DECIZIE nr. 561 din 25 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. şi art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Termoelectrica” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.066/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal răspunde partea Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" – S.A., prin consilier juridic cu delegaţie la dosar, lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" – S.A. solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate nu aduc atingere principiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Depune concluzii scrise în acest sens.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, invocând în acest sens Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.066/2005, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. şi art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Termoelectrica” – S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o acţiune comercială în pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România şi art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România sunt neconstituţionale. Astfel, prevederile art. 93.1. (respectiv art. 69.1.), coroborate cu art. 87.1. (respectiv art. 65.1.) şi art. 87.2. (respectiv art. 65.2.) din Regulamentele menţionate, sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 44 alin. (2), deoarece creează un privilegiu nepermis operatorului de transport feroviar. Potrivit susţinerii autorului excepţiei, „termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al căii ferate este de 3 ani, în timp ce termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al celorlalte părţi împotriva căii ferate este de 1 an”. În consecinţă, se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi cele ale art. 44 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, se invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 7 teza întâi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului, care se referă la egalitatea persoanelor în faţa legii şi dreptul la o egală protecţie a legii, precum şi celor ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare, referitoare la termenul de prescripţie al acţiunii izvorâte din contractul de transport.Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, susţine autorul excepţiei, s-a statuat că „liberul acces la justiţie se realizează numai în respectul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificaţia încălcării egalităţii de tratament juridic este neconstituţională”. Pentru aceste motive, se consideră că atât reclamanta, cât şi pârâta, care sunt persoane juridice de drept privat român, trebuie să se bucure de o protecţie egală din partea legii şi sub aspectul termenului special de prescripţie a dreptului la acţiune. Totodată, în conformitate cu principiul simetriei obligaţiilor şi din raţiuni de egalitate de tratament juridic, termenul special de prescripţie a dreptului la acţiune de un an izvorât din contractul de transport trebuie să fie aplicabil şi acţiunilor căii ferate contra expeditorului/ destinatarului/ beneficiarului.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. şi art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, este neîntemeiată. În acest sens instanţa arată că dispoziţiile legale criticate, „care instituie un termen special de prescripţie, sunt norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este la latitudinea legiuitorului stabilirea procedurii de judecată, fără a contraveni, bineînţeles, celorlalte prevederi sau principii constituţionale.” Totodată, mai arată că „instituirea termenului de prescripţie de un an pentru exercitarea dreptului la acţiune izvorât din contractul de transport s-a făcut fără privilegii şi fără discriminări, ipoteza normei legale aplicându-se tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică,” aşa încât textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală.Conform opiniei instanţei de judecată, dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie privind ocrotirea şi garantarea proprietăţii private indiferent de titular.Referitor la invocarea de către autorul excepţiei a Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, instanţa consideră, pe de-o parte, „că motivele de neconstituţionalitate trebuie raportate la dispoziţii sau principii constituţionale (iar nu la jurisprudenţa Curţii Constituţionale), iar, pe de altă parte, că instituirea unor termene speciale de prescripţie nu contravine accesului liber la justiţie, aşa cum au statuat, în jurisprudenţa lor, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (Cauza Z şi alţii contra Marii Britanii din 2001)”.Instanţa apreciază, de asemenea, că nu pot fi reţinute nici argumentele autorului excepţiei, în sensul că "hotărârile instanţei supreme în materia aplicării termenului special de prescripţie de un an sunt contradictorii, întrucât acestea nu constituie motive de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională nefiind instanţă de casaţie, iar unificarea practicii judiciare neintrând în competenţa sa".Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că principiul egalităţii nu este incident în cauză, întrucât se aplică numai cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, iar nu şi în privinţa persoanelor juridice. Se invocă, de către Guvern, Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 mai 2001.Guvernul susţine, de asemenea, că Regulamentul de transport pe căile ferate conţine norme cu privire la efectuarea transportului pe căile ferate române de către toţi operatorii de transport feroviar public, care trebuie să-şi îndeplinească, în mod egal, fără nici o discriminare sau vreun privilegiu, toate obligaţiile ce le revin din contractul de transport pe liniile publice, în vederea realizării în condiţii de celeritate, siguranţă şi securitate a transportului. Or, prin textele de lege criticate s-a avut în vedere reglementarea uniformă a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru desfăşurarea corespunzătoare a transportului feroviar, asigurându-se, astfel, şi posibilitatea realizării – în condiţii egale – a drepturilor beneficiarilor transportului.Termenul de prescripţie de un an pentru acţiunile introduse de operatorul de transport feroviar a fost stabilit de legiuitor în mod obiectiv, ţinându-se seama de specificul activităţii de transport pe calea ferată şi al obligaţiilor operatorilor feroviari, ca şi de obiectul acţiunilor ce pot fi introduse împotriva acestora, fără a se aduce atingere textelor constituţionale invocate de autorul excepţiei.Se mai arată că şi în Codul comercial legiuitorul a stabilit termene speciale de 6 luni şi de un an, pentru acţiunile "contra cărăuşilor", ţinând cont şi de specificul transportului. Mai mult, termenul de un an în care se prescrie acţiunea împotriva transportatorului pe calea ferată a fost stabilit în acord cu prevederile Convenţiei pentru transporturile internaţionale (1980), semnată la Berna, şi cu prevederile art. 48 (fostul art. 58) din Regulile uniforme privind Contractul de transport internaţional feroviar al mărfurilor CIM, apendice B la Convenţie, la care România a aderat prin Decretul nr. 100/1983, cu amendamentele ulterioare.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. şi art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, sunt constituţionale.Potrivit acestui punct de vedere, "instituirea unor reguli speciale aplicabile prescripţiei dreptului la acţiune privind expediţiile de mărfuri nu contravine principiului egalităţii în drepturi, atâta timp cât este asigurată egalitatea în utilizarea lor."În opinia Avocatului Poporului, textele de lege criticate "nu conţin norme contrare dreptului de proprietate privată, ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege. Astfel, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea conferită de Constituţie, în aşa fel încât acestea să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind unele limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat."Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005, cu referire la art. 69.1 coroborat cu art. 65.1 şi art. 65.2 din Regulament.În realitate, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia contestă constituţionalitatea dispoziţiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, care au următorul cuprins: „Acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an”.Textele constituţionale expres invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 44 alin. (2). Este de observat că, deşi autorul excepţiei invocă în susţinerea acesteia întreg textul art. 44 alin. (2) din Constituţie, în realitate se referă numai la teza întâi a textului constituţional menţionat. De asemenea, este de observat că autorul excepţiei face referire şi la principiul accesului liber la justiţie statuat de dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; … – Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă, totodată, în susţinerea acesteia, şi încălcarea prevederilor art. 7 teza întâi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, precum şi pe cele ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare, ratificată prin Decretul nr. 100/1983, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 23 din 1 aprilie 1983.Textele menţionate prevăd:– Art. 7 teza întâi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii.";– Art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului: "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.";– Art. 58 pct. 1 teza întâi din Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare: "Acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an."Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că prevederile de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate au mai fost criticate, în esenţă, sub aceleaşi aspecte şi prin raportare la aceleaşi principii din Constituţie şi din actele internaţionale invocate. Astfel, prin Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 22 august 2005, Curtea a reţinut că, „în sine, textul legal criticat nu conţine măsuri de natură a încălca dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, acesta prevăzând doar că acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an, text care, de altfel, preia în mod identic prevederile art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare din 9 mai 1980”.Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut că "invocarea de către autorul excepţiei a unei anumite practici contradictorii a instanţelor judecătoreşti cu privire la aplicarea textului art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România nu este relevantă sub aspectul controlului de constituţionalitate", întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta realizează un „control de constituţionalitate a legilor şi altor acte normative” şi, în consecinţă, interpretarea şi aplicarea dată de instanţele judecătoreşti textelor de lege nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate.Curtea a reţinut, de asemenea, că, "în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, «Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale», ceea ce, coroborat cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, referitoare la recursul în interesul legii, nu poate duce decât la concluzia că este de competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti".În legătură cu susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea a constatat că stabilirea prin dispoziţiile art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, a unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie „nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil”. Aceasta deoarece, aşa cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, „judecătorul «spune dreptul»[…], dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege”.De asemenea, Curtea a mai reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "dreptul de acces la justiţie nu este absolut, «ci este un drept ce poate fi supus unor limitări aduse implicit, cu excepţia restrângerilor care aduc atingere chiar substanţei dreptului». În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, 1975, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 1995, Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996, precum şi Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, 2001".În legătură cu susţinerea referitoare la îngrădirea accesului liber la justiţie prin instituirea termenelor de prescripţie în general, precum şi a termenului de prescripţie special de un an, reglementat prin textul de lege criticat, Curtea Constituţională, referindu-se la considerentele Deciziei nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, a reţinut că „instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile”.În cauză, Curtea a mai reţinut că "instituirea termenului de prescripţie special de un an se impune datorită specificului drepturilor, obligaţiilor şi răspunderilor ce revin administratorului şi gestionarilor infrastructurii feroviare, operatorilor de transport feroviar, precum şi beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România" şi a statuat în consecinţă că "dispoziţiile legale criticate, deşi stabilesc un termen de prescripţie mai scurt decât cel general pentru introducerea acţiunii în justiţie, nu aduc atingere înseşi existenţei dreptului şi urmăresc un scop vădit legitim".Prin Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 22 august 2005, Curtea a reţinut că dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2) teza întâi nu au incidenţă în cauză, iar susţinerea încălcării prevederilor art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare din 9 mai 1980 nu este întemeiată, întrucât dispoziţia legală criticată preia în mod identic textul convenţiei invocate.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Termoelectrica” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.066/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește