DECIZIE nr. 575 din 15 mai 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 23/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 4 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "C amp;R Expert Legal Adviser" – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 8.321/30/2007 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 427D/2008, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, ridicată de Societatea Comercială "Coreassim" – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 8.325/30/2007 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 427D/2008 la Dosarul nr. 356D/2007, având în vedere faptul că sunt îndeplinite cerinţele conexării prevăzute de art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a dosarelor menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 427D/2008 la Dosarul nr. 356D/2007, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8.321/30/2007, şi prin Încheierea din 19 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8.325/30/2007, Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "C amp;R Expert Legal Adviser" – S.R.L. şi de Societatea Comercială "Coreassim" – S.R.L., ambele din Timişoara, în cadrul unor cauze comerciale având ca obiect soluţionarea unor cereri de dizolvare a societăţilor comerciale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât atribuie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a interpreta legile, competenţă care, potrivit normelor constituţionale, aparţine puterii legiuitoare.Astfel, instituirea caracterului obligatoriu, pentru instanţele judecătoreşti, al soluţiilor date prin deciziile pronunţate în recursul în interesul legii excedează competenţei constituţionale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în cadrul recursului în interesul legii nu aduc modificări textului legal în discuţie, ci dau valoare uneia dintre interpretările ce pot fi date unei dispoziţii legale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Constituţie, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (3) referitoare la instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă prin numeroase decizii, constatând că acestea sunt constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 1.014/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, Curtea a reţinut că scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării. Pentru realizarea acestui scop, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecătoreşti. Potrivit aceluiaşi text, dezlegarea dată de instanţa supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanţe.Având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării. De altfel, şi în cazul exercitării căilor de atac, "dezlegările în drept" sunt obligatorii în situaţia rejudecării fondului. Astfel, potrivit art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, casarea unei hotărâri în recurs se poate cere şi în cazul în care aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Înfăptuirea justiţiei determină ca, în asemenea cazuri, potrivit art. 315 alin. 1 din acelaşi cod, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe să fie obligatorii pentru judecătorii fondului. Această prevedere nu numai că nu aduce atingere principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei, ci, dimpotrivă, contribuie la realizarea sa.Prin textul de lege criticat, legiuitorul, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 329 din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege, fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.Curtea a reţinut, pe de altă parte, că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. "Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale – se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) – în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară […]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Decizia de interpretare pronunţată în asemenea cazuri nu este extra lege şi, cu atât mai mult, nu poate fi contra legem.În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea art. 126 alin. (3) din Constituţie, Curtea a constatat că nici această critică nu poate fi primită, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are, printre altele, competenţa, conferită de art. 329 din Codul de procedură civilă şi de art. 18 alin. (2) din Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004, de a asigura aplicarea corectă şi unitară a legilor de către toate instanţele.Organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale persoanei, prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta internaţională a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi pentru garantarea respectării Constituţiei şi a legilor ţării.De asemenea, organizarea judiciară are ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (1) şi (3) potrivit cărora "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. […] Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", astfel încât susţinerile referitoare la încălcarea textelor constituţionale menţionate anterior nu pot fi reţinute.Curtea a mai reţinut că instituţia recursului în interesul legii conferă judecătorilor instanţei supreme dreptul de a da o anumită interpretare, unificând astfel diferenţele de interpretare şi de aplicare a aceluiaşi text de lege de către instanţele inferioare. Asemenea soluţii interpretative, constante şi unitare, care nu privesc anumite părţi şi nici nu au efect asupra soluţiilor anterior pronunţate, ce au intrat în puterea lucrului judecat, sunt invocate în doctrină ca precedente judiciare.De altfel, potrivit art. 329 alin. 2 din Codul de procedură civilă, deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a soluţionării recursurilor în interesul legii, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "C amp;R Expert Legal Adviser" – S.R.L. şi de Societatea Comercială "Coreassim" – S.R.L. din Timişoara în dosarele nr. 8.321/30/2007 şi nr. 8.325/30/2007, ambele ale Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2008.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x