DECIZIE nr. 538 din 18 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Petru Ungur în Dosarul nr. 8.202/2004 al Judecătoriei Târgu Mureş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.La dosar apărătorul părţii Petru Ungur a depus o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că se impune menţinerea jurisprudenţei anterioare a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 martie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 8.202/2004, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Petru Ungur într-o cauză având ca obiect majorarea pensiei de întreţinere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că dispoziţiile art. 55 alin. 1 din Codul familiei încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creează o situaţie de inegalitate între tatăl copilului şi celelalte categorii de persoane care pot exercita acţiunea în tăgăduirea paternităţii. În condiţiile în care prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, înlăturându-se inegalitatea în ceea ce priveşte persoanele care pot exercita acţiunea în tăgăduirea paternităţii, s-a creat o inegalitate cu privire la termenul în care poate fi promovată aceasta. Astfel, pentru mamă şi pentru copil acţiunea este imprescriptibilă, în timp ce pentru tată termenul este de 6 luni de la data la care acesta a luat cunoştinţă despre naşterea copilului, conform art. 55 alin. 1 din Codul familiei.Pe de altă parte, textul de lege criticat creează un regim discriminatoriu între tatăl copilului născut în timpul căsătoriei şi tatăl copilului din afara căsătoriei, deoarece primul are la dispoziţie acţiunea în tăgăduirea paternităţii prescriptibilă în termen de 6 luni, în timp ce tatăl copilului din afara căsătoriei poate promova acţiune în contestarea recunoaşterii paternităţii care este imprescriptibilă. Finalitatea celor două acţiuni fiind identică, regimul juridic diferenţiat nu se justifică.Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea caracterului imprescriptibil al dreptului tatălui de a contesta paternitatea ar crea o stare de incertitudine permanentă în ceea ce priveşte filiaţia copilului, afectând astfel drepturile sale legale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens apreciază că, "în lipsa unei prevederi exprese care să vină în întâmpinarea" Deciziei Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001, sunt posibile două interpretări. Astfel, fie se consideră aplicabilă regula generală a imprescriptibilităţii acţiunii nepatrimoniale, fie se aplică şi în cazul acţiunii exercitate de copil sau de mama acestuia termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut în art. 55 alin. 1 din Codul familiei.Pentru a nu contraveni principiului constituţional al egalităţii în drepturi a persoanelor aflate în situaţii juridice similare, trebuie acceptat că termenul de prescripţie este tot de 6 luni şi în cazul acţiunii promovate de mamă ori de copil. Revine judecătorului rolul ca până la intervenţia legiuitorului, în ceea ce priveşte data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, să aplice regula generală înscrisă în art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căreia „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune […]”.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, întrucât instituirea unui termen de prescripţie de 6 luni pentru introducerea acţiunii în tăgăduirea paternităţii nu este de natură a încălca principiul egalităţii în drepturi, ci este justificată de apărarea interesului copilului.Nu poate fi susţinută existenţa unui tratament discriminatoriu aplicat tatălui copilului născut în timpul căsătoriei în raport cu cel aplicat tatălui copilului din afara căsătoriei – în primul caz termenul de introducere al acţiunii fiind limitat, iar în cel de-al doilea caz acţiunea fiind imprescriptibilă – deoarece aceste situaţii juridice nu sunt identice şi nici similare. Astfel, pentru tatăl copilului născut în timpul căsătoriei operează prezumţia de paternitate, pe când filiaţia faţă de tatăl copilului din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere voluntară sau hotărâre judecătorească.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, care au următorul conţinut: "Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de şase luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că dispoziţiile art. 55 alin. 1 din Codul familiei au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Prin deciziile nr. 453 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 21 ianuarie 2004, şi nr. 390 din 12 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 17 august 2005, respingând excepţiile, Curtea a reţinut că din textul de lege criticat nu rezultă un regim discriminatoriu între copilul născut în timpul căsătoriei, mama copilului şi tatăl acestuia, în privinţa termenului de exercitare a acţiunii în tăgăduirea paternităţii.Art. 55 alin. 1 din Codul familiei reglementează termenul în care tatăl copilului născut în timpul căsătoriei poate să introducă acţiune în tăgăduirea paternităţii, fără să cuprindă nici o precizare cu privire la termenul în care această acţiune ar putea fi introdusă de mama copilului sau de copilul născut în timpul căsătoriei, ceea ce se explică prin modul în care legiuitorul a conceput regimul filiaţiei faţă de tată. Astfel, prin art. 53 alin. 1 din Codul familiei s-a instituit o prezumţie legală în sensul că paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei aparţine soţului mamei, cu consecinţa prevăzută în art. 54 alin. 2 din acelaşi cod, şi anume că acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ. În legătură cu dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002), Curtea Constituţională a constatat că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii. Ca efect al acestei decizii a Curţii, regimul juridic al filiaţiei faţă de tată, şi anume recunoaşterea dreptului mamei şi al copilului născut în timpul căsătoriei de a introduce acţiune în tăgăduirea paternităţii, nu a suferit însă nici o modificare în privinţa prescriptibilităţii acţiunii intentate de tatăl copilului şi nici nu a fost completat cu dispoziţii legale prin care să se stabilească termenul în care acţiunea poate fi exercitată de mamă sau de copil. Astfel, în absenţa unei dispoziţii legale prin care să se stabilească termenul în care acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de mamă sau de copil, Curtea nu are posibilitatea să constate existenţa vreunei discriminări, rămânând în competenţa instanţei de judecată să facă interpretarea şi aplicarea corectă a legii.Curtea nu poate primi nici susţinerea autorului excepţiei privind tratamentul discriminator aplicat titularului acţiunii în tăgăduirea paternităţii în raport cu titularul acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate – în primul caz aceasta fiind supusă prescripţiei, în cel de al doilea caz fiind imprescriptibilă -, dat fiind că cele două situaţii juridice invocate nu sunt identice şi nici similare, astfel că reglementarea lor diferită nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Petru Ungur în Dosarul nr. 8.202/2004 al Judecătoriei Târgu Mureş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina TurcuOPINIE SEPARATĂla Decizia nr. 538 din 18 octombrie 2005privind excepţia de neconstituţionalitate aprevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familieiFără a nega în totalitate argumentele aduse de majoritatea judecătorilor Curţii pentru respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, considerăm că art. 55 alin. 1 din Codul familiei contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Prevederile art. 55 alin. 1 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 453 din 2 decembrie 2003 (cu opinie separată) şi Decizia nr. 390 din 12 iulie 2005, Curtea, cu majoritate de voturi, a respins excepţia, constatând că din textul de lege criticat nu rezultă un regim discriminatoriu între copilul născut în timpul căsătoriei, mama copilului şi soţul acesteia, în privinţa termenului de exercitare a acţiunii în tăgada paternităţii.Printr-o altă decizie, şi anume nr. 349 din 12 decembrie 2001, Curtea a admis posibilitatea ca, alături de soţul mamei copilului, mama şi copilul să poată formula acţiune în tăgada paternităţii, declarând, astfel, neconstituţional art. 54 alin. 2 din Codul familiei, raportat la art. 16 alin. (1) din Constituţie.În urma constatării neconstituţionalităţii art. 54 alin. 2 din Codul familiei, consecinţa firească ar fi fost declararea ca neconstituţional şi a art. 55 alin. 1 din Codul familiei, care prevede doar termen de prescripţie în ceea ce priveşte dreptul la acţiune al soţului mamei copilului, şi anume 6 luni de la data când acesta a aflat de naştere, fără a se prevedea nimic cu privire la dreptul la acţiune, când titulari sunt mama sau copilul. Din necorelarea celor două texte de lege rezultă că în privinţa mamei şi a copilului îşi găseşte aplicare dreptul comun privind dreptul la acţiune având ca obiect un drept personal nepatrimonial, în sensul că acţiunea este imprescriptibilă. Se creează, astfel, o inegalitate juridică evidentă între titularii dreptului la acţiune în tăgada paternităţii. Pentru mamă şi copil se aplică regula – imprescriptibilitatea, iar pentru soţul mamei copilului, termenul special de prescripţie, de 6 luni, ce reprezintă excepţia.În aceste condiţii, este evidentă încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, între titularii dreptului la acţiune în tăgada paternităţii existând diferenţieri de tratament juridic, cu toate că se află în situaţii juridice identice.Fiind vorba de un drept personal nepatrimonial, acţiunea în tăgada paternităţii ar urma să fie imprescriptibilă sau legiuitorul să reglementeze acelaşi termen special de prescripţie pentru toţi titularii dreptului la acţiune, indiferent dacă acesta ar curge de la date diferite.Judecător,prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește