Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 1 iunie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 din Codul penal
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 din Codul penal, excepţie ridicată de Luminiţa Lupu în Dosarul nr. 3.369/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.La apelul nominal este prezentă partea Mihai Şerban, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă că citaţia comunicată părţii Adrian Manuel Manda a fost restituită cu menţiunea destinatar mutat de la adresă.Având cuvântul cu privire la acest incident procedural, partea prezentă lasă soluţionarea acestuia la aprecierea Curţii.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, deliberând, faţă de dispoziţiile art. 98 din Codul de procedură civilă, constată că procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Având cuvântul, Mihai Şerban arată că nu are legătură cu ceilalţi inculpaţi.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.369/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 din Codul penal, excepţie ridicată de Luminiţa Lupu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi înglobează dreptul acesteia de a-şi desfăşura viaţa sexuală cum crede de cuviinţă şi de a obţine, totodată, şi foloase de ordin material din dispunerea şi expunerea sexuală a propriului corp. Se arată că nu există o "cartă a bunelor moravuri" pentru a se putea stabili care sunt acestea şi la ce face trimitere limitarea impusă de art. 26 alin. (2) din Constituţie, iar percepţia socială este diferită de la o epocă la alta şi de la o societate la alta în ceea ce priveşte acest concept. În plus, este excesiv, în opinia autorului excepţiei, să se stabilească cu literă de lege ce este degradant sau nedemn pentru individ, acestea fiind chestiuni la care numai persoana în cauză poate da un răspuns. Se mai arată că nu este clar care anume sunt acţiunile aşa-zise contrare bunelor moravuri, precum şi faptul că alte sintagme din cuprinsul art. 328 din Codul penal, precum "mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă", sunt criticabile, întrucât legiuitorul nu a făcut nicăieri referire la bani, ceea ce ar conduce la ideea că întreţinerea de raporturi sexuale în schimbul banilor este legală. Se încalcă şi dreptul la muncă, deoarece incriminarea acestor servicii sexuale contra cost ca fapte penale împiedică legiuitorul să consacre ca profesie această muncă şi, prin urmare, elimină neconstituţional această ocupaţie din sfera profesiilor recunoscute de lege.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dat fiind că textul de lege criticat incriminează doar acele practici care sunt evident contrare ordinii publice şi bunelor moravuri.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Arată că, faţă de caracterul profund imoral, dar şi socialmente periculos al prostituţiei, interzicerea practicării ei este justificată. Nu poate fi reţinută nici critica formulată în raport de art. 41 din Legea fundamentală, prostituţia nefiind recunoscută ca profesie. În sfârşit, se arată că aceste dispoziţii nu contravin nici convenţiilor internaţionale privind prevenirea prostituţiei, la care România este parte.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 328 din Codul penal, care incriminează prostituţia, având următorul cuprins: "Fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani."Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 26 şi ale art. 41, privind viaţa intimă, familială şi privată şi, respectiv, munca şi protecţia socială a muncii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 328 din Codul penal, în raport de critici similare celor formulate în prezenta cauză. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 74 din 11 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 august 1996, Decizia nr. 106 din 2 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 16 ianuarie 1997, Decizia nr. 21 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, Decizia nr. 964 din 25 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 30 octombrie 2008, prin care Curtea, pentru considerentele acolo reţinute, a statuat că prevederile art. 328 din Codul penal nu aduc nicio atingere dispoziţiilor Legii fundamentale. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 din Codul penal, excepţie ridicată de Luminiţa Lupu în Dosarul nr. 3.369/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 aprilie 2009.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––