DECIZIE Nr. 57 din 18 mai 1994

Vasile Gionea – preşedinte Mihai Constantinescu – judecător Antonie Iorgovan – judecător Ioan Muraru – judecător Florin Bucur Vasilescu – judecător Ioan Griga – procuror Gabriela Dragomirescu – magistrat-asistent Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 57 din 13 octombrie 1993. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 10 mai 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi a inculpatului Melega Pal, în lipsa părţii civile "Societatea Comercială Automecanica" – S.A. Medias, legal citata, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 18 mai 1994. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin rechizitoriul nr. 460/P/1991 întocmit de Procuratura Medias, inculpatul Melega Pal a fost trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 223 alin. 1 şi art. 249 alin. 1, în concurs, conform art. 33 lit a), toate din Codul penal. La termenul de judecată din 24 martie 1993, inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul penal privind infracţiunile contra avutului obştesc, considerind, în esenta, ca, raportat la prevederile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituţie, acestea sunt abrogate implicit. Prin Decizia nr. 57 din 13 octombrie 1993, Curtea Constituţională a admis excepţia ridicată de inculpatul Melega Pal şi a constatat ca dispoziţiile din Codul penal care interesează avutul obştesc sunt abrogate parţial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, şi, în consecinţa, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs pentru următoarele trei motive: 1. Curtea nu este competenţa să se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care privesc legi anterioare intrării în vigoare a Constituţiei din 1991. 2. Decizia nr. 57 din 13 octombrie 1993 nu este motivată, înlocuirea motivarii cu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, fiind nelegală. 3. Violarea art. 135 din Constituţie în legătură cu proprietatea, prin limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice numai la cele prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului – Ministerul Public – susţine în şedinţa publică din 10 mai 1994, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele: Primul motiv de recurs, dezvoltat în cadrul dezbaterilor orale, care vizează, pe de o parte, necompetentă Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra unei excepţii de neconstituţionalitate ce priveşte un text dintr-o lege preconstitutionala, iar pe de altă parte contestarea acestei competente, atunci când opinia instanţei în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate este în acord cu punctul de vedere al părţii, urmează a fi înlăturat ca nefondat; într-adevăr, dispoziţiile atacate ca neconstituţionale sunt anterioare Constituţiei şi în legătură cu ele se pune problema abrogării, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, dar prevederile acestui articol nu operează de la sine, ci presupun confruntarea dintre Constituţie şi dispoziţia legală anterioară, pentru a face aplicarea principiului "lex posterior derogat priori" şi pentru a asigura suprematia Constituţiei asupra actelor inferioare. Aceasta confruntare reprezintă o formă a controlului de constituţionalitate. Fiind vorba şi de o problemă a aplicării legii în timp, aceasta forma a controlului de constituţionalitate, şi numai aceasta, este şi la indemina organelor care aplica legea, inclusiv a instanţelor judecătoreşti. Este o soluţie care se regaseste în practica Curţii. Dacă însă instanţa judecătorească nu constata abrogarea, nici prin încheierea de sesizare a Curţii, înseamnă ca dispoziţia legală anterioară Constituţiei este considerată valabilă şi exista interesul declanşării controlului de constituţionalitate în faţa Curţii. Faptul ca în materia avutului obştesc, opinia instanţei, în speta Judecătoria Sibiu, a fost în acord cu punctul de vedere al părţii, în sensul că aceste norme au rămas în prezent fără obiect, nu este de natura sa atragă necompetentă Curţii, de vreme ce instanţa de judecată nu a statuat aceasta prin dispozitivul Încheierii din 24 martie 1993 şi a sesizat Curtea Constituţională. În consecinţa, sub acest aspect, Judecătoria Sibiu s-a desesizat de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi singura în drept să se pronunţe este Curtea Constituţională care, prin deciziile sale obligatorii, asigura o practica unitară în domeniul controlului constituţionalităţii legilor. Competenţa Curţii de a se pronunţa asupra legilor anterioare Constituţiei rezultă şi din dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care se aplică exclusiv legilor anterioare intrării în vigoare a Constituţiei. Cel de-al doilea motiv de recurs privitor la nemotivarea deciziei, respectiv critica adusă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 57 din 13 octombrie 1993 ca se întemeiază pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 decembrie 1993 urmează, de asemenea, a fi respins ca nefondat, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea statuează numai asupra problemelor de drept. Spre a se evita soluţii contradictorii, art. 26 din regulament permite completului ce doreşte să se abata de la practica Curţii să se sesizeze plenul pentru a se pronunţa asupra interpretării ce urmează a fi data în viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecată, astfel încât prin aceasta decizie nu se soluţionează o excepţie de neconstituţionalitate concretă. De aceea ea nu are drept consecinţa inutilitatea judecării excepţiilor, în cadrul cărora s-ar putea ridica noi probleme şi noi interpretări în măsura sa determine reluarea procedurii în vederea asigurării consecventei practicii constituţionale. Nici cel de-al treilea motiv de recurs referitor la încălcarea art. 135 din Constituţie în legătură cu proprietatea, în sensul că prin decizia recurată s-ar fi limitat bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice numai la cele enumerate de aceasta prevedere, nu poate fi reţinut. Decizia atacată nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4), ci se referă la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4), deci şi la "alte bunuri stabilite prin lege". Deşi motivele invocate de Ministerul Public sunt nefondate, recursul urmează totuşi a fi admis în parte şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 57 din 13 octombrie 1993 modificată, deoarece, în fond, Curtea nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 223 din Codul penal pentru care inculpatul a fost trimis în judecata, ci s-a referit la "dispoziţiile din Codul penal care interesează avutul obştesc". Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei, astfel încât deciziile pronunţate în soluţionarea excepţiilor trebuie să se refere numai la dispoziţiile legale de care depinde soluţionarea cauzei în care s-a invocat aceasta. Rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate putea viza numai art. 223 din Codul penal pentru care inculpatul Melega Pal a fost trimis în judecata. Decizia Curţii Constituţionale nr. 57 din 13 octombrie 1993 nu s-a pronunţat cu privire la aceste dispoziţii şi nici recursul declarat de Ministerul Public nu a avut în vedere acest aspect. În legătură cu prevederile art. 223 din Codul penal, întrucît prin rămînerea definitivă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993, ca urmare a respingerii recursului declarat în cauza, prin Decizia nr. 14 din 8 martie 1994, s-a constatat ca art. 223 din Codul penal a fost definitiv şi obligatoriu abrogat parţial de art. 150 alin. (1) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 223 din Codul penal ridicată de Melega Pal în faţa Judecătoriei Sibiu este lipsită de obiect. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. (c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A c) art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992. CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite, în parte, recursul declarat de Ministerul Public şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 57 din 13 octombrie 1993 după cum urmează: Constata ca, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993, rămasă definitivă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 14 din 8 martie 1994, art. 223 din Codul penal este abrogat parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, şi, în consecinţa, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, şi, prin urmare, Respinge ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 223 din Codul penal ridicată de Melega Pal în dosarul Judecătoriei Sibiu nr. 1658/1993. Definitivă şi obligatorie. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se comunică Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof.dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește