluţionează cauza supusă judecaţii în secţia care le-a sesizat, ci numai o chestiune prealabilă – schimbarea jurisprudenţei – după care judecata în secţie, care fusese întreruptă, va fi reluată.Soluţia reglementată prin Legea nr. 56/1993 corespunde pe deplin prevederilor art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”. Acelaşi articol din Constituţie prevede că atât competenţa, cat şi procedura de judecată se stabilesc prin lege. O asemenea reglementare corespunde însă necesităţii de unificare a jurisprudenţei, dând, pentru Curtea Suprema de Justiţie, expresie rolului sau înscris în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1993, de a urmări aplicarea corecta şi unitară a legii. Aceasta obligaţie a Curţii Supreme de Justiţie nu contravine în nici un fel Constituţiei, fiind dimpotriva, de natura a asigura, printr-o practica judecătorească unitară, egalitatea constituţională a cetăţenilor în faţa legii şi în faţa justiţiei. Aceasta egalitate nu ar fi, într-adevăr, de conceput în cazul în care instanţele ar adopta în aplicarea aceleiaşi legi soluţii diferite, adesea ireconciliabile.Instituţia schimbării jurisprudenţei, la care se referă art. 25 şi art. 31 din Legea nr. 56/1993, a existat şi în trecut cat priveşte Curtea de Casaţie şi de Justiţie, fără să se fi pus vreodata la indoiala compatibilitatea reglementării respective cu principiul independentei judecătorului.Unificarea jurisprudenţei nu se realizează prin ordine sau alte jonctiuni ori ingerinţe din afară sistemului judecătoresc, ci este, în modul reglementat prin Legea nr. 56/1993, opera exclusiva a voinţei judecătorilor care hotărăsc împreună asupra corectei aplicari a legii, iar adoptarea hotărârilor cu majoritatea voturilor judecătorilor Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie este absolut normală, de vreme ce este vorba despre schimbarea unei jurisprudente statornicite în acelaşi mod.Concluzia ce se impune este aceea ca judecătorii se pronunţa în toate cazurile potrivit intimei lor convingeri, având însă obligaţia constituţională de a se supune legii. Având în vedere aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. d) şi ale art. 31 din Legea nr. 56/1993, invocată de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria şi Pastia Constantin Ion Dumitru în Dosarul nr. 1.259/1996 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 26 martie 1997.PREŞEDINTE,prof.univ.dr. Victor Dan ZlatescuMagistrat-asistent,Maria Bratu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește