Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 8 august 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte şi pentru adaosul unui aliniat la articolul 1089 din Codul civil
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMihaela Cîrstea – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte şi pentru adaosul unui aliniat la articolul 1089 din Codul civil, excepţie ridicată de Banca Populară Română – Cooperativa de credit – în faliment, prin lichidator judiciar Societatea Comercială „REAL Reorganizare, Administrare, Lichidare” – S.R.L. în Dosarul nr. 93/COM/2006 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 iunie 2006 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 27 iunie 2006.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 93/COM/2006, Curtea de Apel Constanţa Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte şi pentru adaosul unui aliniat la articolul 1089 din Codul civil, excepţie ridicată de Banca Populară Română – Cooperativa de credit – în faliment, prin lichidator judiciar Societatea Comercială „REAL Reorganizare, Administrare, Lichidare” – S.R.L.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, întrucât îl privează pe creditor de un drept dobândit pe cale convenţională, anume acela de a sancţiona debitorul prin perceperea unor penalităţi de întârziere, stipulate prin intermediul unei clauze penale, în cazul în care acesta nu îşi execută la scadenţă obligaţiile asumate prin contract.Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât dispoziţiile Legii nr. 313/1879 respectă principiul neretroactivităţii legii civile şi nu îngrădesc, direct sau indirect, dreptul creditorului sau debitorului de a se adresa instanţei judecătoreşti.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte şi pentru adaosul unui aliniat la articolul 1089 din Codul civil, publicată în Monitorul Oficial, nr. 40 din 20 februarie 1879, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 1: "Clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestaţii în natură, este şi va rămâne anulată, oricare va fi data actului a cărui executare se cere, însă numai dacă termenul exigibilităţii creanţei va cădea în urma promulgării acestei legi.Judecătorul, în caz de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzute de art. 1589 din Codul civil, sau, în caz de alte obligaţiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil.";– Art. 2: "Dacă clauza penală nu va fi stipulată direct, ci va fi deghizată sub o altă formă, sau va rezultă din condiţiunile actului, judecătorul va aprecia şi va putea anula din contract aceea ce ar avea caracterul de clauză penală, putând aplica, după cazuri, art. 1589 sau art. 1084 din Codul civil.";– Art. 3: "La art. 1089 din Codul civil se adaugă următorul aliniat: «Clauza prin care, de mai înainte şi în momentul formării unei convenţiuni alta decât o convenţiune comercială, se va stipula dobândă la dobânzile datorate pentru un an, sau pentru mai puţin ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă»".Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privitoare la accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 313/1879, Curtea reţine că acestea prevăd nulitatea clauzei penale din contractele de împrumut sau prestaţii în natură, în caz de litigiu, instanţa având posibilitatea de a condamna debitorul numai la plata dobânzii legale sau a celei stipulate în contract, ori, în situaţia altor obligaţiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil. Dispoziţiile art. 3 din legea criticată prevăd sancţiunea nulităţii pentru clauzele care stipulează dobânda la dobânda stabilită în contract, aşa-numitul anatocism consacrat în doctrina de specialitate.Referitor la pretinsa încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că formula redacţională a textelor de lege supuse controlului nu oferă temei unei atare critici, întrucât nu conţin în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, textele urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a legii criticate.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor constituţionale consacrate de art. 21 alin. (1), "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime". Astfel, Constituţia garantează liberul acces la justiţie, însă, pentru ca această garanţie să opereze, trebuie satisfăcută cerinţa imperativă privind legitimitatea dreptului, a libertăţii sau a interesului a căror apărare se cere. Or, în condiţiile în care legea interzice instituirea clauzei penale în contractele de împrumut sau prestaţii în natură, sub sancţiunea nulităţii, potrivit art. 966 coroborat cu art. 968 din Codul civil, care prevăd că obligaţia fondată pe o cauză ilicită , prohibită de legi, nu poate avea niciun efect, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art. 21 nu pot fi aplicabile într-o astfel de situaţie, dreptul a cărui valorificare se pretinde în justiţie fiind în mod vădit nelegitim.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte şi pentru adaosul unui aliniat la articolul 1089 din Codul civil, excepţie ridicată de Banca Populară Română – Cooperativa de credit – în faliment, prin lichidator judiciar Societatea Comercială „REAL Reorganizare, Administrare, Lichidare” – S.R.L. în Dosarul nr. 93/COM/2006 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 iunie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–-