DECIZIE nr. 554 din 25 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în Dosarul nr. 11.759/2004 al Judecătoriei Piteşti.La apelul nominal răspunde Ion Romică Sandu, personal, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de exemplu prin Decizia nr. 324 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 iulie 2005, statuând că acestea sunt constituţionale. Arată că soluţia adoptată este valabilă şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 11.759/2004, Judecătoria Piteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44, 53 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. Astfel, se arată că modalitatea de calcul a cauţiunii nu este evidenţiată, iar "cauţiunea poate fi de o valoare apropiată sumei ce face obiectul contestaţiei la executare, putându-se ajunge la situaţia în care suspendarea executării să nu mai fie de folos". De asemenea, se arată că obligativitatea plăţii cauţiunii este de natură a discrimina între posibilii contestatori pe criteriul averii. Cauţiunea reprezintă o măsură de siguranţă inutilă, pentru că suspendarea executării se dispune de către instanţă după analizarea fondului cauzei.Judecătoria Piteşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece condiţionarea judecării capătului de cerere privind suspendarea executării silite de plată unei cauţiuni nu aduce atingere principiului statului de drept, nu creează privilegii şi nu reprezintă o discriminare, obligaţia de plată a cauţiunii justificându-se pentru protejarea creditorului, care poate să îşi asigure recuperarea unui eventual prejudiciu suferit ca urmare a suspendării executării silite. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, se arată că prevederile de lege criticate nu au interzis accesul la justiţie şi nici nu a fost îngrădită exercitarea acestui drept, dimpotrivă, au fost stabilite condiţiile în care se poate exercita acest drept. De asemenea, se arată că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispoziţiile art. 44, 53 şi 124 din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţia de lege criticată nu vine în contradicţie cu prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece egalitatea în faţa legii se apreciază faţă de persoanele aflate în situaţii similare, or, obligaţia depunerii cauţiunii subzistă în toate cazurile în care se cere suspendarea executării silite, pentru orice parte care formulează contestaţie la executare.În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentală, se arată că nici acesta nu a fost încălcat, deoarece, potrivit alin. 3 al art. 403 din Codul de procedură civilă, autorul cererii de suspendare poate formula recurs, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii, în cazul în care apreciază că acesta este exagerat. De asemenea, se arată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia prevederile criticate vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, deoarece procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Se arată, în continuare, că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 53 din Constituţie, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, care prevede că procedura de judecată şi competenţa instanţelor judecătoreşti sunt prevăzute numai prin lege, este la latitudinea autorităţii legiuitoare stabilirea competenţei instanţei de a fixa cuantumul cauţiunii cerute pentru suspendarea executării silite, în funcţie de specificul fiecărei cauze.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă faţă de prevederile art. 44 din Constituţie, arată că procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă vin în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu conţin norme contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ele fiind aplicabile nu doar unei categorii de persoane, ci oricărei persoane aflate în situaţiile menţionate în ipoteza normei. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă faţă de prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece instituirea unei obligaţii de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de-o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, cât priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă faţă de art. 53 din Constituţie, se arată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, articol introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Textul de lege criticat are următorul conţinut:– Art. 403 alin. 1: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44, 53 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. … (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. … (5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. … (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. … (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. … (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. … (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."; … – Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie. Astfel, prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 36 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 22 februarie 2005, Decizia nr. 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Decizia nr. 375 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 14 octombrie 2004, şi Decizia nr. 404 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004, Curtea Constituţională a statuat că textul de lege criticat este constituţional. Cu acele prilejuri Curtea a constatat că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează condiţiile procedurale de admisibilitate a unui capăt de cerere intermediar, formulat prin cererea introductivă sau separat, în cadrul contestaţiei la executare. Textul de lege criticat constituie o normă de procedură, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Constituţia, consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiţie, nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii, reguli de procedură, în privinţa exercitării acestui drept. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil trebuie asigurat tuturor părţilor din proces. Pentru aceste motive, condiţionarea suspendării executării silite de depunerea unei cauţiuni, în cuantum stabilit de instanţa judecătorească, se impune pentru prevenirea exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea executării, precum şi pentru protejarea intereselor legitime ale creditorilor, legate de executarea cât mai operativă a creanţelor lor, stabilite prin titluri executorii. În acelaşi timp, depunerea cauţiunii constituie o garanţie în sensul că, în urma respingerii contestaţiei la executare, creditorul va putea cere şi obţine despăgubiri pentru pagubele suferite datorită întârzierii executării silite.De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate şi sub aspectul încălcării principiului constituţional al dreptului de proprietate. Astfel, prin Decizia nr. 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Curtea a reţinut că procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiţie, cât şi pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 16 din Constituţie, se constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, se reţine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.De asemenea, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie nu au relevanţă în cauza dedusă controlului.Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în Dosarul nr. 11.759/2004 al Judecătoriei Piteşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește