DECIZIE nr. 541 din 27 aprilie 2010

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 27/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 31 mai 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 399 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 din comuna Bradu, judeţul Argeş, în Dosarul nr. 5/280/2009 al Judecătoriei Piteşti – Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă partea Vergea Trandafir, lipsind autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care se limitează a depune un set de acte la dosar.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, critica vizând modul de interpretare şi aplicare a legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5/280/2009, Judecătoria Piteşti – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 din comuna Bradu, judeţul Argeş.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile legale criticate încalcă liberul acces la justiţie, întrucât nu sunt aplicabile în situaţia în care, în prealabil, partea a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1 din Codul de procedură civilă privind lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului hotărârii care constituie titlu executoriu.Judecătoria Piteşti – Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, motivat de faptul că autorul acesteia nu face o veritabilă critică de neconstituţionalitate a textului de lege, ci se limitează la a critica modul în care instanţa l-ar putea aplica.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 399 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: "Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16, 21, 24 şi 25.Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.Astfel, analizând motivele invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea criticii sale, Curtea observă că acestea nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate, ci vizează modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă de către instanţa judecătorească. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 din comuna Bradu, judeţul Argeş, în Dosarul nr. 5/280/2009 al Judecătoriei Piteşti – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x