Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 30 august 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Concept LTD” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.517/99/2007 al Tribunalului Iaşi – Secţia comercială şi faliment.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea Comercială "Ferm Consult" S.P.R.L. din Timişoara, domnul avocat Sergiu I. Stănilă, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Societatea Comercială "Concept LTD" – S.R.L. din Bucureşti a depus o cerere scrisă prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.Preşedintele acordă cuvântul procurorului şi reprezentantului părţii prezente care se opun cererii de amânare. Curtea, având în vedere data sesizării sale, respectiv 23 iunie 2010, constată că autorul excepţiei a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător şi, prin urmare, respinge cererea de amânare formulată.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.517/99/2007, Tribunalul Iaşi – Secţia comercială şi faliment a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială "Concept LTD" – S.R.L. din Bucureşti, într-un dosar având ca obiect anularea unor acte.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât exclud posibilitatea unui creditor ce nu face parte din comitetul creditorilor să poată solicita înlocuirea administratorului judiciar. De asemenea, autorul excepţiei arată că, indiferent de motivele pe care le poate invoca un creditor, înlocuirea nu poate fi solicitată decât de judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, ceea ce încalcă în mod flagrant egalitatea în faţa legii, restrânge dreptul creditorilor ce nu fac parte din comitetul creditorilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime şi, totodată, îngrădesc dreptul la un proces echitabil.Tribunalul Iaşi – Secţia comercială şi faliment consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, texte de lege care au următorul conţinut:– Art. 22 alin. (2): "În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor.";– Art. 25: "Principalele atribuţii ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, sunt:a) examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura simplificată în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile art. 138, şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar; … b) conducerea activităţii debitorului; … c) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor; … d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor; … e) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor; … f) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor; … g) urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanţelor; formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi; … h) primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului; … i) vânzarea bunurilor din averea debitorului, în conformitate cu prevederile prezentei legi; … j) încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic; … k) sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta; … l) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic." … În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 45 privind libertatea economică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constituţionale.Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, Curtea a statuat prin Decizia nr. 1.509 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011, că textul prevede măsurile şi sancţiunile pe care judecătorul-sindic le poate aplica administratorului judiciar în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte sau îşi îndeplineşte defectuos ori cu întârziere sarcinile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic. Textul de lege criticat prevede una dintre aceste măsuri, şi anume înlocuirea administratorului judiciar de către judecătorul-sindic. Înlocuirea practicianului în insolvenţă operează din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, judecătorul-sindic fiind obligat să se pronunţe printr-o încheiere care să cuprindă motivele temeinice care au condus la adoptarea unei astfel de măsuri.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege atacate defavorizează în mod evident creditorii care nu fac parte din comitetul creditorilor, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu instituie discriminări în faţa legii, întrucât comitetul creditorilor reprezintă voinţa majoritară a tuturor creditorilor, şi se aplică în mod egal acestora, fără privilegii sau deosebiri, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (6) din lege, "Împotriva acţiunilor, măsurilor şi deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestaţie la adunarea creditorilor".Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţată prin decizia menţionată, cât şi considerentele acesteia sunt valabile şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că este inadmisibilă întrucât autorul ei nu arată în ce fel dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale, or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Concept LTD” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.517/99/2007 al Tribunalului Iaşi – Secţia comercială şi faliment.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae–––-