DECIZIE nr. 56 din 21 februarie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Antonescu în Dosarul nr. 10.010/2000 al Judecătoriei Pitesti, având ca obiect soluţionarea unei cauze civile de evacuare şi anulare a certificatului de moştenitor.Dezbaterile au fost consemnate în încheierea şedinţei publice din 19 februarie 2002, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 21 februarie 2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 3 mai 2001 Judecătoria Pitesti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Antonescu în Dosarul nr. 10.010/2000 al acelei instanţe.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care stabilesc ca "hotărârea asupra strămutării se da fără motivare şi nu este supusă nici unei cai de atac", încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 11 privind îndeplinirea cu buna-credinţa de către statul român a obligaţiilor asumate prin semnarea tratatelor internaţionale şi la faptul ca tratatele semnate de România fac parte din dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului care, în caz de neconcordanta cu dreptul intern, se aplică cu prioritate, precum şi pe cele ale art. 128 privind folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata. În esenta, instanţa îşi argumenteaza opinia arătând ca asupra excepţiei Curtea s-a mai pronunţat, iar "situaţia juridică invocată nu are legătură cu rezolvarea fondului şi, ca atare, de dispoziţiile legale puse în discuţie nu depinde judecarea cauzei, în sensul prevederilor cuprinse în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992„. Se mai arata, de asemenea, ca „partea în cauza putea ridica o astfel de excepţie doar în cadrul procesual adecvat, respectiv cu ocazia soluţionării cererilor de strămutare de către Curtea Suprema de Justiţie”.Preşedintele Camerei Deputaţilor arata, în esenta, ca accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Se susţine totodată ca legiuitorul "deţine dreptul exclusiv de a stabili regula conform căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă nici unei cai de atac". Conform punctului de vedere exprimat aceasta dispoziţie are la baza motivul ca instanţa care soluţionează cererea de strămutare nu se pronunţa asupra fondului, iar exercitarea unor cai de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenand cheltuieli suplimentare pentru justiţiabili. Se conchide astfel ca prevederile criticate nu sunt contrare dispoziţiilor art. 128 din Constituţie, care statuează ca exercitarea căilor de atac se face "în condiţiile legii".Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este vadit nefondata, întrucât "instanţa care soluţionează cererea de strămutare are în vedere […] asigurarea numai a condiţiilor normale pentru desfăşurarea activităţii de judecată, fără a antama în vreun fel probleme privind fondul cauzei, respectiv drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecaţii". De aceea, se arata în continuarea argumentarii punctului de vedere al Guvernului, "reglementarea de tradiţie în materie da posibilitatea ca instanţa investită cu cererea de strămutare să se pronunţe cu maximum de operativitate asupra acesteia, apreciind seriozitatea motivelor prezentate şi, când considera necesar, cercetand datele din dosarul cauzei".Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competenţa, conform dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei, astfel cum aceasta a fost formulată, îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care prevăd ca: "Hotărârea asupra strămutării se da fără motivare şi nu este supusă nici unei cai de atac."Dispoziţiile din Constituţia României considerate ca fiind incalcate de textul criticat sunt următoarele:– Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern." … – Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale." … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." … – Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." … – Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."Curtea observa ca autorul excepţiei invoca încălcarea dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, fără a menţiona prevederile vreunui tratat internaţional care ar fi incalcate prin dispoziţiile de lege criticate, lăsând doar să se subinteleaga ca este vorba de prevederile din documentele internaţionale, care se referă la accesul liber la justiţie şi la dreptul de apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996, Curtea Constituţională a respins "ca vadit nefondata" excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, motivată pe invocarea încălcării dispoziţiilor art. 21, 24 şi 128 din Constituţie, excepţie ridicată în faţa Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă.În considerentele deciziei pronunţate Curtea a reţinut ca principiul accesului liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, nu este încălcat, întrucât acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, dar "nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti – judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Suprema de Justiţie – şi la toate căile de atac prevăzute de lege – apel, recurs – deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor. Prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite". Curtea a făcut referire, cu privire la aceste argumente, şi la jurisprudenta sa anterioară – Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.Cu referire directa la textul art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă Curtea a mai reţinut în considerentele deciziei menţionate ca "este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă nici unei cai de atac, în considerarea faptului ca prin această instanţă nu se pronunţa asupra fondului, iar exercitarea unor cai de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenand totodată cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili". În consecinţa, Curtea a considerat ca "nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 128 din Constituţie, care prevăd ca exercitarea căilor de atac se face lt; lt;în condiţiile legii gt; gt;".În acelaşi timp Curtea a constatat ca "art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispoziţiile art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul de apărare", întrucât "dreptul la apărare se realizează cu prilejul judecării de fond a cauzei şi al soluţionării căilor de atac". Dezvoltand acest argument, Curtea a arătat ca, "de vreme ce nu se judeca fondul pricinii, nu se poate susţine ca interesele celor în cauza ar fi prejudiciate, stirbindu-se în acest fel exerciţiul dreptului constituţional evocat. În realitate, faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competenţa sa judece cererea de strămutare nu ţin şi nu au cum sa ţină de pricina însăşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implica art. 37 alin. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea pricinii, condiţii care vizează toate părţile din proces, indiferent de calitatea lor procesuala".Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia din aceste decizii, de respingere a excepţiei, este valabilă şi în cauza de faţa.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Antonescu în Dosarul nr. 10.010/2000 al Judecătoriei Pitesti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește