DECIZIE nr. 57 din 23 martie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Boartas în Dosarul nr. 2.229/1999 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocatul Benedict Catanea, şi Dumitru Dumitrescu, personal.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepţiei pune concluzii de admitere a excepţiei ridicate, deoarece art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu prevede nici o sancţiune pentru nerespectarea de către procuror a termenului de 24 de ore pentru înaintarea dosarului la instanţa. Astfel se creează o inegalitate, în comparatie cu persoana vătămată, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, situaţie în care aceasta se poate adresa instanţei într-un termen de doua luni de la data când a ştiut cine este făptuitorul. Se mai susţine ca termenul de 24 de ore, prevăzut în textul criticat, nu este un termen de recomandare, deoarece, potrivit art. 185 din Codul de procedură penală, nerespectarea lui este sancţionată cu nulitate absolută.Dumitru Dumitrescu solicita respingerea excepţiei, deoarece prevederile criticate sunt constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ridicate, întrucât prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Înaintarea rechizitoriului instanţei de judecată de către procuror este facuta în calitatea sa de reprezentant al Ministerului Public. Or, egalitatea în faţa legii priveşte numai pe cetăţeni, nu şi instituţiile statului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 6 decembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 2.229/1999, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Boartas într-o cauza penală având ca obiect judecarea recursurilor declarate de părţi, în care se contesta, în principal, legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul procurorului.În motivarea excepţiei se susţine ca prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece prin aceste reglementări se creează o situaţie privilegiată pentru procuror, faţă de ceilalţi cetăţeni, în cazul sesizării instanţelor judecătoreşti. Autorul excepţiei considera ca textul criticat "este neconstitutional prin faptul că nu a prevăzut ce sancţiune se aplică în cazul când termenul de 24 de ore nu este respectat sau că nu s-a prevăzut dacă acest termen este un simplu termen de recomandare cu caracter administrativ". Spre deosebire de aceasta situaţie, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, aceasta trebuie introdusă în termen de doua luni de la data la care persoana vătămată a cunoscut identitatea făptuitorului, iar nerespectarea acestui termen atrage consecinţe deosebit de grave, cum ar fi decăderea din exerciţiul dreptului de a formula o plângere prealabilă şi încetarea urmăririi penale sau, după caz, a procesului penal.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată a apreciat ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât art. 16 alin. (1) din Constituţie nu are nici o legătură cu prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, prevederi care sunt constituţionale, deoarece "conţin un termen de recomandare a cărui depasire nu atrage nulitatea actului în sine şi care să cada sub incidenţa art. 187 alin. 2 din Codul de procedură penală". În aceasta situaţie nu se justifica restituirea cauzei organelor de urmărire penală.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia este nefondata, întrucât adresa procurorului prin care se trimite dosarul instanţei de judecată nu constituie un act de sesizare, "ci un act procedural de transmitere a actului de sesizare". Cat priveşte termenul de 24 de ore prevăzut la art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală pentru înaintarea dosarului la instanţa, ca, de altfel, şi cel de 15 zile prevăzut de art. 261 alin. 1 din acelaşi cod, înăuntrul căruia procurorul este obligat sa procedeze la verificarea lucrărilor de urmărire penală şi să se pronunţe asupra acestora, este un termen de recomandare, iar nerespectarea sa nu atrage sancţiunile procedurale prevăzute la art. 185 din Codul de procedură penală. În legătură cu neprecizarea în textul de lege a naturii termenului de 24 de ore, se apreciază ca aceasta nu are nici o semnificaţie, întrucât în multe alte prevederi ale procedurii penale se regăsesc astfel de omisiuni, însă natura termenelor rezultă, implicit, din analiza textelor respective. De altfel, se considera ca, indiferent care ar fi natura juridică a termenului de 24 de ore, "acesta nu determina o încălcare a egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece este un termen procedural care se aplică în acelaşi mod tuturor cetăţenilor, fără a se crea o discriminare între aceştia".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Din examinarea încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constituţională, precum şi a susţinerilor autorului excepţiei formulate în dosarul cauzei rezultă ca obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "În termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, procurorul înaintează instanţei competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere".Autorul excepţiei susţine, în principal, ca, în situaţia în care partea vătămată nu depune în termen plângerea prealabilă, când legea condiţioneaza punerea în mişcare a acţiunii penale de existenta unei asemenea plângeri, ea suporta consecinţe deosebit de grave, şi anume decăderea din drept, iar fapta procurorului de a fi depăşit termenul pentru înaintarea dosarului la instanţa competenţa nu este supusă nici unei sancţiuni. În felul acesta sunt incalcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".Prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt criticate totodată şi pentru caracterul lor incomplet, respectiv pentru că nu prevăd natura termenului de 24 de ore în care procurorul este obligat sa trimită dosarul de urmărire penală instanţei competente şi nici consecinţele nerespectării acestui termen.1. Analizând prevederile legale criticate, Curtea Constituţională constata ca acestea nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Potrivit art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală, "În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul", iar, conform art. 185 alin. 1, "Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen". Rezultă din analiza acestor texte ca introducerea plângerii prealabile peste termenul legal atrage nulitatea, respectiv inexistenta acesteia, ceea ce, potrivit art. 131 alin. 1 din Codul penal, inlatura răspunderea penală, iar, conform art. 10 alin. 1 lit. f) şi art. 11 pct. 1 lit. c) şi pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, împiedica punerea în mişcare a acţiunii penale şi determina încetarea urmăririi penale ori a procesului penal, după caz.În schimb, pentru nerespectarea de către procuror a obligaţiei de a inainta dosarul instanţei competente în termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală nu prevede nici o sancţiune ori o alta consecinţa. Prin aceasta însă nu se aduce nici o atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi, deoarece sensul alin. (1) al art. 16 din Constituţie este garantarea egalităţii în drepturi între cetăţeni în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu între cetăţeni şi autorităţi publice. Or, spre deosebire de persoana vătămată, care atunci când introduce plângerea prealabilă, acţionează în calitate de subiect pasiv al infracţiunii, procurorul, care întocmeşte actul de sesizare şi îl înaintează instanţei competente, acţionează în calitate de reprezentant al unei autorităţi publice, şi anume al Ministerului Public.Pe de altă parte, trebuie reţinut ca situaţia părţilor dintr-un proces având ca obiect o infracţiune pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu ori sesizarea instanţei se poate face numai prin rechizitoriul procurorului este, evident, diferita de situaţia părţilor din alt proces având ca obiect o infracţiune pentru care legea prevede sesizarea instanţei direct prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Or, situaţia deosebită în care se afla diferite categorii de cetăţeni presupune şi justifica tratamentul juridic diferenţiat, fără a se încalcă prin aceasta principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Din acest punct de vedere însă normele procedurii penale sunt deopotrivă valabile pentru toţi cetăţenii aflaţi într-o situaţie identică.Aceste reguli referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată, la actele de urmărire penală, la judecata, la termenele în care trebuie sau pot fi îndeplinite anumite acte, reprezintă norme procedurale, a căror stabilire revine exclusiv în competenţa legiuitorului, în sensul dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege".2. În legătură cu critica formulată de autorul excepţiei privind caracterul incomplet al art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. […]”. Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, competenţa de a modifica norma legală criticata aparţine exclusiv Parlamentului, ca „unica autoritate legiuitoare a tarii”.3. Din analiza textului art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, corelat şi cu alte texte din acelaşi cod, rezultă ca termenul de 24 de ore în care procurorul este obligat sa înainteze dosarul instanţei competente, după darea sau confirmarea rechizitoriului, are ca scop să contribuie la realizarea operativitatii în derularea procesului penal, fără a se prevedea vreo sancţiune procedurala pentru cazul nerespectării sale, întrucât prin aceasta nu se aduce nici o lezare valabilităţii actelor de urmărire penală. Înaintarea dosarului de urmărire penală la instanţa competenţa este un simplu act administrativ, întrucât actul de sesizare a instanţei îl reprezintă rechizitoriul. În cazurile în care sesizarea instanţei penale se poate face numai prin rechizitoriul procurorului, termenele, a căror nerespectare influenţează în mod direct soluţionarea procesului penal, sunt cele de prescripţie a răspunderii penale, prevăzute la art. 122-124 din Codul penal.Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, "Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act". Or, întârzierea în înaintarea dosarului la instanţa competenţa nu aduce nici o vătămare părţilor procesului penal, ceea ce înseamnă ca anularea actului de sesizare nu ar avea nici un efect reparatoriu.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Boartas în Dosarul nr. 2.229/1999 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2000.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește