Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cocor Turism” – S.A. din Neptun în Dosarul nr. 2.133/COM/2005 al Tribunalului Constanţa – Secţia comercială.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Societatea de Investiţii Financiare Transilvania – S.A. Braşov a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei şi judecarea cauzei în lipsă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.133/COM/2005, Tribunalul Constanţa – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Cocor Turism” – S.A. din Neptun.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece acordă posibilitatea instanţei de judecată să dispună anularea hotărârilor adunării generale a acţionarilor unei societăţi comerciale pe acţiuni, lipsind de eficienţă votul majoritar al acţionarilor.Tribunalul Constanţa – Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, potrivit cărora: „Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat acordă posibilitatea atacării în justiţie a hotărârilor adunării generale a acţionarilor unei societăţi comerciale, ce sunt contrare legii sau actului constitutiv.Prin urmare, reglementarea dreptului acţionarilor care se consideră vătămaţi printr-o hotărâre a adunării generale de a se adresa instanţei de judecată, pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, reprezintă o consacrare a principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi nu contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie.De altfel, Curtea constată că textul de lege criticat este în deplină conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, cu atât mai mult cu cât cadrul juridic instituit de legiuitor pentru exercitarea dreptului de proprietate nu trebuie să contravină intereselor generale sau intereselor particulare ale unor subiecte de drept.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cocor Turism” – S.A. din Neptun în Dosarul nr. 2.133/COM/2005 al Tribunalului Constanţa – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie––-