DECIZIE nr. 545 din 5 iulie 2006

referitoare la constituţionalitatea Legii camerelor de comerţ şi industrie din România



Cu Adresa nr. 51/2.293 din 22 iunie 2006, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii camerelor de comerţ şi industrie din România.La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile a 56 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale P.D. şi ale minorităţilor naţionale, precum şi ale unor deputaţi independenţi. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt următorii: Gheorghe Albu, Roberta Alma Anastase, Nicolae Bara, Gheorghe Barbu, Cornel Ştefan Bardan, Iulian-Gabriel Bîrsan, Anca-Daniela Boagiu, Ionela Bruchental Pop, William Gabriel Brânză, Daniel Buda, Costică Canacheu, Bogdan Cantaragiu, Alexandru Ciocâlteu, Anca Constantinescu, Radu-Cătălin Drăguş, Stelian Duţu, Ionesie Ghiorghioni, Ion Gonţea, Dan Grigore, Monica Maria Iacob-Ridzi, Traian Constantin Igaş, Valentin Adrian Iliescu, Radu Lambrino, Dănuţ Liga, Mircea Man, Marian-Jean Marinescu, Laurenţiu Mironescu, Liviu Alexandru Miroşeanu, Alexandru Mocanu, Petru Movilă, Dorin-Liviu Nistoran, Ioan Oltean, Aurel Olărean, Constantin Petrea, Cosmin Gabriel Popp, Cezar Florin Preda, Ioan Dumitru Puchianu, Dumitru Puzdrea, Viorel Racoceanu, Romeo Marius Raicu, Cristian Rădulescu, Marius Rogin, Marcel Laurenţiu Romanescu, Mircea Stănescu, Mihai Stănişoară, Valeriu Tabără, Horia Văsioiu, Augustin Zegrean, Niculae Mircovici, Mihai Radan, Aledin Amet, Oana Manolescu, Nati Meir, Liana Dumitrescu, Grigore Crăciunescu şi Petru Călian.Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.464 din 23 iunie 2006 şi formează obiectul Dosarului nr. 1.720A/2006.Prezenta sesizare de neconstituţionalitate este alcătuită dintr-un complex de critici privitoare la ceea ce – în opinia autorilor – evidenţiază neconcordanţe între modul de adoptare a legii deduse controlului şi a unor dispoziţii ale acesteia în raport cu o serie de prevederi din Constituţie.În funcţie de aspectele sesizate, criticile formulate pot fi incluse în două categorii.Prima categorie se referă la neconstituţionalitatea extrinsecă a legii criticate, constând în aceea că, deşi calificată de Consiliul Legislativ ca lege organică, nu a fost adoptată cu respectarea exigenţelor art. 76 alin. (1) din Constituţie.În legătură cu acest aspect, se precizează că "Legea nr. 505/2003, act normativ de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002, prin care registrul comerţului a trecut de la camerele de comerţ şi industrie în subordinea Ministerului Justiţiei, a fost adoptată în regim de lege organică.”Tot sub acest aspect se susţine că orice act normativ ce derogă de la o lege organică sau modifică/abrogă o lege organică are caracterul unei legi organice. Astfel, dispoziţiile art. 4 lit. f), art. 33 alin. (2) lit. a) şi art. 59 din legea criticată derogă de la normele procedurale prevăzute de Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi modifică, în mod implicit, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, ambele fiind legi organice.În continuare, se arată că legea supusă controlului de constituţionalitate prevede transformarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din instituţie publică cu personalitate juridică în structură fără personalitate juridică în cadrul unei asociaţii neguvernamentale – Camera de Comerţ şi Industrie a României – ceea ce echivalează cu abrogarea implicită a dispoziţiilor care reglementează actualul statut al acestuia. Or, această modificare fundamentală "nu poate opera decât în condiţii de cvorum şi majoritate specifice actului normativ ce se modifică, în caz contrar încălcându-se principiul constituţional al ierarhiei actelor normative."În concluzie, se solicită să se constate caracterul de lege organică al actului normativ contestat şi neconstituţionalitatea adoptării sale cu majoritatea prevăzută pentru lege ordinară.A doua categorie de critici are în vedere neconstituţionalitatea intrinsecă a legii deduse controlului, evidenţiată în termenii care urmează:1. Art. 3 alin. (4) din legea contestată contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (4). În acest sens, se susţine, pe de o parte, că "referirea la Decretul-lege nr. 139/1990 conferă normei juridice caracter retroactiv”, iar, pe de altă parte, că „persoane juridice fără scop patrimonial”, cum sunt caracterizate ca fiind camerele de comerţ, „nu pot fi succesoare ale unor instituţii publice, întrucât succesiunea implică dobândirea unor bunuri aparţinând domeniului public, aflate în administrarea instituţiilor publice”. De asemenea, se consideră că prin această reglementare „este influenţată şi soluţionarea eventualelor litigii în curs de judecată, în dosarele declanşate de camerele de comerţ pentru retrocedarea imobilelor camerelor de comerţ interbelice, bunuri aparţinând domeniului public al statului”.2. Art. 9 alin. (2) din lege, deoarece "instituie obligativitatea înscrierii într-o anumită cameră de comerţ, deja constituită", este contrar art. 40 din Constituţie privind dreptul la liberă asociere şi art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care se invocă Hotărârea din 29 aprilie 1999, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele reunite Chassagnou şi alţii contra Franţei.3. Art. 4 lit. f), art. 33 alin. (2) lit. a) şi art. 59 din lege sunt neconstituţionale în raport cu prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a), art. 139 alin. (5) şi art. 148 alin. (2), pentru că prevăd concesionarea unui serviciu public de interes general prin transferul în gestiune privată. Sub acest aspect se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) fraza întâi din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, care „a condamnat, pentru lipsa de transparenţă, o serie de proceduri de atribuire a unor servicii sau lucrări publice” de către unele state membre.4. Art. 32 şi art. 37 alin. (2) din lege înfrâng art. 16 din Constituţie, deoarece, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă "conferă drepturi diferite unor persoane aflate în situaţii echivalente", în sensul că votul membrilor de drept (camerele judeţene) este deliberativ, iar votul celorlalţi membri este consultativ.În final, se solicită să se constate că dispoziţiile de lege menţionate sunt neconstituţionale şi în raport cu prevederile constituţionale ale art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 108 alin. (2).În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.Autorităţile menţionate nu au transmis punctele lor de vedere.La dosar, Camera de Comerţ şi Industrie a României – Sistemul Camerelor Teritoriale, prin Cabinetul vicepreşedintelui, a depus un memoriu, înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 6.562 din 27 iunie 2006, în care susţine constituţionalitatea Legii camerelor de comerţ şi industrie din România.Tot Camera de Comerţ şi Industrie a României, dar prin Cabinetul preşedintelui, a mai depus un memoriu, înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 6.736 din 3 iulie 2006, prin care solicită să se constate neconstituţionalitatea legii menţionate.Aceste materiale nu au însă relevanţă în cadrul procedurii jurisdicţionale a controlului de constituţionalitate înainte de promulgarea legii.CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile Legii camerelor de comerţ şi industrie din România, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de cei 56 de deputaţi.Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie, după cum urmează:– Legea camerelor de comerţ şi industrie din România raportată la art. 76 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.";– Deşi din sesizare reiese că este criticat art. 3 alin. (4) din lege, din examinarea acesteia rezultă că articolul menţionat are doar 3 alineate, critica vizând alin. (3), conform căruia: "Camerele înfiinţate în baza Decretului-lege nr. 139/1990, cu completările ulterioare, sunt succesoarele şi continuatoarele de drept ale camerelor de comerţ şi industrie desfiinţate prin Decretul-lege nr. 74/1949 pentru desfiinţarea Camerelor de comerţ şi industrie, publicat în Monitorul Oficial nr. 47 din 25 februarie 1949.”;– Art. 4 alin. (1) lit. f): "Camerele judeţene au următoarele atribuţii: […];f) asigură administrarea şi funcţionarea oficiului registrului comerţului şi evidenţa permanentă a situaţiei firmelor comerciale din unitatea administrativ-teritorială respectivă, la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti;"; … – Art. 9 alin. (2): "În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti funcţionează câte o singură cameră de comerţ şi industrie judeţeană.";– Art. 32: "Camera de Comerţ şi Industrie a României este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu statutul propriu aprobat de adunarea generală, cu acordul a cel puţin două treimi din numărul membrilor de drept.";– Art. 33 alin. (2) lit. a): "Camera de Comerţ şi Industrie a României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:a) asigură organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, precum şi îndrumarea metodologică a funcţionării registrului comerţului de pe lângă camerele judeţene;"; … – Art. 37 alin. (2): "Membrii de drept au drept de vot deliberativ, iar ceilalţi membri au drept de vot consultativ.";– Art. 59: "Preluarea bazelor de date, a aplicaţiilor de întreţinere şi utilizare a acestora, a bunurilor necesare în vederea ţinerii şi administrării registrelor comerţului, precum şi situaţia personalului se vor reglementa, nu mai devreme de 1 ianuarie 2007, prin lege."Prevederile constituţionale considerate ca fiind încălcate prin aceste texte sunt următoarele:– Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";– Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege. … (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. … (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale."; … – Art. 40: "(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale. … (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. … (4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise."; … – Art. 102 alin. (1) şi (2): "(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate."; … – Art. 108 alin. (2): Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.";– Art. 135 alin. (2) lit. a): " Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;"; … – Art. 136 alin. (4): "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.";– Art. 148 alin. (2): "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."Autorii sesizării consideră că sunt înfrânte şi prevederile constituţionale ale art. 139 alin. (5). Acest articol din Constituţie are însă doar 3 alineate, iar din modul în care critica este formulată nu se poate deduce norma constituţională pretins a fi încălcată.De asemenea, se susţine că textele criticate contravin art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede: "1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, intr-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat."Procedând la examinarea susţinerilor autorilor sesizării, Curtea reţine că, faţă de obiectul său de reglementare – camerele de comerţ şi industrie din România – legea dedusă controlului ar urma să aibă caracter ordinar.O asemenea calificare, corectă în principiu, se impune amendată în condiţiile în care, potrivit art. 4 alin. (1) lit. f) din noua lege, camerele judeţene asigură "administrarea şi funcţionarea oficiului registrului comerţului" iar, potrivit art. 33 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege, Camera de Comerţ şi Industrie a României "asigură organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi îndrumarea metodologică a funcţionării registrului comerţului de pe lângă camerele judeţene". Într-adevăr, aceste dispoziţii legale vin în flagrantă contradicţie cu o serie de dispoziţii ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 aprobată prin Legea nr. 505/2003, şi anume cu cele ale art. 2 alin. (2), potrivit cărora „Registrul central al comerţului se ţine de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, organizată în subordinea Ministerului Justiţiei”, cu cele ale art. 9 alin. 1, potrivit cărora „Oficiile registrului comerţului se organizează în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal” şi cu cele ale art. 12 alin. (4), potrivit cărora „Modul de ţinere a registrelor, de efectuare a înregistrărilor şi de furnizare a informaţiilor la art. 4 se stabileşte prin norme aprobate prin ordin al ministrului justiţiei”. Or, aşa fiind, articolele menţionate şi reproduse vor fi implicit, dar neîndoielnic abrogate la data intrării în vigoare a noii legi privitoare la camerele de comerţ şi industrie din România, în temeiul prevederilor art. 61 al acesteia.Indiferent dacă abrogarea este expresă sau implicită, aceasta nu poate avea loc, în principiu, decât dacă actul abrogator este de rang superior sau egal cu cel abrogat, regulă ce se desprinde din principiul constituţional al ierarhiei actelor normative. Sub acest aspect, Curtea reţine că Legea nr. 505 din 26 noiembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie, aşadar ca lege organică.În condiţiile în care Legea nr. 26/1990 este preconstituţională, la data adoptării sale nefiind consacrată dihotomia lege organică – lege ordinară, apartenenţa sa la una sau alta dintre cele două categorii de legi rezultă din procedura de adoptare a legii de aprobare a ordonanţei de modificare. Adoptarea legii în cauză, cu respectarea exigenţelor constituţionale proprii unei legi organice, califică ca atare însăşi legea modificată, în întregul său, fiind evident de neconceput ca aceasta să fie doar pro parte lege organică, rămânând, totodată, pro parte lege ordinară. Pe cale de consecinţă, orice intervenţie – modificare, completare sau abrogare – asupra dispoziţiilor Legii nr. 26/1990 nu se poate realiza decât printr-o lege adoptată cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie. Soluţia contrară ar însemna recunoaşterea posibilităţii modificării unei reglementări adoptate prin votul unei majorităţi absolute, prin efectul votului unei majorităţi simple, ceea ce contravine principiului democraţiei parlamentare. Întrucât legea dedusă controlului nu satisface această exigenţă, fiind adoptată în conformitate cu prevederile art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este viciată de neconstituţionalitate, în ansamblu.Având în vedere argumentele expuse, Curtea reţine că nerespectarea normei constituţionale a art. 76 alin. (1) atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora "respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."Neconstituţionalitatea extrinsecă astfel reţinută, cu eficienţă destructivă asupra legii în ansamblu, lipseşte de utilitate examinarea celorlalte critici cu finalitate similară, formulate prin sesizarea de neconstituţionalitate.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constată că Legea camerelor de comerţ şi industrie din România este neconstituţională.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 5 iulie 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stănoiu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Doina Suliman–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește