DECIZIE nr. 535 din 28 aprilie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil, art. 16 alin. (1) şi art. 32-34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil, art. 16 alin. (1) şi art. 32-34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Liviu Cristescu în Dosarul nr. 22.322/212/2008 al Tribunalului Constanţa – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 22.322/212/2008, Tribunalul Constanţa – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil, art. 16 alin. (1) şi art. 32-34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, excepţie ridicată de Liviu Cristescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă dreptul cetăţenilor la un proces echitabil în măsura în care, prin conţinutul acestora, interpretarea şi aplicarea lor, se creează o prezumţie de legalitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, sarcina probei revenind petentului-contravenient. Se consideră că prin modalitatea de redactare a textelor din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 criticate, coroborate cu prevederile art. 1169 din Codul civil, se stabileşte în sarcina contravenientului obligaţia de a-şi proba nevinovăţia în faţa instanţei de judecată. Se arată în acest sens că din punctul de vedere al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prezumţia de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenţiei vine în contradicţie cu dreptul la un proces echitabil şi cu prezumţia de nevinovăţie, fiind lipsit de rezonabilitate şi neechitabil a cere contravenientului să facă dovada contrară celor menţionate de agentul constatator în actul sancţionator. Se conchide arătându-se că, „atâta vreme cât sarcina probei în materie contravenţională incumbă contravenientului, dreptul constituţional la apărare este transformat într-o obligaţie de a se apăra, sancţiunea fiind menţinerea procesului-verbal sancţionator chiar şi în situaţia unei atitudini pasive din partea agentului constatator”.Tribunalul Constanţa – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1169 din Codul civil, art. 16 alin. (1) şi art. 32-34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:– Art. 1169 din Codul civil: "Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.";– Art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.”;– Art. 32-34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se referă la procedura de contestare a procesului-verbal de contravenţie.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra dispoziţiilor din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 criticate în prezenta cauză.În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 259 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007, Decizia nr. 216 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 28 martie 2008, şi Decizia nr. 490 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 28 mai 2008, prin care Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate. De asemenea, referitor la obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovăţia în legătură cu fapta reţinută în sarcina sa de către organul constatator, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, reţinând cu acel prilej că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1169 din Codul civil. Aceasta întrucât principiul enunţat de acest text legal este particularizat faţă de dispoziţiile art. 33 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin faptul că instanţa administrează toate probele pe care le consideră necesare pentru verificarea temeiniciei şi legalităţii procesului-verbal, nefiind vorba, pentru considerentele expuse pe larg, despre o probaţiune rămasă exclusiv în sarcina petentului.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil, art. 16 alin. (1) şi art. 32-34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Liviu Cristescu în Dosarul nr. 22.322/212/2008 al Tribunalului Constanţa – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește