DECIZIE nr. 555 din 25 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorIrina Loredana Lăpădat – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Valentin Biriu în Dosarul nr. 118/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat, lipsind partea Prefectul Judeţului Ilfov. Procedura de citare este legal îndeplinită.Având cuvântul, apărătorul autorului excepţiei arată că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei puterilor în stat, ale art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului şi ale art. 73 alin. (1) referitor la categoriile de legi adoptate de Parlament. Se susţine în acest sens că textul de lege criticat acordă unui organ executiv din subordinea Guvernului, respectiv prefectului, un drept discreţionar de a invalida un titlu de proprietate legal obţinut, competenţă ce aparţine exclusiv instanţei de judecată. Se consideră că în acest fel legiuitorul s-a substituit puterii judecătoreşti, fiind încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 124 – Înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 – Instanţele judecătoreşti şi ale art. 123 alin. (2) referitor la atribuţiile prefectului. Se mai arată că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi alin. (3), referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi la expropriere, şi în art. 136 alin. (5) referitor la caracterul inviolabil al proprietăţii private, solicitându-se admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, este în deplină concordanţă cu art. 123 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. Se arată în acest sens că pierderea dreptului de proprietate intervine în temeiul legii, ca urmare a nerespectării unei condiţii rezolutorii, astfel încât prefectul nu apreciază valabilitatea sau nevalabilitatea unui titlu de proprietate, ci aplică o sancţiune intervenită ope legis. Se mai arată că dispoziţiile art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 126 din Constituţie nu sunt relevante în cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 118/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Valentin Biriu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, precum şi celor referitoare la separaţia puterilor în stat. În opinia sa, doar instanţele judecătoreşti au competenţa să aprecieze asupra modului de dobândire sau de transfer al unui drept de proprietate, iar această competenţă nu poate reveni unui organ executiv aflat în subordinea Guvernului, respectiv prefectului. În susţinerea acestor afirmaţii se mai arată că puterea legiuitoare are dreptul exclusiv de a "califica un mod civil de dobândire a proprietăţii", în temeiul art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (1) din Constituţie, iar puterii judecătoreşti "îi revine dreptul şi rolul de a judeca, de a verifica şi de a se pronunţa asupra valabilităţii şi eficienţei titlurilor de proprietate, în temeiul art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 126 din Constituţie.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece "toate actele emise în cadrul procedurii administrative prealabile instituite prin Legea nr. 18/1991 sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti”.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 şi în art. 136 alin. (5). Se arată în acest sens că, în temeiul prevederilor legale criticate, prefectul constată, prin ordin, pierderea dreptului de proprietate ca urmare a nerespectării unor condiţii instituite prin lege. În opinia Guvernului, un titlu de proprietate este un act administrativ, iar unul dintre principiile aplicabile actelor administrative este şi revocabilitatea acestora, astfel încât prefectul poate atesta atât existenţa unui drept de proprietate, prin emiterea unui titlu de proprietate, cât şi pierderea acestuia. Se mai arată că legiuitorul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.Avocatul Poporului consideră că prevederea legală criticată nu încalcă dispoziţiile art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. Se arată că, potrivit textului de lege criticat, prefectul este organul împuternicit să ateste, prin ordin, pierderea dreptului de proprietate constituit în temeiul legii, asupra unor terenuri agricole, ca urmare a nerespectării condiţiilor prevăzute în lege, astfel încât pierderea dreptului de proprietate este o consecinţă a neîndeplinirii unei condiţii rezolutorii, iar soluţia legiuitorului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 49 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998.Prevederile legale criticate au următorul conţinut: "(3) Organul împuternicit să constate situaţiile prevăzute la alin. (2) este prefectul, care, prin ordin, atestă pierderea dreptului de proprietate şi trecerea acestuia, după caz, în proprietatea privată a comunei, a oraşului sau a municipiului în a cărui rază teritorială este situat terenul."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4), art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi alin. (3), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (1), art. 123 alin. (2), art. 124 alin. (1) şi (2), art. 126 şi art. 136 alin. (1) şi (5) din Constituţie, al căror conţinut este următorul:– Art. 1 alin. (4): "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.";– Art. 61 alin. (1): "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.";– Art. 73 alin. (1): "Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.";– Art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi alin. (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (…) … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire."; … – Art. 123 alin. (2): "Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.";– Art. 124 alin. (1) şi (2): "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi."; … – Art. 126: "(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. … (3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. … (4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică. … (5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii. … (6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale."; … – Art. 136 alin. (1) şi (5): "(1) Proprietatea este publică şi privată. (…)(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, precum şi în art. 136 alin. (5) referitoare la caracterul inviolabil al proprietăţii private, deoarece instanţele judecătoreşti au competenţa exclusivă de a aprecia asupra modului de dobândire sau de transfer al unui drept de proprietate, iar această competenţă nu poate reveni unui organ executiv aflat în subordinea Guvernului, respectiv prefectului.Curtea constată că aceste susţineri nu sunt întemeiate, întrucât, potrivit textului de lege criticat, pierderea dreptului de proprietate intervine în temeiul legii, datorită nerespectării unor condiţii rezolutorii, prevăzute în art. 19, 21 şi 43 din Legea nr. 18/1991, referitoare la stabilirea domiciliului în localitatea în care a fost atribuit în proprietate terenul, obligaţia de a lucra suprafaţa de teren atribuită în proprietate şi, respectiv, obligaţia de întemeiere a unei gospodării. Prin urmare, competenţa atribuită prefectului nu constă în a aprecia asupra valabilităţii sau nevalabilităţii unui titlu de proprietate, atribuţie ce aparţine exclusiv instanţei de judecată, ci de a aplica o sancţiune ce a intervenit în temeiul legii, astfel încât nu se poate susţine o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, printr-o imixtiune a puterii executive în atribuţiile puterii judecătoreşti. Mai mult, soluţia legiuitorului de a sancţiona nerespectarea unor condiţii rezolutorii de a căror îndeplinire depindea valabila constituire a dreptului de proprietate, prin pierderea acestui drept, este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege. În acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 202 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, referitoare la prevederile art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 18/1991, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la dispoziţiile art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată.În ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 61 alin. (1) din Constituţie, se constată că textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu aceste dispoziţii constituţionale, potrivit cărora "(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Aşadar, legiuitorul este în drept să prevadă care sunt autorităţile competente să constate îndeplinirea condiţiilor legale, cu respectarea tuturor principiilor şi dispoziţiilor constituţionale.Curtea constată că dispoziţiile art. 44 alin. (3) referitoare la expropriere, ale art. 73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi emise de Parlament, ale art. 123 alin. (2) referitoare la calitatea prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, ale art. 124 alin. (1) referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi ale alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi caracterul egalitar al justiţiei, ale art. 126 – Instanţele judecătoreşti şi ale art. 136 alin. (1) referitoare la delimitarea proprietăţii în proprietate publică sau privată, nu sunt relevante în susţinerea neconstituţionalităţii textului de lege criticat.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Valentin Biriu în Dosarul nr. 118/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Lăpădat––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește