DECIZIE nr. 538 din 13 mai 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 11 raportat la art. 10" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Vlad Mihai Niţescu în Dosarul nr. 32.519/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, întrucât aspectele criticate vizează interpretarea legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 32.519/3/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 11 raportat la art. 10" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Vlad Mihai Niţescu într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în evacuare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate interpretate izolat, fără a fi coroborate cu prevederile art. 2 şi fără a se ţine seama de prevederile art. 13 din acelaşi act normativ, cât şi fără a se avea în vedere dispoziţiile art. 480, ale art. 1436 şi ale art. 1437 din Codul civil, "ar duce la concluzia că durata contractului de locaţiune ar fi perpetuă, lezând în mod grav dreptul de proprietate" şi fiind contrare dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 11 "devin neconstituţionale, în măsura în care sancţiunea proprietarului pentru nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1) (care constă în prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere) vizează prelungirea sine die a contractului de închiriere". În continuare, arată că de esenţa contractului de închiriere, potrivit prevederilor art. 1411 din Codul civil, este asigurarea folosinţei bunului pe "un timp determinat" şi nu sine die. Prevederea termenului de 5 ani în contractul de închiriere împreună "cu lipsa posibilităţii încasării de către proprietar a unei chirii compensatorii, reale corespunzătoare lipsei de folosinţă a bunului constituie o sarcină grea pentru proprietar, de natură să rupă echilibrul just dintre interesele aflate în joc. În acest sens, se invocă recenta Hotărâre CEDO Radovici şi Stănescu contra României". De asemenea, menţionează că, în practică, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 „au născut variate interpretări, aplicarea acestora concretizându-se într-o practică neunitară”.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Consideră că motivele de neconstituţionalitate privesc interpretarea normei criticate, aspect care excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Totodată, pe fondul cauzei, apreciază că "o interpretare corelată a art. 11 alin. (1) cu art. 10 alin. (1), care să conducă la reînnoirea perpetuă a contractului de închiriere contrar voinţei proprietarului, ar reprezenta o lipsire nejustificată a acestuia de atributele dreptului său, chiar şi atunci când reînnoirea ar opera cu titlu de sancţiune, depăşind caracterul rezonabil."Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 11 raportate la art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 sunt constituţionale. În acest sens, arată că aceste prevederi se referă exclusiv la drepturile locative ale chiriaşilor şi nu la exercitarea dreptului de proprietate, astfel încât ele nu contravin art. 44 alin. (1) din Constituţie şi nici art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.Prevederile de lege criticate au următoarea redactare:"Art. 10. – (1) În vederea încheierii noului contract de închiriere, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sau de la deschiderea rolului fiscal, după caz, proprietarul îi va notifica chiriaşului sau fostului chiriaş, prin executorul judecătoresc, data şi locul întâlnirii. Notificarea va fi comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(2) Chiriaşul sau fostul chiriaş este obligat să comunice în scris proprietarului, cu confirmare de primire, cererea de a încheia un nou contract de închiriere, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării. … (3) În cazul în care chiriaşul sau fostul chiriaş comunică proprietarului că nu cere să încheie un nou contract de închiriere, acesta este obligat să îi predea proprietarului locuinţa pe bază de proces-verbal, în termen de cel mult 60 de zile de la data notificării prevăzute la alin. (1). Nepredarea locuinţei înăuntrul acestui termen îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale."; … "Art. 11. – (1) Nerespectarea de către proprietar a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere. Neplata chiriei până la încheierea noului contract de închiriere nu poate fi invocată de proprietar ca motiv de evacuare a chiriaşului sau a fostului chiriaş.(2) Lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriaşului sau al fostului chiriaş de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale." … Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie relative la garantarea proprietăţii private, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, în ansamblu, precum şi unele dintre articolele ei, printre care şi textele criticate în cauza de faţă, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 790 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, şi prin Decizia nr. 256 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, Curtea a statuat în sensul constituţionalităţii acestor prevederi de lege.În aceste decizii Curtea a reţinut că măsurile de protecţie a chiriaşilor, instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, îşi au temeiul în art. 47 alin. (1) şi în cele ale art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie. Finalitatea acestei ordonanţe este aceea de a reglementa raporturile dintre chiriaşi şi proprietari, de a oferi soluţii juridice situaţiilor litigioase ivite în procesul aplicării Legii nr. 112/1995, prin utilizarea unor mijloace juridice, asigurându-se posibilitatea pentru proprietar de exercitare a atributelor dreptului său de proprietate şi, în acelaşi timp, protecţia chiriaşilor împotriva unor eventuale abuzuri. Cu privire la conţinutul noţiunii „nivel de trai decent”, Curtea a reţinut că acesta nu este definit de Constituţie, dar el trebuie examinat în raport cu situaţiile avute în vedere de legiuitor, precum şi în funcţie de reglementările internaţionale privind drepturile omului, obligatorii în temeiul art. 11 şi art. 20 din Constituţie. În acest sens, potrivit art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai decent cuprinde printre altele şi dreptul la locuinţă. În acelaşi sens, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, prevăzând obligaţia statelor de a recunoaşte dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa, se referă, în mod expres, şi la locuinţă. Astfel că legiuitorul, dând curs acestor dispoziţii, este îndreptăţit, stabilind conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, să ţină seama nu numai de interesele proprietarilor, ci şi de cele ale chiriaşilor, cărora trebuie să le asigure dreptul la o locuinţă, realizând astfel un echilibru între cele două categorii sociale.Considerentele şi soluţiile acestor decizii sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Vlad Mihai Niţescu în Dosarul nr. 32.519/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 mai 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește