DECIZIE nr. 544 din 7 decembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, excepţie ridicată de Viorica Boghean în Dosarul nr. 3.672/2004 al Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, motivând că textele de lege criticate restrâng, într-adevăr, dreptul persoanei la libera circulaţie, dar această restrângere este în conformitate cu dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 iulie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.672/2004, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România. Excepţia a fost ridicată de Viorica Boghean într-o cauză având ca obiect anularea actului administrativ prin care i-a fost suspendat dreptul de a folosi paşaportul.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile cuprinse în teza finală a art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie privitor la egalitatea în drepturi, ale art. 25 referitor la libera circulaţie, ale art. 53 privitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 147 alin. (1) referitor la deciziile Curţii Constituţionale, precum şi dispoziţiile referitoare la libertatea de circulaţie cuprinse în art. 2 paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că i se încalcă dreptul la libera circulaţie prin faptul că măsura refuzului de eliberare a paşaportului şi de retragere sau suspendare a dreptului de a folosi actul respectiv este luată de un reprezentant al unui organ administrativ, şi nu de către o instanţă judecătorească. Faptul de a fi returnat ori de a depăşi termenul legal de şedere nu se încadrează între cazurile pentru care este justificată restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a comunică punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:Dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza acestora, astfel încât nu se poate susţine că sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie privitor la egalitatea în drepturi.Măsura restrângerii temporare, prin lege, a dreptului la libera circulaţie este necesară într-o societate democratică, în scopul apărării ordinii publice, şi se aplică în urma încălcării de către cel sancţionat a condiţiilor în care se exercită dreptul menţionat, condiţii stabilite prin acordurile internaţionale la care România este parte.Dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, referitoare la deciziile Curţii Constituţionale, nu au incidenţă în cauză.Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:Dreptul la libera circulaţie se exercită, în conformitate cu art. 25 alin. (1) teza a doua din Constituţie, în condiţiile stabilite de lege, respectiv de Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997. Măsurile restrictive ce pot fi luate în temeiul art. 14 alin. (1) din acest act normativ sunt determinate de respectarea obligaţiilor asumate de România pe plan internaţional, prin tratatele la care este parte, şi au fost instituite cu respectarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, aplicându-se în mod nediscriminatoriu, pentru toate persoanele aflate în situaţii identice. Aceste măsuri sunt necesare într-o societate democratică şi nu aduc atingere existenţei dreptului la libera circulaţie.Prevederile art. 25 alin. (2) din Constituţie referitoare la dreptul de stabilire a domiciliului sau reşedinţei nu sunt relevante în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 30 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 216/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 noiembrie 1998, cu modificările şi completările aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 84/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, având următorul cuprins:– Art. 14 alin. (1) lit. e): "Cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când: […]e) a săvârşit în străinătate fapte de natură să aducă atingere siguranţei naţionale, menţinerii ordinii publice, protecţiei sănătăţii sau moralei ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altei persoane, care sunt stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau fac obiectul urmăririi penale; dovada faptelor săvârşite în străinătate se face cu acte judiciare recunoscute potrivit legii române; în astfel de cazuri măsura se dispune de către Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei sau de către formaţiunile teritoriale de evidenţă informatizată a persoanei, după caz, pentru o durată cuprinsă între 1 an şi 5 ani, stabilită proporţional cu gravitatea faptei comise şi cu consecinţele ei. Aceeaşi măsură poate fi luată şi împotriva persoanei care a săvârşit în străinătate fapta de cerşetorie, constatată potrivit legii, precum şi împotriva persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state şi a cetăţenilor români care au fost returnaţi din state cu care România nu a încheiat acorduri de readmisie, indiferent de motive, ori care au depăşit termenele de şedere în statele în care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convenţiile încheiate cu acestea." … Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie privitor la egalitatea în drepturi, ale art. 25 referitor la libera circulaţie, ale art. 53 privitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 147 alin. (1) referitor la deciziile Curţii Constituţionale. În opinia autorului sunt încălcate, de asemenea, dispoziţiile referitoare la libertatea de circulaţie cuprinse în art. 2 paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 25 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile exercitării dreptului la libera circulaţie şi de a institui o normă care prevede posibilitatea unor restrângeri, în limitele prevăzute de art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală.Din analiza dispoziţiilor legale criticate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că restrângerea temporară a dreptului la libera circulaţie, reclamată de acesta, se înscrie în limitele prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie, fiind instituită în mod expres pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, sănătăţii ori moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Aşadar, nu se poate primi susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea prevederilor constituţionale menţionate.Nu se poate primi, de asemenea, nici susţinerea privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, consacrat prin art. 16 din Constituţie, dat fiind că dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în una dintre situaţiile juridice descrise în textul de lege.Referitor la dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.În sfârşit, Curtea nu poate primi susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea prevederilor art. 2 paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece dispoziţiile legale atacate se înscriu în limitele prevăzute de paragraful 3 din acelaşi articol al Protocolului, în conformitate cu care restrângerea libertăţii persoanei de a părăsi orice ţară, inclusiv pe a sa, este admisibilă atunci când constituie o măsură necesară "într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, excepţie ridicată de Viorica Boghean în Dosarul nr. 3.672/2004 al Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește