Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 2 iunie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16-19 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen Cătălina Gliga – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, excepţie invocată de Consiliul Local al Municipiului Botoşani în Dosarul nr. 2.535/40/2008 al Tribunalului Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent informează Curtea că partea Societatea Comercială "Medatex" – S.R.L. din Botoşani a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că bunurile la care face referire textul de lege criticat se află în proprietatea privată a statului, acesta putând dispune liber de ele, în temeiul dreptului de dispoziţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.535/40/2008, Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-19 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local. Excepţia a fost ridicată de Consiliul Local al Municipiului Botoşani într-o cauză având ca obiect o obligaţie de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1)-(3), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (2), precum şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, aceste texte de lege înlătură posibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a dispune de bunurile aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, iar prin negocierea directă pe baza unui raport de evaluare nu se asigură vânzarea la valoarea reală de piaţă a bunului, ceea ce are semnificaţia unei privări de proprietate, fără să fie justificată de o cauză de utilitate publică şi fără să fie prevăzută de lege.Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în cea ce priveşte raportarea la dispoziţiile art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Autorul excepţiei critică pentru neconstituţionalitate dispoziţiile art. 1-19 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 5 noiembrie 2002, cu modificările ulterioare.Curtea observă însă că vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări de servicii prin negociere directă este reglementată în art. din lege, astfel încât constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar aceste dispoziţii, care au următorul cuprins:"Art. 16. – (1) Vânzarea spaţiilor comerciale, de prestări de servicii şi de producţie către comercianţii, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune sau leasing, încheiat în condiţiile legii şi valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe. Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restanţe la plata chiriei cel puţin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul (subînchirieri nepermise, divizare în scopul unor asocieri nepermise), precum şi persoanele fizice sau juridice care au obligaţii neachitate faţă de stat la data vânzării spaţiului.Art. 17. – (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele prevăzute la art. 16 vor depune o solicitare scrisă de cumpărare la sediul vânzătorului.(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) spaţiile comerciale pentru care nu s-a depus solicitarea de cumpărare se vor vinde prin licitaţie publică cu strigare, în condiţiile prezentei legi. … Art. 18. – (1) Comisia comunică solicitantului decizia sa de admitere sau de respingere a cererii, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii.(2) Dacă solicitantul se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 4 lit. b) şi la art. 16, se trece la negocierea directă a vânzării spaţiului. … Art. 19. – (1) Preţul de vânzare al spaţiului comercial sau de prestări de servicii se stabileşte prin negociere directă între cumpărător şi comisie, pornindu-se de la preţul minim de vânzare al spaţiului, determinat potrivit art. 8.(2) Pentru stabilirea preţului minim de vânzare al spaţiilor raportul de evaluare va evidenţia valoarea investiţiilor efectuate de către solicitant. … (3) Deducerea valorii investiţiilor efectuate, indiferent de natura acestora, se face numai dacă acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: … a) au fost efectuate cu acordul proprietarului sau al titularului dreptului de administrare a spaţiului; … b) au fost executate pe baza unei autorizaţii de construire, în condiţiile legii. … (4) Valoarea investiţiilor deduse în condiţiile alin. (3) nu poate depăşi jumătate din valoarea stabilită prin raportul de evaluare. … (5) Dispoziţiile art. 8, 9 şi 10 privind contestaţia în justiţie se aplică în mod corespunzător." … Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1)-(3) referitoare la dreptul de proprietate privată şi expropriere, art. 120 alin. (1) privind principiul descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, art. 121 alin. (2) referitoare la autorităţi administrative autonome şi la art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia proprietăţii.Curtea observă că, în scopul examinării excepţiei, se impune să se ia în considerare regimul juridic al bunurilor ce fac obiectul de reglementare al normelor juridice supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, legea reglementează vânzarea spaţiilor comerciale şi a celor de prestări de servicii, proprietatea privată a statului, ce se află în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local. Aşadar, aceste bunuri imobile aparţin domeniului privat al statului, aflându-se în administrarea directă a autorităţilor locale sau în patrimoniul regiilor autonome menţionate.Curtea constată că este nefondată critica de neconstituţionalitate referitoare la vânzarea menţionatelor spaţii proprietate privată a statului, aflate în administrarea autorităţilor locale, întrucât nu încalcă dreptul acestor autorităţi de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea lor privată. Textele criticate au în vedere exclusiv bunurile proprietatea privată a statului, iar în această situaţie dreptul de dispoziţie îi aparţine statului, care poate, pe cale de consecinţă, să dispună asupra bunurilor şi să desfiinţeze dreptul de administrare. Prin urmare, titularii dreptului de administrare nu au drept de dispoziţie asupra bunurilor deţinute cu acest titlu, astfel încât nu se poate susţine cu temei că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie.Curtea constată, de asemenea, că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 120 alin. (1) şi art. 121 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece principiul autonomiei nu poate fi extins şi în ceea ce priveşte dreptul de dispoziţie asupra bunurilor terţilor. Mai mult decât atât, în jurisprudenţa sa Curtea a statuat în mod constant că principiul autonomiei locale nu include şi absolvirea autorităţilor publice locale de la obligaţia respectării legilor cu caracter general, după cum nu presupune existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal. În acest sens sunt Decizia nr. 123 din 25 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 4 iunie 2001, şi Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, excepţie invocată de Consiliul Local al Municipiului Botoşani în Dosarul nr. 2.535/40/2008 al Tribunalului Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie––––