DECIZIE nr. 542 din 27 aprilie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorFabian Niculae – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Hubert Louis Larmaraud în Dosarul nr. 31.652/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 8.211D/2009 care are un obiect identic. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea celor două dosare.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 8.211D/2009 la Dosarul nr. 8.210D/2009, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 2 noiembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 31.652/3/2009 şi nr. 31.655/3/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.Excepţia a fost ridicată de Hubert Louis Larmaraud şi de Stephane Jaques Dumas în dosare având ca obiect cereri de deschidere a procedurii insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii apreciază că din analiza prevederilor legale criticate se poate observa că judecătorul-sindic, la cererea debitorului, îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze în termen de 15 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Autorul consideră că această situaţie reprezintă o încălcare a drepturilor constituţionale garantate ale creditorului, drepturi ce privesc liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Obligarea creditorului la plata unei cauţiuni ar trebui să fie o situaţie de excepţie, împrejurare în care legiuitorul ar fi trebuit să instituie o enumerare limitativă a cazurilor în care o asemenea cerere poate fi formulată, iar nu să reglementeze că "instanţa poate dispune consemnarea cauţiunii la simpla cerere a debitorului".Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, prevederi care au următorul conţinut: „(3) La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă.”În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei permit instanţei de judecată ca, ţinând seama de circumstanţele cauzei, să aprecieze asupra caracterului eventual şicanatoriu al cererii creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei şi să stabilească o cauţiune de natură să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale. Totodată, depunerea cauţiunii constituie o garanţie, în sensul că, în urma respingerii cererii, debitorul va putea cere şi obţine despăgubiri pentru pagubele suferite datorită deschiderii nejustificate a procedurii insolvenţei.De altfel, cu privire la constituţionalitatea măsurii obligării la plata unei cauţiuni, stabilită printr-un act normativ, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000. Prin acea decizie s-a statuat că stabilirea unor condiţii privind exercitarea unor drepturi de natură să împiedice abuzul de drept nu constituie o îngrădire a accesului la justiţie sau a altor drepturi constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Hubert Louis Larmaraud şi de Stephane Jaques Dumas în dosarele nr. 31.652/3/2009 şi nr. 31.655/3/2009 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Fabian Niculae___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește