DECIZIE nr. 56 din 14 mai 1996

privind pronunţarea asupra recursurilor declarate împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 114 din 14 noiembrie 1995 şi împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 3 din 10 ianuarie 1996



Ioan Muraru – preşedinteCostică Bulai – judecătorIoan Deleanu – judecătorLucian Stângu – judecătorVictor Dan Zlătescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra recursurilor declarate de Rusu Gh. Nicolae şi Donosă Ţugui Vasile împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 114 din 14 noiembrie 1995 şi de Jitaru Maria, Creţu Angelica, Creţu Neculai, Creţu Daniela, Creţu Ionel şi Creţu Angelica, minor, părţi reprezentate prin avocat, împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 3 din 10 ianuarie 1996.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 30 aprilie 1996, în prezenţa procurorului şi a părţilor: Rusu Nicolae, Creţu Angelica, Sarion Adela, Creţu Angelica, minor, Jitaru Maria, Retea Petrică şi Augustin Ianos Retea şi în lipsa Primăriei Comunei Sascut, Societăţii Agricole "Agroschin" Sascut, autorităţii tutelare de pe lângă Consiliul Local al Comunei Traian, lui Donosă Ţugui Vasile, Ursache Ion, Creţu Neculai, Creţu Daniela, Creţu Ionel, Simon Ludovic, Simon Petre, Cojanu Valeria, Voiculescu Elisabeta şi Ştefan Ianoş Retea, cu toţi procedura fiind legal îndeplinită. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 14 mai 1996.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia nr. 114 din 14 noiembrie 1995, Curtea Constituţională, conexând Dosarul nr. 114C/1995 la Dosarul nr. 100C/1995, a respins ca vădit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă.Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 3 din 10 ianuarie 1996 s-a decis conexarea Dosarului nr. 142C/1995 la Dosarul nr. 138C/1995 şi respingerea ca vădit nefondate a excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă.În considerentele deciziilor nr. 114 din 14 noiembrie 1995 şi nr. 3 din 10 ianuarie 1996 s-a reţinut că în Constituţie nu sunt cuprinse prevederi privind obligativitatea exercitării recursului la Curtea Supremă de Justiţie, ca ultimă cale de atac.Împotriva Deciziei nr. 114 din 14 noiembrie 1995 au declarat recurs, în termen legal, Rusu Gh. Nicolae şi Donosă Ţugui Vasile, iar împotriva Deciziei nr. 3 din 10 ianuarie 1996 au declarat recurs, în termen legal, Jitaru Maria, Creţu Angelica, Creţu Neculai, Creţu Daniela, Creţu Ionel şi Creţu Angelica, minor, prin reprezentantul lor.Motivele de recurs invocate împotriva celor două decizii ale Curţii sunt identice, şi anume:– discordanţa dintre dispoziţiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 20 şi 41 alin. (1) din Constituţie;– actualele instanţe de recurs au şi atribuţii de instanţe de fond, prin "uzurparea suveranităţii instanţelor de fond şi de apel", pronunţând hotărâri irevocabile;– necesitatea solicitării de puncte de vedere Ministerului Justiţiei, Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Curţii Supreme de Justiţie;– este şi rămâne o anomalie ca, în cazurile în care actualele instanţe încalcă prevederile art. 20 şi 41 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, să se recurgă la un recurs individual, în lipsa unui recurs efectiv intern;– fără a fi necesară modificarea dispoziţiilor art. 20, ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 125 alin. (1) din Constituţie, de lege lata, în materia proprietăţii, justiţia se realizează de către curţile de apel şi celelalte instanţe;– în aplicarea unitară a legii, actualul sistem generează dificultăţi insurmontabile; erorile în aplicarea legii sunt de neînlăturat, ceea ce contravine principiului înfăptuirii unitare a justiţiei şi prevederilor art. 1 alin. (1) din Constituţie.În scopul soluţionării recursurilor, Curtea Constituţională, având obligaţia, stabilită în art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ca în cazul recursului să se pronunţe şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aplicând prevederile art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, a solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Dând curs solicitării Curţii, Guvernul, în punctul de vedere exprimat, apreciază deciziile atacate cu recurs ca fiind temeinice şi legale şi excepţiile de neconstituţionalitate ca vădit nefondate.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.Deoarece, aşa cum s-a arătat, recursurile declarate sunt identice, pentru mai buna administrare a justiţiei şi pentru a se pronunţa o singură decizie, în şedinţa publică din 26 martie 1996 s-a dispus conexarea dosarelor în care s-au declarat recursuri.CURTEA,având în vedere deciziile atacate, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Motivele de recurs referitoare la încălcarea, prin art. 1-4 din Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 41 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional", nu sunt întemeiate şi urmează a fi respinse.Art. 41 alin. (1) din Constituţie dispune că "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", iar art. 20 din legea fundamentală stabileşte în alin. (1) că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. În alineatul secund al aceluiaşi text constituţional se prevede că, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.Faţă de dispoziţiile legale citate, nu rezultă că prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, care stabilesc competenţa judecătoriilor, tribunalelor, a curţilor de apel şi accesul la Curtea Supremă de Justiţie, contravin acestor norme şi principii.Art. 1-4 din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispoziţiile art. 125 din Constituţie, care prevede că justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, a căror competenţă şi procedură de judecată sunt stabilite de lege, de vreme ce Legea nr. 59/1993 de modificare a art. 1-4 din Codul de procedură civilă stabileşte chiar competenţa după materie a instanţelor judecătoreşti.Dacă şi în ce măsură sistemul actual de distribuire a "materiilor" în competenţa diferitelor instanţe este sau nu corespunzător, aceasta nu este o problemă de constituţionalitate, ci una de posibilă modificare legislativă, de competenţa autorităţii legiuitoare.De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 47 din 3 mai 1995, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 96 din 24 octombrie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 24 noiembrie 1995.Prin deciziile menţionate, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate, sunt constituţionale şi, în consecinţă, excepţiile de neconstituţionalitate au fost respinse ca vădit nefondate.Întrucât nu există nici un element nou care să infirme considerentele ce fundamentează deciziile menţionate, nu este necesară reconsiderarea lor şi deci nu se justifică aplicarea art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.Motivul de recurs prin care se susţine că art. 1-4 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece curţile de apel, uzurpând suveranitatea instanţelor de fond şi de apel, pronunţă hotărâri irevocabile, "fără vreo cale de atac împotriva noii viziuni asupra fondului", este, de asemenea, neîntemeiat şi urmează a fi respins.Art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, consacră dreptul persoanei la un proces echitabil. Frecvent şi constant organele europene de jurisdicţie au precizat că art. 6 din convenţie nu implică cerinţa organizării unui dublu grad de jurisdicţie, dar dacă legea naţională organizează căi de atac, justiţiabilii trebuie să beneficieze de garanţiile unui proces echitabil. În orice caz, stabilirea unui control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti nu înseamnă accesul necondiţionat al justiţiabilului la toate instanţele judecătoreşti, inclusiv la Curtea Supremă de Justiţie.Motivul de recurs prin care se susţine că "În aplicarea unitară a legii actualul sistem generează dificultăţi insurmontabile. Erorile în aplicarea legii sunt de neînlăturat", înfrângându-se astfel – cum afirmă recurenţii – "principiul înfăptuirii unitare a justiţiei şi chiar art. 1 alin. (1) din Constituţie", – nu poate fi, de asemenea, admis. Acest motiv priveşte aplicarea legii, iar nu neconstituţionalitatea acesteia. Or, Curtea Constituţională nu are competenţa de a se pronunţa asupra interpretării şi aplicării legii de către instanţele judecătoreşti.Nici motivul de recurs prin care se susţine necesitatea solicitării punctelor de vedere ale Ministerului Justiţiei, Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Curţii Supreme de Justiţie cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată nu poate fi reţinut, întrucât, potrivit legii, Curtea Constituţională nu are obligaţia de a solicita puncte de vedere autorităţilor menţionate.Având în vedere considerentele expuse, văzând şi prevederile art. 144 lit. (c) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursurile declarate de Rusu Gh. Nicolae şi Donosă Ţugui Vasile împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 114 din 14 noiembrie 1995 şi de Jitaru Maria, Creţu Angelica, Creţu Neculai, Creţu Daniela, Creţu Ionel şi Creţu Angelica, minor, împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 3 din 10 ianuarie 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa din 14 mai 1996.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește