DECIZIE nr. 54 din 21 martie 2000

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A. și fuziunea prin absorbție a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., modificată și completată. Excepția a fost ridicată în Dosarul nr. 3.014/1999 al Curții de Apel București – Secția comercială, de către: Giurgiu Teodor, Ofelia Carmen Alexandru, Viorica Ionica Carciga, Cornelia Maria Catuna, Viorela Chiliment, Fivi Florica Coman, Olga Dragomir, Carmen Mihaela Ene, Corneliu Alexandru Enea, Petra Lungu, Crasomila Eugenia Micu, Adrian Vasile Marcu, Vica Predoi, Tudora Paris, Mihaela Genoveva Sincu, Elena Mihaela Alexandru, Catalin Marian Bercea, Antonina Argentina Boldea, Dumitru Bughiu, Liea Burda, Constanta Croitoru, Eugen Petre Curtasu, Alina Yolanda Gradinaru, Grigore Gavrilovici, Georgeta Grasu, Radu Dumitru Ivanisin, Florica Mustatea, Claudia Elena Necsulescu, Maria Nicolescu, Clara Onea, Ecaterina Stefanoiu, Rodica Vlaicu, Irina Zamfirescu, Stancu Mavrodineanu, Florica Stoian, Liliana Ionescu, Ioana Mariuta, Mihail Valentin Patulea și Maria Caracota.Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7 martie 2000 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 14 martie 2000 și apoi la data de 21 martie 2000.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 27 septembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 3.014/1999, Curtea de Apel București – Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A. și fuziunea prin absorbție a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., modificată și completată, excepție ridicată de un grup de salariați ai Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A.Obiectul cauzei îl constituie acțiunea în anulare a prevederilor cuprinse în art. 1 al Capitolului X din proiectul de fuziune prin absorbție a Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A. cu Banca Comercială Română S.A., aprobat prin art. 1 al Hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor Bancorex – S.A. nr. 60 din 24 august 1999, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 2.401 din 26 august 1999. Potrivit acestor prevederi Banca Comercială Română S.A. urma sa preia un număr limitat de 500 de salariați ai Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A., considerați ca fiind transferati în interesul serviciului, urmând ca restul de salariați să fie disponibilizați în condițiile art. 21 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Prin aceleași prevederi s-a limitat dreptul Băncii Comerciale Române – S.A. de a selecta, în vederea preluării acestora, „persoanele care, în perioada 1990-1999, au deținut funcții de președinte, vicepreședinte, director general, director, șef serviciu, șef birou sau funcții administrative asimilate acestora în structurile Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex S.A.”, din centrala sau din unitățile sale teritoriale.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arata ca prin Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 s-a stabilit cadrul juridic pentru finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A., ce urma să se încheie prin fuziunea acesteia cu Banca Comercială Română – S.A. Prin modificarea și completarea ordonanței amintite de către Ordonanța Guvernului nr. 63/1999, la art. 5 alin. (1) s-a introdus o noua litera, și anume litera e), ale carei dispoziții prevăd ca urmează să fie preluat de banca absorbanta un număr de 500 de persoane, dintre care sunt excluse persoanele care au deținut funcții de conducere la Banca Română de Comerț Exterior Bancorex – S.A. Dispozițiile art. 5 lit. e) au fost din nou modificate prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 126/1999, în sensul că, dintre salariații care au deținut funcții de conducere, urmează să fie preluati un număr de 29, însă autorii excepției considera ca și în aceasta situație persista „problema de fond a neconstitutionalitatii dispozițiilor criticate”. Se susține ca aceste dispoziții încalcă principiul egalității dintre cetățeni, prin discriminarea ce se realizează între salariații cu funcții de conducere și simplii salariați, fiind astfel incalcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. Criteriile nediscriminarii sunt cele prevăzute la art. 4 din Constituție, însă dispozițiile art. 20 din Legea fundamentală „permit extinderea acestora, ajungandu-se practic la interzicerea oricărei discriminări arbitrare a cetățenilor”. În sprijinul acestei sustineri se invoca art. 7 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 2 alin. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum și practica jurisdicțională a Curții Constituționale, care, interpretând prevederile art. 16 din Constituție, a extins principiile de nediscriminare prin trimiterea la art. 20 din Legea fundamentală, prin care se corelează sistemul de drept intern cu documentele internaționale la care România este parte. Astfel, dispozițiile criticate prevăd, pentru una și aceeași ipoteza a fuziunii prin absorbție, doua modalități de rezolvare, și anume: una favorabilă, pentru simplii salariați ai băncii absorbite, care pot fi selectați de banca absorbanta, iar cealaltă defavorabila, care exclude posibilitatea salariaților cu funcții de conducere de a fi angajați la aceeași banca prin preluare. Caracterul discriminatoriu al acestor dispoziții este cu atât mai evident cu cat ele prescriu un tratament diferit chiar și față de salariații care au deținut funcții de conducere. Dispozițiile de preluare a celor 29 de persoane nu au ca suport selectarea pe baza unor criterii obiective și vizibile. Asupra tratamentului identic ce trebuie să se aplice atât salariaților simpli, cat și celor cu funcții de conducere, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 59/1994 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul muncii. „În mod indirect s-ar putea vorbi de o culpabilizare a persoanelor cu funcții de conducere, de o sancționare a acestora […], în condițiile în care vinovăția lor nu a fost dovedită nici pe cale judecătorească și nici, cel puțin, prin acte întocmite de organele competente (Curtea de Conturi, Banca Naționala a României etc.).” În acest mod au fost „stigmatizate persoanele făcând parte din această categorie”, care „cu greu își mai pot găsi astăzi un loc de muncă”.Curtea de Apel București – Secția comercială, exprimandu-și opinia, apreciază ca prevederile criticate "contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) cu raportare la art. 4 și 20 din Constituția României, care statuează egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”. Totodată se subliniaza ca dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor, inclusiv dreptul la munca, urmează să fie interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și cu pactele și tratatele la care România este parte.În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția este neîntemeiată. Argumentand acest punct de vedere, Guvernul României, după ce reproduce prevederile art. 4 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) din Constituție, conchide: „Din coroborarea acestor texte rezultă ca sunt interzise atât de pactele și tratatele la care România este parte, cat și de Constituție, discriminarile întemeiate pe criteriile enumerate la art. 4 alin. (2), sus-citate.” Or, subliniaza Guvernul, măsura prevăzută de art. 5 lit. e) din Ordonanța nr. 39/1999 care face obiectul excepției, „nu se întemeiază pe vreunul dintre criteriile enumerate mai sus, ci este urmarea activității acelor persoane”.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 5 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior Bancorex – S.A. și fuziunea prin absorbție a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 30 iulie 1999), modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 63/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 24 august 1999) și prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 126/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 10 septembrie 1999), dispoziții care au următorul cuprins: „Banca Comercială Română – S.A. va prelua din cadrul personalului Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A. un număr de cel mult 500 de salariați, pe care îi va încadra în structurile sale din centrala și din unitățile teritoriale și care vor fi considerați transferati în interesul serviciului, urmând ca, până la data fuziunii, Banca Română de Comerț Exterior Bancorex – S.A. sa disponibilizeze restul de personal în condițiile art. 21 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 98/1999; nu vor fi preluate persoanele care, în perioada 1990-1999, au deținut funcții de președinte, vicepreședinte, director general, director, șef serviciu, șef birou sau funcții asimilate acestora în structurile Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A. din centrala și din unitățile sale teritoriale, cu excepția persoanelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță; funcțiile și drepturile salariale ale personalului preluat vor fi stabilite de Banca Comercială Română – S.A., potrivit necesităților și reglementărilor sale.”Ulterior sesizării Curții Constituționale dispozițiile criticate au fost din nou modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 31 ianuarie 2000, după cum urmează: „La litera e) a articolului 5 și în anexa care face parte integrantă din ordonanța se înlocuiește cuvântul „anexa” cu cuvintele „anexa nr. 1”. Aceasta modificare nu afectează însă soluția juridică inițială.Autorii excepției susțin ca dispozițiile legale criticate încalcă principiul egalității între cetățeni, consacrat la art. 16 alin. (1) din Constituție, prin discriminarea între simplii salariați și cei cu funcții de conducere. Principiile nediscriminarii sunt cele cuprinse la art. 4 alin. (2) din Constituție, însă acestea pot fi extinse potrivit prevederilor art. 20 din Constituție, care permit corelarea dispozițiilor constituționale cu tratatele și cu pactele internaționale la care România este parte. Aceste principii sunt extinse prin art. 7 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, și prin art. 2 alin. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat de România prin același decret și publicat în Buletinul Oficial cu același număr și din aceeași dată.Dispozițiile cuprinse în actele juridice internaționale invocate în susținerea excepției au următorul cuprins:– art. 7 din Declarația Univesala a Drepturilor Omului: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egala împotriva oricărei discriminări care ar încalcă prezenta declarație și împotriva oricărei provocari la o astfel de discriminare"; … – art. 2 alin. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și politice: "Statele părți la prezentul pact se angajează sa garanteze ca drepturile enunțate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naționala sau socială, avere, naștere sau orice alta împrejurare"; … – art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice: "Toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. În aceasta privinta legea trebuie să interzică orice discriminare și sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala și eficace contra oricărei discriminări, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naționala sau socială, avere, naștere sau intemeiata pe orice alta împrejurare". … Prin dispozițiile legale criticate se reglementează preluarea de către Banca Comercială Română – S.A. a unui număr de 500 de salariați din cadrul Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A., preluare de la care sunt excluse persoanele care au deținut funcții de conducere, cu excepția a 29 de persoane nominalizate în anexa la Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 126/1999.1.Examinând excepția, Curtea Constituțională constata ca prin ordonanța supusă controlului de constituționalitate se aplică un tratament juridic diferit unor cetățeni aflați în situații identice. Or, instituirea unui tratament juridic diferit ar fi justificată numai dacă acesta s-ar aplica unor categorii deosebite de situații sau de cetățeni. Asa fiind, rezultă ca au fost incalcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacra principiul egalității în drepturi a cetățenilor, realizandu-se o dubla discriminare, în primul rând între simplii salariați și cei care au deținut funcții de conducere și, în al doilea rând, înăuntrul categoriei salariaților cu funcții de conducere, fără sa existe însă o justificare obiectivă și rezonabila.Sub acest aspect Curtea Constituțională, având în vedere dispozițiile constituționale ale art. 11 și 20, referitoare la raportul dintre reglementările interne și cele internaționale, retine ca principiul egalității în drepturi este consacrat nu numai în actele internaționale la care face referire autorul excepției (Declarația Universala a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și politice și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice), ci și în Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Astfel, aceasta carta care, prin art. I reglementează „Dreptul la munca”, prevede, de asemenea, la art. E, situat în Partea a V-a și denumit „Nediscriminarea”, ca „Respectarea drepturilor recunoscute în prezenta carta trebuie asigurata fără deosebire de rasa, sex, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, sănătate, apartenența la o minoritate naționala, naștere sau orice alta situație”. Iar anexa la Carta socială europeană revizuită, anexa intitulata „Câmpul de aplicare a Cartei sociale europene revizuite în privinta persoanelor protejate”, prevede: „O diferența de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată discriminatorie.” … 2.Curtea Constituțională constata, de asemenea, ca reglementarea cuprinsă în dispozițiile care fac obiectul excepției de neconstituționalitate are semnificatia unei sancțiuni colective ce a fost aplicată pe baza unei prezumții de vinovăție instituite printr-o norma legală imperativa, fără ca, în prealabil, să se fi stabilit, potrivit legii, culpa celor excluși de la preluare de către Banca Comercială Română – S.A.Fiind aplicată printr-o ordonanța a Guvernului, act de drept public, aceasta sancțiune aduce atingere dreptului la propria imagine al celor vizati și a căror cariera profesională ar putea fi, astfel, influentata negativ. Se constata, de aceea, ca dispoziția normativa examinata contravine și dispozițiilor art. 30 alin. (6) din Constituție, care consacra dreptul la propria imagine: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.”În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, România este stat de drept în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenești, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate.Asa fiind, deși alin. (6) al art. 30 din Constituție are în vedere limitele exercitării libertății de exprimare – aceasta neputând sa prejudicieze, printre alte valori supreme ale statului de drept, dreptul persoanei la propria sa imagine -, textul constituțional menționat are, coroborat cu alte prevederi constituționale, efectul de a consacra acest drept nu numai în domeniul libertății de exprimare pe calea mijloacelor de comunicare în public [art. 30 alin. (1) din Constituție], ci și efectul consacrării unui drept constituțional cu o identitate de sine stătătoare și deci cu aplicabilitate într-un domeniu mai extins.De altfel, Curtea constata ca aceasta concluzie corespunde pe deplin consacrării, pe calea actelor de drept internațional la care România a aderat, a dreptului persoanei de a beneficia de protecție împotriva atingerilor ce pot fi aduse vieții intime, familiale și private, demnității și onoarei sale. Astfel, potrivit art. 12 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, „Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul sau ori în corespondenta, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri”. În același mod sunt consacrate aceste drepturi și prin art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.Rezultă ca prin art. 5 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 se aduce atingere și dispozițiilor constituționale care ocrotesc demnitatea, onoarea și dreptul la propria imagine ale fiecărei persoane, valori aparate, deopotrivă, și prin actele internaționale menționate. … 3.Curtea mai retine ca același text normativ încalcă dispoziții fundamentale care reglementează dreptul la munca, și anume, pe de o parte, pe cele ale art. 38 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere” și, pe de altă parte, pe cele ale art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, text care are următorul cuprins: „Statele părți la prezentul Pact recunosc dreptul la munca ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obține posibilitatea să-și câștige existenta printr-o munca liber aleasă sau acceptată și vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept.”Într-adevăr, Curtea constata ca dispozițiile art. 5 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 39/1999, modificată și completată, având semnificatia unei sancțiuni, sunt de natura sa diminueze nejustificat sansele de încadrare în munca, potrivit calificării, a persoanelor avute în vedere, ceea ce echivaleaza cu restrangerea exercițiului dreptului la munca. Sub acest aspect, este adevărat ca legiuitorul constituant a stabilit, prin dispozițiile art. 49 alin. (1) din Constituție, condițiile în care se pot aduce restrangeri ale exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, dispoziții care au următorul conținut: „Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.” Dar, în lumina acestor prevederi, Curtea observa ca excluderea persoanelor care au deținut funcții de conducere de la posibilitatea de a fi preluate de banca absorbanta nu este justificată de o restrangere a exercițiului dreptului la munca, care să fi fost realizată cu respectarea art. 49 din Constituție, deoarece această măsură nu se impune pentru apărarea vreuneia dintre valorile sociale prevăzute de articolul menționat. Rezultă deci ca dispoziția examinata reprezintă o ingerinta a autorității publice în exercițiul dreptului la munca, iar aceasta ingerinta nu are legitimare constituțională.De altfel, cu privire la ingerinta statului în exercitarea unor drepturi și libertăți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant, în sensul că aceasta trebuie să fie prevăzută de lege și sa reprezinte o măsura necesară într-o societate democratica (de exemplu, prin hotărârile pronunțate în cazurile: "Kokkinakis contra Greciei", 1993, "Handyside contra Regatului Unit", 1976, "Sunday Times contra Regatului Unit", 1979). Asa fiind, Curtea Constituțională observa ca, în speta, înlăturarea individuală și nejustificată, printr-un act normativ cu putere de lege, de la beneficiul selectării în vederea preluării angajaților unității absorbite de către unitatea absorbanta nu reprezintă o astfel de măsura.Având în vedere ansamblul acestor considerente, Curtea Constituțională constata ca dispozițiile legale criticate contravin atât prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 38 alin. (2) din Constituție, cat și actelor juridice internaționale menționate, ceea ce impune admiterea excepției de neconstituționalitate.Fața de cele expuse, în temeiul art. 16 alin. (1), al art. 38 alin. (2), al art. 49 și al art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1 alin. (1), al art. 2, 3, 12, art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, … 
CURTEA
În numele legii
DECIDE:Admite excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 3.014/1999 al Curții de Apel București – Secția comercială, excepție ridicată de Giurgiu Teodor, Ofelia Carmen Alexandru, Viorica Ionica Carciga, Cornelia Maria Catuna, Viorela Chiliment, Fivi Florica Coman, Olga Dragomir, Carmen Mihaela Ene, Corneliu Alexandru Enea, Petra Lungu, Crasomila Eugenia Micu, Adrian Vasile Marcu, Vica Predoi, Tudora Paris, Mihaela Genoveva Sincu, Elena Mihaela Alexandru, Catalin Marian Bercea, Antonina Argentina Boldea, Dumitru Bughiu, Liea Burda, Constanta Croitoru, Eugen Petre Curtasu, Alina Yolanda Gradinaru, Grigore Gavrilovici, Georgeta Grasu, Radu Dumitru Ivanisin, Florica Mustatea, Claudia Elena Necsulescu, Maria Nicolescu, Clara Onea, Ecaterina Stefanoiu, Rodica Vlaicu, Irina Zamfirescu, Stancu Mavrodineanu, Florica Stoian, Liliana Ionescu, Ioana Mariuta, Mihail Valentin Patulea și Maria Caracota.Constata ca sunt neconstituționale dispozițiile art. 5 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior – Bancorex – S.A. și fuziunea prin absorbție a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 63/1999, Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 126/1999 și prin Ordonanța Guvernului nr. 61/2000.Definitivă și obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.Pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII
CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent șef,
Claudia Miu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește