DECIZIE nr. 549 din 18 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorIrina Loredana-Lăpădat – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 încalcă principiul liberului acces la justiţie, consacrat de Constituţie, deoarece persoana îndreptăţită la restituirea imobilului preluat în mod abuziv nu se poate adresa instanţei de judecată, fiind obligată să se adreseze persoanei juridice deţinătoare a imobilului.Se mai arată că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are o redactare defectuoasă, deoarece nu face distincţie între categoriile de persoane juridice de drept public sau de drept privat, deţinătoare ale imobilelor – terenuri sau construcţii – cărora li se solicită restituirea în natură a imobilului. Ca atare, nu poate fi primită o cerere de restituire a unui imobil preluat abuziv de stat, adresată unei persoane juridice cu capital integral privat, care deţine imobilul în baza unui act translativ de proprietate încheiat în mod legal.Se mai susţine că textele de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, referitoare la jurisdicţiile speciale administrative, prin faptul că instituie obligativitatea persoanei îndreptăţite la restituire să se adreseze unei jurisdicţii administrative, aşa cum, în opinia autorului excepţiei, este şi cea reglementată prin Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care prin Constituţie este consacrat caracterul facultativ al acestora.De asemenea, se mai arată că prevederile legale criticate contravin şi dispoziţiilor art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie, referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, întrucât persoana îndreptăţită la restituire nu poate dobândi dreptul său de proprietate asupra unui bun preluat în mod abuziv.În ceea ce priveşte art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, autorul excepţiei arată în susţinerea neconstituţionalităţii acestuia că „aplicarea necorespunzătoare a acestei prevederi legale” favorizează imposibilitatea recunoaşterii dreptului de proprietate.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţie, ci, dimpotrivă, ocrotesc dreptul de proprietate privată, instituind o procedură specială, prin intermediul căreia persoanele îndreptăţite la restituire îşi pot redobândi imobilele. Se mai arată că prevederile legale criticate nu încalcă nici principiul constituţional al liberului acces la justiţie, dat fiind că deciziile administrative de restituire a imobilelor sunt supuse controlului instanţei de judecată.În ceea ce priveşte prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, instanţa apreciază că acestea sunt în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale invocate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu contravin principiului constituţional al liberului acces la justiţie, deoarece persoana îndreptăţită la restituire se poate adresa în subsidiar instanţelor de judecată, pentru a contesta decizia sau dispoziţia motivată a persoanei juridice deţinătoare a imobilului pentru care s-a respins cererea de restituire în natură.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Guvernul arată că scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, astfel încât prevederile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.Se mai arată că prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu contravin principiului constituţional al accesului liber la justiţie, deoarece acest text de lege instituie competenţa instanţelor judecătoreşti de a soluţiona acţiunile în revendicare privind imobilele preluate de stat fără un titlu valabil.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate nu încalcă art. 21 din Constituţie, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instituirea unei proceduri administrative nu este contrară principiului liberului acces la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. Se mai arată că prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 reprezintă o concretizare a principiului liberului acces la justiţie, deoarece persoanele interesate au posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru a solicita restituirea bunurilor preluate de stat fără titlu.În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, iar, pe de altă parte, arată că "determinarea organelor competente să emită dispoziţie motivată de restituire este o problemă de legiferare ce cade în competenţa exclusivă a legiuitorului".Mai mult, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, se arată, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că este constituţională opţiunea legiuitorului de a nu include în domeniul public sau privat al statului bunurile ce nu au intrat în proprietatea acestuia în temeiul unui titlu valabil, astfel încât să poată fi revendicate de persoanele îndreptăţite. Pentru aceste considerente, Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi autorul excepţiei se referă la prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, motivarea excepţiei priveşte numai art. 1 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum şi prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, astfel încât Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestor prevederi legale.Legea nr. 10/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, a fost modificată şi completată prin titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Ca urmare, art. 1 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din lege au în prezent aceeaşi numerotare şi următorul cuprins:– Art. 1 alin. (1): "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.”;– Art. 20 alin. (1): "Imobilele-terenuri şi construcţii – preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.";– Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, are următorul conţinut: „(2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (4) şi în art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, al căror conţinut este următorul:– Art. 21 alin. (1) şi (4): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (…)(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."; … – Art. 44 alin. (2) teza întâi: "(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (…)"Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:I. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, autorul acesteia susţine că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece persoana îndreptăţită la restituirea imobilului preluat în mod abuziv nu se poate adresa instanţei de judecată, fiind obligată să se adreseze persoanei juridice deţinătoare a imobilului.Analizând aceste susţineri, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, statuează asupra principiului restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din lege, imobilele – terenuri şi construcţii – preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, se restituie persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. Articolul 20 alin. (1) face parte din cap. III din Lege, intitulat Proceduri de restituire, în care se stabileşte obligativitatea procedurii administrative prealabile pe care persoana îndreptăţită la restituire trebuie să o parcurgă în vederea obţinerii reparaţiilor în natură prevăzute de lege, adresându-se cu o notificare persoanei juridice deţinătoare a imobilului. În egală măsură, legea instituie şi controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri, prevăzând în art. 24 alin. (3^1) posibilitatea persoanei care se pretinde îndreptăţită de a ataca decizia sau dispoziţia motivată de respingere a notificării la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare. Prin urmare, nu sunt întemeiate susţinerile referitoare la încălcarea principiului liberului acces la justiţie, prevăzut prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie.Se mai arată că prevederile legale criticate contravin şi dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, referitoare la jurisdicţiile speciale administrative, prin faptul că instituie obligativitatea persoanei îndreptăţite la restituire să se adreseze unei jurisdicţii administrative, aşa cum, în opinia autorului excepţiei, este şi cea reglementată prin art. 20 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 10/2001.Curtea constată că aceste susţineri nu pot fi reţinute, deoarece Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă prealabilă, ce constă în obligativitatea persoanei îndreptăţite la restituire de a se adresa mai întâi, printr-o notificare, persoanei juridice deţinătoare a imobilului preluat abuziv, în vederea obţinerii reparaţiilor în natură. Această procedură instituită prin lege nu are însă caracterul unei jurisdicţii speciale administrative, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate.De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii diferitelor proceduri administrative prealabile, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, cum ar fi, de exemplu, Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004, sau Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004. Prin aceste decizii Curtea a statuat că jurisdicţiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicţională realizată de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau al unor autorităţi administrative autonome, ce se desfăşoară conform procedurii imperative prevăzute printr-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanţelor de judecată, desfăşurată însă paralel şi separat de aceasta. Nici o dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, cum este, spre exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic ori procedura notificării prealabile a unei autorităţi, instituţii sau persoane, aşa cum este cea instituită prin Legea nr. 10/2001.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a impune o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Autorul excepţiei mai arată că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are o redactare defectuoasă, deoarece nu face distincţie între categoriile de persoane juridice cărora li se solicită restituirea în natură a imobilului. În legătură cu acest aspect, Curtea constată că, ulterior sesizării sale prin Încheierea din 29 martie 2005, art. 20 alin. (1) a fost modificat şi completat prin art. I pct. 46 cuprins în titlul I al Legii nr. 247 din 19 iulie 2005, astfel încât în redactarea actuală a legii se prevede în mod expres că restituirea unui imobil – teren sau construcţie – preluat abuziv de stat se poate solicita unei persoane juridice de drept public. Prin urmare, în prezent susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, cuprinse în art. 44 alin. (2) teza întâi, Curtea constată că scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, nu numai prin restituirea în natură a acestora, ci şi prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, textele de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.II. În ceea ce priveşte prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege se arată că „aplicarea necorespunzătoare a acestei prevederi legale” favorizează imposibilitatea recunoaşterii dreptului de proprietate.Curtea constată că interpretarea şi aplicarea legii sunt o problemă de competenţă exclusivă a instanţelor judecătoreşti, care nu poate fi examinată în cadrul controlului de constituţionalitate, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional se pronunţă, în exercitarea atribuţiilor sale, numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004 al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Lăpădat––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește