Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 889 din 1 noiembrie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Silviu Strungariu Ionaşcu în Dosarul nr. 1.579/2005 al Judecătoriei Lieşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 martie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 1.579/2005 Judecătoria Lieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Silviu Strungariu Ionaşcu într-o cauză având ca obiect plângerea formulată de acesta împotriva procesului-verbal de contravenţie întocmit în temeiul ordonanţei criticate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că "la momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu a existat un caz excepţional sau vreo situaţie extraordinară pentru a fi reglementată circulaţia pe drumurile publice printr-o ordonanţă de urgenţă”, aşa încât „întregul act normativ are caracter neconstituţional”. În consecinţă, consideră că sunt încălcate „dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţia României, astfel cum a fost revizuită, respectiv în raport de dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţia României, astfel cum era în vigoare la momentul publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002„.Judecătoria Lieşti consideră că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Aceasta, deoarece constituţionalitatea ordonanţei criticate trebuie analizată în raport cu dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, în vigoare la data adoptării ei, text care impunea condiţia existenţei cazului excepţional, asupra căruia doar Guvernul poate aprecia. Or, din expunerea de motive la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, rezultă că dubla condiţie a existenţei cazului excepţional şi a urgenţei a fost îndeplinită. În legătură cu susţinerea referitoare la necesitatea motivării urgenţei în cuprinsul ordonanţei, se arată că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, în vigoare la data adoptării ordonanţei criticate, nu obligau la aceasta, „aşa cum o cer în prezent prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată”. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea acestei ordonanţe.Avocatul Poporului consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este constituţională, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002, în legătură cu care, în esenţă, se susţine că a fost adoptată cu încălcarea „dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţia României, astfel cum a fost revizuită, respectiv în raport de dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţia României, astfel cum era în vigoare la momentul publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002„.– Art. 114 alin. (4) din Constituţia nerevizuită prevedea: "(4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.";– Art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţia revizuită prevede: "(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1)." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că prin Decizia nr. 245 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 14 iulie 2005, a statuat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este constituţională în integralitatea sa.Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că din expunerea de motive la proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei criticate rezultă îndeplinirea dublei condiţii prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituţia nerevizuită, şi anume existenţa cazului excepţional şi a urgenţei. Concluzia se desprinde din precizările făcute de Guvern în sensul că "amplificarea continuă a fenomenului infracţional, care a căpătat un caracter tot mai dinamic şi mai complex, a reclamat soluţii viabile de contracarare, concretizate în acest proiect de act normativ, pe de o parte, prin înăsprirea sancţiunilor penale, iar pe de altă parte, prin incriminarea ca infracţiuni a unor noi fapte". Totodată, promovarea unui proiect de act normativ asupra regimului circulaţiei pe drumurile publice sub forma unei ordonanţe de urgenţă "a fost determinată de necesitatea reglementării pe baze noi şi în acord cu noile reglementări europene, în cel mai scurt timp, a relaţiilor sociale dintr-un domeniu foarte important pentru societatea românească, prelungirea procedurii legislative având consecinţe nedorite, uneori dramatice, vizibile pe toate drumurile ţării. Promovarea în regim de urgenţă este determinată, nu în ultimul rând, şi de necesitatea îndeplinirii, la termenele convenite, a angajamentelor asumate de România în procesul de armonizare a legislaţiei româneşti cu aquis-ul comunitar".Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei în materie.Cât priveşte susţinerea referitoare la necesitatea motivării urgenţei în cuprinsul ordonanţei, dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţia nerevizuită, la care se raportează în prezenta cauză controlul de constituţionalitate, nu obligau la aceasta, "aşa cum o cer în prezent prevederile art. 115 din Constituţia României, republicată".Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Silviu Strungariu Ionaşcu în Dosarul nr. 1.579/2005 al Judecătoriei Lieşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2006.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu–––-