DECIZIE nr. 554 din 16 decembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Dumitru Dulămescu în Dosarul nr. 2.059/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată. Depune note scrise.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciindu-se că aceleaşi considerente care fundamentează această jurisprudenţă sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.059/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Dumitru Dulămescu în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate încalcă dreptul la apărare şi restrâng dreptul părţii interesate de a folosi calea de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti, restrângere care "nu poate fi justificată prin invocarea vreunuia din temeiurile prevăzute în art. 49 din Constituţia României […]" (devenit art. 53). În fapt, autorul excepţiei a atacat cu recurs încheierea prin care Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul Sorin Shmuel Beraru, iar în cadrul recursului formulat a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, texte din a căror interpretare rezultă că încheierea prin care instanţa dispune disjungerea cauzei poate fi atacată numai o dată cu fondul.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală apreciază că "posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care se dispune disjungerea cauzei […] este îndreptăţită în măsura în care recurentul dovedeşte prejudicierea sa prin această măsură", această cale de atac fiind necesară, pe de o parte, pentru a da posibilitatea recurentului "de a face dovezile necesare" înainte de soluţionarea fondului cauzei, iar pe de altă parte, pentru evitarea unor situaţii care pot întârzia mai mult soluţionarea cauzei, atunci când disjungerea a fost dispusă cu încălcarea dispoziţiilor legale sau este netemeinică. Se conchide în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este "admisibilă."În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 23 alin. (11) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, respectiv în raport de prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât "posibilitatea de a ataca pe calea apelului încheierile date în primă instanţă numai o dată cu fondul nu constituie un obstacol pentru inculpat de a-şi angaja apărător sau de a beneficia, în condiţiile legii, de un apărător numit din oficiu". În opinia Guvernului, "reglementarea actuală din Codul de procedură penală […] nu lipseşte partea interesată de dreptul de a ataca încheierile pronunţate de instanţe în cauzele penale, iar faptul că exerciţiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituţional, al exerciţiului unei căi de atac pentru orice încheiere pronunţată în instanţă pe parcursul soluţionării cauzei".În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, criticate de autorul excepţiei, se apreciază că acestea nu sunt de natură a încălca normele constituţionale privind libertatea individuală, dreptul la apărare şi folosirea căilor de atac. În acest sens se arată că "prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin care se soluţionează fondul cauzei, este asigurată libertatea individuală şi dreptul la apărare".Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât "dispoziţiile art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin nici unui text din Constituţie".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 361 alin. 2: "Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul.";– Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (8) [devenit art. 23 alin. (11) din Constituţia revizuită şi republicată, cu renumerotarea textelor], ale art. 24 alin. (1), ale art. 49 (devenit art. 53), precum şi ale art. 128 (devenit art. 129), având următorul conţinut:– Art. 23 alin. (11): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";– Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."De asemenea, aceleaşi dispoziţii legale sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind contrare prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.Curtea reţine că, faţă de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", legiuitorului îi revine obligaţia constituţională de a reglementa procedura de judecată şi, în acest cadru, exercitarea căilor de atac, în limitele prevăzute de Legea fundamentală şi de tratatele internaţionale privind drepturile omului. Stabilind, prin dispoziţiile art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul, iar prin dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încheierile pot fi atacate cu recurs, de regulă, numai o dată cu sentinţa sau decizia recurată, legiuitorul a acţionat potrivit competenţei sale, stabilită de prevederile constituţionale mai sus menţionate.Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor de şedinţă este justificat de necesitatea de a asigura celeritatea procesului penal, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşa fiind, contrar susţinerilor autorului excepţiei, prevederile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţie, dând expresie cerinţei de soluţionare a cauzei "într-un termen rezonabil", reglementată de acestea.Nu poate fi primită nici susţinerea autorului excepţiei în sensul că textele criticate încalcă dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, întrucât dispoziţiile art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu înlătură în nici un mod posibilitatea părţilor de a-şi angaja apărător, de a fi asistate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.Este neîntemeiată şi critica aceloraşi texte de lege în raport de dispoziţiile cuprinse în art. 129 din Legea fundamentală, câtă vreme dispoziţiile art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală stabilesc chiar regulile de folosire a căilor de atac împotriva încheierilor de şedinţă, în concordanţă cu textul constituţional arătat, potrivit căruia împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac "în condiţiile legii".În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, respectiv cele ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, acestea nu sunt incidente în cauză. Astfel, invocarea ca temei al criticii de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (11) nu este însoţită de nici un argument în susţinerea criticii formulate, dispoziţiile constituţionale ce consacră prezumţia de nevinovăţie neavând de altfel nici o legătură cu reglementarea căilor de atac împotriva încheierilor de şedinţă. De asemenea, textele criticate nu reglementează nici o restrângere a vreunui drept ori a vreunei libertăţi pentru a se aprecia dacă eventuala restrângere respectă garanţiile impuse de prevederile constituţionale ale art. 53.De altfel, dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională statuând, prin Decizia nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002, prin Decizia nr. 182 din 20 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 9 octombrie 2002, şi prin Decizia nr. 65 din 13 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003, că aceste prevederi legale sunt constituţionale. Cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Dumitru Dulămescu în Dosarul nr. 2.059/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește