DECIZIE nr. 58 din 14 ianuarie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorFabian Niculae – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Ştefan în Dosarul nr. 75/212/2008 al Tribunalului Constanţa – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 75/212/2008, Tribunalul Constanţa – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Alexandru Ştefan într-o cauză având ca obiect anularea unui act.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că sancţiunea nulităţii recursului apare ca un formalism excesiv de natură să afecteze efectivitatea exercitării căii de atac şi să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie. Sancţiunea apare cu atât mai nejustificată, cu cât, în multe cazuri, judecătorul însuşi indică greşit calea de atac în hotărârea pronunţată. În acest context aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac pentru nemotivarea ei este de natură să afecteze principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi folosirea căilor de atac. Pe de altă parte, cum recursul este ultima cale de atac, instituirea sancţiunii nulităţii căii de atac lipseşte partea, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a examina pe calea recursului susţinerile sale întemeiate privind modul în care s-a soluţionat litigiul în care este parte.Tribunalul Constanţa – Secţia civilă consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prevederi ce au următorul conţinut: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alineatul 2."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) privind liberul acces la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.Examinând excepţia, Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunţat, prin raportare la art. 21 şi art. 24 din Constituţie, prin Decizia nr. 893 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 22 iulie 2009, constatând că sunt constituţionale. Cu acest prilej, Curtea a statuat, în esenţă, că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanţa sa sau principiilor şi textelor constituţionale de referinţă. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Cauza Beles şi alţii contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut şi se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Ştefan în Dosarul nr. 75/212/2008 al Tribunalului Constanţa – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Fabian Niculae––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește