Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 29 august 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Vergil Darie în Dosarul nr. 054/99/2006 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia comercială.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 054/99/2006, Curtea de Apel Iaşi – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.Excepţia a fost invocată de Vergil Darie, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe date în cadrul unei proceduri de insolvenţă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat nu îndeplineşte condiţia previzibilităţii şi a predictibilităţii, încălcând principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", principiu înscris şi în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.De asemenea, prin modul de reglementare a răspunderii persoanelor, fără să se identifice câtimea părţii din pasivul debitorului pentru care aceste persoane ar putea să răspundă, se încalcă şi principiul înscris în art. 124 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".Curtea de Apel Iaşi – Secţia comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; … b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; … c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; … d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; … e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; … f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; … g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (3) privind înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dar prin raportare la critici diferite, constatând că acestea sunt constituţionale.Curtea constată că dispoziţiile legale criticate îndeplinesc condiţiile de previzibilitate cerute de un proces echitabil. Determinarea părţii din pasivul debitorului care urmează a fi suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere care au contribuit la ajungerea debitorului la încetarea plăţilor se face cu respectarea normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complex, în cadrul căruia persoanele vizate pot propune probe şi invoca excepţii.De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă şi de previzibilă, astfel încât să permită cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea. Astfel, în Hotărârea din 25 august 1998, pronunţată în Cauza Hertel împotriva Elveţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. Există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare depinde de practică, aşa cum se întâmplă şi în cazul judecătorului român. Şi în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că legea internă pertinentă care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate, care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist, să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezultă dintr-un act determinat.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Vergil Darie în Dosarul nr. 054/99/2006 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2011.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae–––-