Informatii Document
Emitent: PRIM-MINISTRUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1101 din 18 noiembrie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul art. 29 și al art. 31 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie. +
Articolul 1La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Claudiu Daniel Dolot se eliberează din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. +
Articolul 2Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Mihai Culeafa, vicepreședinte, exercită atribuțiile funcției de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor până la numirea conducătorului instituției, în condițiile legii.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Tiberiu Horațiu GorunBucurești, 18 noiembrie 2021.Nr. 548.