DECIZIE nr. 566 din 7 iunie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Morgan Madhuku în Dosarul nr. 15.719/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti Secţia a II-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul de limba engleză, doamna Elena Andrei, desemnat în cauză pentru a asigura traducerea. Magistratul-asistent informează Curtea că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Apreciază că textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale şi convenţionale invocate, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 282 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 19 aprilie 2007.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 15.719/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia a fost ridicată de Morgan Madhuku într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii sale de azil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 contravin art. 24 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor – Geneva, 1951, raportat la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi art. 18 alin. (2) din Legea fundamentală. Arată, în acest sens că, din coroborarea reglementărilor din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat reiese că dreptul la apărare nu poate fi condiţionat de exercitarea personală a drepturilor procedurale. Ca atare, a interzice apărătorului părţii dreptul de a reprezenta solicitantul de azil în faţa instanţelor de judecată sau a condiţiona exercitarea dreptului la apărare de prezenţa personală a părţii în faţa instanţei echivalează cu o restrângere nejustificată a dreptului la apărare, care aduce atingere chiar existenţei dreptului. Această interdicţie încalcă şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor Geneva, 1951, întrucât priveşte, în opinia sa, doar solicitanţii de azil, orice altă persoană, fizică sau juridică, având dreptul de a fi reprezentată în instanţă şi de a-şi exercită drepturile procedurale prin apărător sau mandatar.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti opinează în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. Dispoziţiile legale atacate instituie, cu titlu de excepţie de la dreptul comun, obligativitatea prezenţei personale a părţilor în faţa instanţei de judecată, deoarece se dă expresie particularităţii esenţiale domeniului reglementat, respectiv stabilirea dreptului de azil în România. Totodată, dreptul la apărare, garantat de art. 24 din Constituţie, recunoaşte părţilor dreptul de a fi asistate de un avocat, iar nu şi pe acela de a fi reprezentate. Textul de lege criticat este în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora legiuitorul are competenţa de a stabili procedura de judecată, cu respectarea celorlalte prevederi sau principii constituţionale, şi nici nu restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, astfel cum pretinde autorul excepţiei, invocând art. 53 din Constituţie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 vizează asigurarea prezenţei părţii la judecată, în acest fel solicitantul de azil putându-şi exercită toate drepturile procedurale, inclusiv dreptul la apărare. Astfel, textul legal criticat nu încalcă prevederile art. 24 din Constituţie, ci instituie chiar o garanţie a exercitării dreptului la apărare. De altfel, Legea nr. 122/2006 reprezintă o lege specială în raport cu Codul de procedură civilă, iar legiuitorul poate institui norme juridice derogatorii în considerarea unor situaţii deosebite, cum este cea de faţă, referitoare la procedura acordării azilului în România. Totodată, prin faptul că textul art. 59 impune prezenţa părţii la judecată, nu este afectat „accesul liber şi facil în faţa tribunalelor”, în sensul art. 16 alin. (1) din Convenţia privind statutul refugiaţilor – Geneva, 1951, întrucât partea are posibilitatea să-şi exercite personal toate drepturile procedurale, prevederea nefiind nici discriminatorie în raport cu alte persoane fizice sau juridice.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 sunt constituţionale, fiind în deplin acord cu prevederile art. 24 din Legea fundamentală privind dreptul la apărare şi ale art. 18 alin. (2) din aceasta referitoare la condiţiile legale de acordare a dreptului de azil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Art. 59, intitulat „Exerciţiul drepturilor procedurale”, are următorul conţinut: „Exercitarea drepturilor procedurale se face numai personal sau prin asistenţa unui apărător.”În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor Geneva, 1951, raportat la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi art. 18 alin. (2) din Legea fundamentală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu o motivare identică.Astfel, prin Decizia nr. 282 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 19 aprilie 2007, Curtea, respingând excepţia, a constatat că „cauzele ce privesc acordarea azilului în România constituie astfel de situaţii speciale, în care prezenţa personală a solicitantului de azil poate fi justificată de circumstanţele speţei, de necesitatea furnizării unor date, care, prin natura lor, pot avea o importanţă esenţială pentru buna soluţionare a cererii, iar cunoaşterea acestora să nu fie la îndemâna apărătorului. Ca atare, nu se poate susţine că prevederile art. 59 din Legea nr. 122/2006 încalcă dreptul la apărare şi îngrădesc exercitarea lui până la desfiinţarea dreptului însuşi, aşa cum pretinde autorul excepţiei. În concluzie, dacă în timpul desfăşurării procedurii privind soluţionarea cererilor de azil se cere prezenţa personală a solicitantului de azil, căruia i se permite, însă, asistenţa juridică din partea unui apărător, aceasta se justifică prin natura cauzei şi nu are natura încălcării drepturilor sale procesuale.”Întrucât în prezenta cauză nu sunt relevate aspecte noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii în materie, cele reţinute prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) g A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Morgan Madhuku în Dosarul nr. 15.719/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2007.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește