DECIZIE nr. 557 din 25 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorIrina Loredana Lăpădat – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Lydia Marie Catherine Nicolle Ciureş în Dosarul nr. 20.722/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 20.722/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Lydia Marie Catherine Nicolle Ciureş.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate "limitează grav (…) dreptul de proprietate ca drept fundamental al omului", deoarece imobilele ce fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001 nu pot fi restituite decât în temeiul prevederilor acestei legi, fiind înlăturată aplicarea dispoziţiilor de drept comun în materie de revendicare imobiliară, respectiv art. 480 şi următoarele din Codul civil. Se mai arată că art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „limitează în timp posibilitatea de a revendica imobilele”, potrivit legii speciale, astfel încât prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, raportate la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la art. 17 din aceeaşi Convenţie şi la art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală consideră că "prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale”.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are natura unei dispoziţii introductive, prin care legiuitorul fixează domeniul de aplicare al legii, iar prevederile art. 21 şi următoarele din acest act normativ reglementează procedura de restituire în natură sau prin echivalent şi instituie un termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestuia, în interiorul căruia trebuie notificată persoana juridică deţinătoare a imobilului. În opinia Guvernului aceste prevederi de lege nu contravin dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional al Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 11 şi 20 din Constituţie, deoarece, „potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanţă cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare”.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că Legea nr. 10/2001 a instituit o procedură administrativă având ca obiect restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor, iar principiile referitoare la garantarea proprietăţii private se regăsesc şi în dispoziţiile acestei legi. Prin urmare, în opinia Avocatului Poporului, prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi obligaţiilor ce decurg din tratatele şi documentele internaţionale pe care statul român şi le-a asumat. Se mai arată că prevederile art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Lege nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005.Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 10/2001 a fost modificată şi completată prin titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.Legea nr. 10/2001 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Ca urmare a republicării, art. 21 alin. (1) a devenit art. 22 alin. (1), astfel încât, prin prezenta decizie, Curtea urmează a se pronunţa asupra art. 1 alin. (1) şi art. 22 alin. (1) din lege, care au următorul cuprins:– Art. 1 alin. (1): "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.”;– Art. 22 alin. (1): "Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil."Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin art. 11 şi 20 din Constituţie, raportate la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la art. 17 din aceeaşi Convenţie şi la art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Textele din Constituţie invocate ca fiind încălcate au următorul conţinut:– Art. 11: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. … (3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei."; … – Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; … – Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.";– Art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte că: "Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această convenţie.";– Art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, invocat, de asemenea, ca fiind încălcat, prevede:"1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât şi în asociere cu alţii.2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 contravin dispoziţiilor referitoare la protecţia proprietăţii private cuprinse în primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin raportare la dispoziţiile art. 11 din Constituţie – Dreptul internaţional şi dreptul intern şi la dispoziţiile art. 20 din Constituţie – Tratatele internaţionale privind drepturile omului. Se arată în acest sens că textele de lege criticate „limitează grav (…) dreptul de proprietate ca drept fundamental al omului”, deoarece imobilele ce fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001 nu pot fi restituite decât în temeiul prevederilor acestei legi.Analizând aceste susţineri, Curtea constată că nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În acest scop a fost instituită, prin art. 21 şi următoarele din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor – terenuri sau construcţii – de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie sau dispoziţie motivată a organelor sale de conducere.Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6 luni, prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului.Acest termen nu este însă de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, aşa cum susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu în Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, s-a statuat că „recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare (…)”.De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principală conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat".Aceste considerente îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Se constată aşadar că prevederile legale criticate dau expresie competenţei constituţionale a legiuitorului de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi nu sunt de natură să contravină dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, cu raportare la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii private.Mai mult, prevederile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu art. 1 alin. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia dispoziţiile referitoare la protecţia proprietăţii private "nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general (…)".Curtea constată că prevederile art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la abuzul de drept nu sunt incidente în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Lydia Marie Catherine Nicolle Ciureş în Dosarul nr. 20.722/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Lăpădat––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește