Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 20 iulie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 364 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 364 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Remat” – S.A. din Craiova în Dosarul nr. 8.619/63/2008 al Tribunalului Dolj – Secţia comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8.619/63/2008, Tribunalul Dolj – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 364 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Remat” – S.A. din Craiova într-un litigiu comercial având ca obiect o acţiune în anulare a unor hotărâri arbitrale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16, art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece nu sunt suficient de explicite pentru determinarea naturii acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale, şi anume dacă aceasta este o acţiune principală sau o cale de atac. În oricare din aceste ipoteze sunt încălcate prevederile constituţionale menţionate, datorită necorelării textului atacat cu alte dispoziţii incidente ale Codului de procedură civilă, ceea ce afectează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi accesul liber la justiţie, precum şi principiile înfăptuirii justiţiei.Tribunalul Dolj – Secţia comercială consideră excepţia neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate nu contravin Constituţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 364 din Codul de procedură civilă cu următorul cuprins: „Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive:a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului; … b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante; … c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală; … d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită; … e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353^3; … f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; … g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri; … h) dispozitivul hotărârii arbitrate cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire; … i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2).Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea observă că, de fapt, ele vizează necorelarea dintre prevederile de lege criticate şi "unele dispoziţii incidente ale Codului de procedură civilă".Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite. Astfel, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea lui cu dispoziţiile sau principiile Constituţiei pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele.De altfel, Curtea reţine că a analizat în mai multe rânduri constituţionalitatea prevederilor din Codul de procedură civilă referitoare la acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în prezenta cauză.Astfel, prin Decizia nr. 998 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008, Curtea a statuat că „incidenţa dispoziţiilor legale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţile care au încheiat convenţia arbitrală şi care au optat pentru soluţionarea litigiului de către un tribunal arbitral. Împrejurarea că autorul excepţiei a achiesat la soluţionarea litigiului pe această cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituţie, precum şi consecinţele juridice ale aplicării lor, nu îl îndreptăţeşte să se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementării în cauză”.Considerentele reţinute în decizia menţionată sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 364 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Remat” – S.A. din Craiova în Dosarul nr. 8.619/63/2008 al Tribunalului Dolj – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu–-