Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 26 mai 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, a art. 1 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi a ordonanţei în întregul ei
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, a art. 1 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 7.246/245/2008 al Judecătoriei Iaşi – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia. Se arată că prevederile legale criticate folosesc termeni nedefiniţi în legislaţia civilă care permit sancţionarea persoanelor.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.246/245/2008, Judecătoria Iaşi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, a art. 1 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii contravenţionale formulate de autorul excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie prin neclaritatea textelor de lege.Totodată, consideră că art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi ordonanţa în întregul ei contravin prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece este încălcat principiul prezumţiei de nevinovăţie.Judecătoria Iaşi – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens este invocată jurisprudenţa Curţii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, ale art. 1 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ordonanţa în întregul ei. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:– Art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991: „Constituie contravenţie săvârşirea uneia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:1) săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice.";– Art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.”;– Art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.(2) Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii." … Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 21 privind accesul la justiţie şi ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, Curtea constată că este neîntemeiată. Prin Decizia nr. 750 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând, în esenţă, că prevederile legale se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei şi nu afectează în niciun fel dreptul la un proces echitabil, consacrat atât de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi de art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece nu instituie vreo măsură menită să lezeze dreptul oricărei persoane de a fi ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial care va hotărî asupra drepturilor sale. În plus, art. 9 din Legea nr. 61/1991 prevede in terminis dreptul de a formula la judecătorie plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor.În legătură cu critica dispoziţiilor art. 1 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi a ordonanţei în întregul ei, prin invocarea prevederilor constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie, Curtea reţine, de asemenea, că este neîntemeiată. Dispoziţiile legale sunt în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare al contravenientului.Textele de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 490 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 28 mai 2008, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a mai multor texte din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, reţinând, în esenţă, referitor la art. 34 din ordonanţă, că „instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă. Astfel, alin. (1) al textului de lege menţionat stabileşte, fără distincţii, că instanţa competentă să soluţioneze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţă, şi organul care a aplicat sancţiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării”.În legătură cu critica de neconstituţionalitate prin raportare la principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, în jurisprudenţa Curţii s-a reţinut că acest principiu este propriu procesului penal şi priveşte nevinovăţia persoanei până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, a art. 1 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 7.246/245/2008 al Judecătoriei Iaşi – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––