Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 29 iunie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local
Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, excepţie ridicată de Daniel Soare în Dosarul nr. 3.310/121/2010 al Tribunalului Galaţi – Secţia comercială.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile de lege criticate au fost abrogate ulterior sesizării Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.310/121/2010, Tribunalul Galaţi – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a "modalităţii de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009„. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Daniel Soare într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect „litigiu funcţionari publici”.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (1) şi (4) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, deoarece, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici trebuie să fie reglementat exclusiv prin lege organică şi, prin urmare, nu i se pot aduce modificări printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, aşa cum s-a întâmplat în cazul de faţă. În mod contrar, s-ar încălca şi principiul separaţiei puterilor în stat, puterea executivă nefiind abilitată să se subroge în drepturile şi atribuţiile puterii legiuitoare.Totodată, arată că se încalcă şi dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece argumentarea situaţiei de excepţie ce impune urgenţa trebuie să-şi găsească aplicabilitatea faţă de toate prevederile adoptate prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului. Or, Guvernul îşi motivează urgenţa adoptării acestui act normativ prin necesitatea reducerii cheltuielilor cu salarizarea funcţionarilor publici, însă această argumentare nu justifică reducerea perioadei de suspendare a raportului de serviciu la cererea funcţionarului public, ci, dimpotrivă, dă posibilitatea diminuării cheltuielilor legate de salarizare. Arată autorul excepţiei că, "practic, situaţia extraordinară, dată de prefigurarea creşterii galopante a crizei economico-financiare a României, ar fi trebuit să determine Guvernul să adopte norme de majorare a perioadei în care funcţionarul public are dreptul, la cerere, de a-şi suspenda raportul de serviciu".De asemenea, arată că se încalcă şi dispoziţiile art. 141 din Constituţie, deoarece Guvernul, restrângând dreptul de suspendare a raportului de serviciu al funcţionarilor publici, nu a consultat Consiliul Economic şi Social.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, ce modifică dispoziţiile art. 95 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, arată că acestea contravin art. 53 din Constituţie, deoarece restrâng dreptul funcţionarului public de a-şi suspenda raporturile de serviciu, motivele restrângerii neîncadrându-se în niciunul dintre motivele prevăzute în norma constituţională invocată.Tribunalul Galaţi – Secţia comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, şi aprobată cu modificări, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 264/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 28 decembrie 2010.Din analiza notelor scrise ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, reiese că acesta critică, punctual, prevederile art. I pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, atât din punct de vedere extrinsec (referitor la neîndeplinirea cerinţelor constituţionale de adoptare a acestui act normativ în ceea ce priveşte art. I pct. 20), cât şi din punct de vedere intrinsec (referitor la încălcarea art. 53 din Constituţie).La data sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile de lege criticate aveau următoarea redactare:"Art. I. – Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:[…]20. La articolul 95, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:«(2) Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) şi la art. 94 alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 6 luni, fără ca perioadele cumulate de suspendare să depăşească 3 ani în cariera funcţionarului public în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice. Conducătorul autorităţii sau instituţiei publice nu poate aproba cererea de suspendare a raportului de serviciu al funcţionarului public dacă interesul personal legitim este justificat prin desfăşurarea de activităţi remunerate pe perioada suspendării raporturilor de serviciu.»"Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. I pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 au fost abrogate expres prin art. V din Legea nr. 140/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 8 iulie 2010.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 115 alin. (1) şi (4) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului şi celor ale art. 141 privind Consiliul Economic şi Social.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Încheierea din 18 mai 2010, prevederile de lege care constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate au fost abrogate expres prin Legea nr. 140/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, şi anume aceea care impune ca textul legal ce formează obiectul acesteia să fie în vigoare. Faţă de momentul pronunţării asupra prezentei excepţii, Curtea constată că aceasta a devenit inadmisibilă, prevederile de lege criticate fiind abrogate între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, excepţie ridicată de Daniel Soare în Dosarul nr. 3.310/121/2010 al Tribunalului Galaţi – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean_________