DECIZIE nr. 58 din 23 martie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Robertino-Daniel Oprescu în Dosarul nr. 2.840/1999 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.La apelul nominal se prezintă avocatul Mircea Stanculescu pentru autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi: Societatea Comercială "Banc Post" – S.A. şi Societatea Comercială Banca Comercială "Ion Tiriac" – S.A., faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei solicita constatarea neconstitutionalitatii art. 215 alin. 3 din Codul penal, precizând ca alin. 2 al aceluiaşi articol nu face obiectul excepţiei. Considera ca, prin dispoziţiile textului de lege criticat, au fost incalcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 49 şi 54, deoarece i se restrânge exerciţiul dreptului de a obţine un credit bancar. Totodată arata ca dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal contravin şi principiului constituţional al exercitării cu buna-credinţa a drepturilor şi libertăţilor, prin aceea ca lasă la liberul arbitru al unei terţe persoane, numita "cel înşelat", evaluarea bunei-credinţe a inculpatului, deşi art. 54 din Legea fundamentală instituie prezumţia de buna-credinţa. Considera ca acordarea creditului bancar nu este condiţionată întotdeauna de existenta unor garanţii imobiliare, iar acestea nu sunt de natura a produce, prin falsificarea lor o paguba, condiţie esenţială a existenţei infracţiunii de înşelăciune. În final, autorul excepţiei susţine necesitatea revizuirii Codului penal, pentru a se evita redactarile vagi şi imprecise, ca cele cuprinse în art. 215, cu condiţii de incriminare lăsate la aprecierea unei terţe persoane sau care determina multiple calificări ale faptelor, cum sunt cele de fals şi uz de fals, pe de o parte, şi înşelăciune în convenţii, prevăzută la art. 215 alin. 3, pe de altă parte.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, considerând ca textul art. 215 alin. 3 din Codul penal este în conformitate cu prevederile art. 49 şi 54 din Constituţie. Mai arata ca prin aceste dispoziţii este incriminata o varianta a infracţiunii de înşelăciune, şi anume înşelăciunea în convenţii, pentru existenta căreia este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să fie determinanta pentru încheierea sau executarea contractului, în sensul că fără aceasta eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condiţiile stipulate. Manoperele dolosive exclud buna-credinţa invocată de autorul excepţiei, ca temei al acesteia. De asemenea, susţine ca dispoziţiile art. 54 din Constituţie nu instituie o prezumţie de buna-credinţa, ci o îndatorire fundamentală a fiecărei persoane de a-şi exercită cu buna-credinţa drepturile şi libertăţile, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 2.840/1999, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Robertino-Daniel Oprescu.În cererea prin care ridica excepţia de neconstituţionalitate autorul acesteia se referă exclusiv la dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, precizare pe care o face şi cu prilejul susţinerilor orale în faţa Curţii Constituţionale.În motivarea excepţiei, autorul susţine ca acest text este neconstitutional deoarece încalcă prevederile art. 49 şi 54 din Constituţie, prin restrangerea exerciţiului "dreptului sau de a obţine un credit bancar", precum şi prin lăsarea bunei-credinţe, prezumate de art. 54 din Constituţie, la liberul arbitru al unei terţe persoane, numita "cel înşelat", încă înainte de constatarea judecătorească definitivă a acestei caracteristici. Critica de neconstituţionalitate priveşte şi multipla incriminare a faptei ca infracţiune de fals, uz de fals şi înşelăciune.Exprimandu-şi opinia, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II-a penală apreciază ca excepţia este neîntemeiată, întrucât prezumţia de buna-credinţa are corespondent în prezumţia de nevinovatie, consacrată în art. 66 din Codul de procedură penală, iar ambele prezumţii pot fi rasturnate în cazul stabilirii vinovatiei inculpatului. De asemenea, instanţa considera constituţională cerinţa "fără aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate", aceasta fiind esenţială pentru existenta infracţiunii de înşelăciune, şi anume ca amagirea sa fi fost hotărâtoare pentru persoana inselata.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepţia este nefondata, întrucât expresia "astfel încât, fără aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate" reprezintă o cerinţa esenţială a laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, în varianta prevăzută la art. 215 alin. 3 din Codul penal. Fapta nu constituie infracţiune dacă aceasta condiţie nu este îndeplinită, iar acest aspect îl stabileşte numai instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţa în cauza. Guvernul mai arata că nu sunt incalcate prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, întrucât nu este vorba de restrangerea exerciţiului unui drept, ci de o obligaţie care incumba oricărei persoane, cea de a-şi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale fără a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altor persoane, obligaţie instituită prin art. 54 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.Prin Încheierea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 2.840/1999, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Robertino-Daniel Oprescu.Din examinarea cererii scrise, prin care autorul a ridicat excepţia, precum şi a concluziilor orale ale aparatorului acestuia, cu ocazia dezbaterilor în faţa instanţei de judecată şi a Curţii Constituţionale, rezultă însă ca în realitate, obiectul excepţiei îl constituie numai dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, iar nu şi ale alin. 2 al aceluiaşi articol, astfel cum, din eroare, se menţionează în încheierea de sesizare.Art. 215 alin. 3 din Codul penal are următoarea redactare: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în asa fel încât, fără aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate."Autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 49 şi 54 din Constituţie, texte care au următorul cuprins:– Art. 49, referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 54, referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor: "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bunacredinta, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal nu aduc atingere acestor prevederi constituţionale.Astfel, prin incriminarea ca infracţiune de înşelăciune a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în asa fel încât fără aceasta eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu restrânge, prin încălcarea art. 49, exerciţiul unui drept sau al unei libertăţi fundamentale. Neinvocand lezarea, prin dispoziţia legală criticata, a unui drept sau a unei libertăţi constituţionale, autorul excepţiei nu poate susţine ca i-ar fi fost restrâns exerciţiul unui asemenea drept sau al unei asemenea libertăţi, restrangere la care se referă textul constituţional menţionat. "Dreptul de a obţine un credit bancar", cu privire la care s-a susţinut restrangerea exerciţiului, nu reprezintă un drept fundamental şi nici nu poate fi considerat, propriu-zis, un drept, în sensul invocat de autorul excepţiei, ci o posibilitate de a încheia un contract de împrumut bancar, în condiţiile legii şi cu respectarea condiţiilor esenţiale pentru validitatea convenţiilor, cuprinse în art. 948 din Codul civil, condiţii printre care se afla şi consimţământul valabil exprimat al părţii care se obliga. Or, prin dispoziţia legală criticata, este apărată, prin mijloace de drept penal, tocmai exprimarea unui asemenea consimţământ valabil al părţii care se obliga, fiind incriminata ca înşelăciune fapta de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, fapta prin care consimţământul persoanei inselate a fost în mod determinant viciat, astfel încât fără aceasta eroare ea nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul.Referitor la încălcarea, prin aceleaşi dispoziţii criticate, a "prezumţiei de buna-credinţa instituite prin art. 54 din Constituţie", Curtea observa ca textul constituţional invocat nu cuprinde prezumţia, ci obligaţia fiecărei persoane de a-şi exercită cu buna-credinţa drepturile şi libertăţile constituţionale, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Prin textul de lege criticat nu numai că nu se încalcă aceasta îndatorire fundamentală, ci, dimpotriva, se da expresie dispoziţiei constituţionale, sanctionandu-se penal tocmai fapte prin care se aduce atingere, prin manoperele dolosive, obligaţiei fundamentale amintite.Curtea constata ca art. 215 alin. 3 din Codul penal este adoptat anterior intrării în vigoare a Constituţiei, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 150 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora: "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii." În consecinţa, Curtea, retinand ca dispoziţia legală criticata nu contravine prevederilor constituţionale invocate, constata ca aceasta este în vigoare.Referitor la celelalte critici formulate privind multipla incriminare a faptei (înşelăciune, fals şi uz de fals), Curtea constata ca acestea nu intră în competenţa contenciosului constituţional.Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmează să fie respinsă.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Robertino-Daniel Oprescu în Dosarul nr. 2.840/1999 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2000.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește