DECIZIE nr. 532 din 13 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarilena Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Georgescu în Dosarul nr. 2.679/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.679/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de apelantul-reclamant Florin Georgescu într-o cauză având ca obiect daune morale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 20, art. 21 alin. (1) şi (3), art. 52 alin. 3 şi art. 53 din Constituţie, art. 5 paragraful 5 şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, deoarece "restricţionează accesul la justiţie prin excluderea altor situaţii prin care se dispune, prin ordonanţă a procurorului, încetarea procesului penal, respectiv art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală". De asemenea, se mai susţine neconstituţionalitatea prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din perspectiva "posibilităţii organelor de cercetare penală de a tergiversa o cauză penală, până la intervenirea prescripţiei, absolvind astfel statul de răspundere", a "manevrării de către organele de anchetă penală a dosarelor de urmărire penală", respectiv "a imposibilităţii persoanelor care au fost victima unor abuzuri ale organelor de anchetă de a beneficia de măsuri reparatorii, în condiţiile culpei grave a organelor statului".Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază că textul de lege criticat este constituţional, respectând dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, pentru că orice persoană poate formula o cerere de acordare a despăgubirilor, în temeiul art. 504 din Codul de procedură penală, urmând ca instanţele de judecată să decidă dacă această cerere este fondată. Mai mult decât atât, judecătorii sunt obligaţi conform legii, în cazul în care există neconcordanţă între dispoziţiile pactelor şi tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului şi dispoziţiile interne, să aplice cu prioritate reglementările internaţionale, care fac parte din dreptul intern, cu excepţia cazului în care dispoziţiile interne sunt mai favorabile. De asemenea, consideră că prevederile art. 21 şi 53 din Constituţie reprezintă o garanţie a aplicării dispoziţiilor legale, neexistând o încălcare a acestora prin redactarea art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală nu sunt de natură a încălca dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei, întrucât acestea cuprind actele procedurale prin care procurorul sau instanţa de judecată constată o privare sau o restrângere de libertate nelegală. De asemenea, mai arată că în speţa de faţă se invocă faptul că, intervenind prescripţia specială, persoana care fusese arestată în faza de urmărire penală nu mai are nici o altă cale procesuală de a sancţiona sau de a obţine despăgubiri pentru privarea sa de libertate (pe care o consideră ilegală). După cum se cunoaşte, trecerea timpului constituie, în anumite condiţii, o cauză care pune capăt incidenţei legii penale şi sancţiunilor sale, fiind o modalitate de "sancţionare" a autorităţilor şi un "beneficiu" pentru învinuit sau inculpat. Există situaţii când prescripţia ar putea însă să-i afecteze (ca în cazul de faţă), motiv pentru care art. 13 din Codul de procedură penală a prevăzut posibilitatea pentru învinuit sau inculpat de a solicita continuarea procesului penal (inclusiv pentru cazul în care a intervenit prescripţia), care, dacă va fi finalizat cu una dintre soluţiile prevăzute la art. 504 alin. 3, va oferi posibilitatea solicitării de despăgubiri. Prin urmare, Guvernul consideră că soluţiile reglementate de art. 504 sunt constituţionale.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală nu opresc părţile interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil, fiind în concordanţă cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 52 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 5 paragraful 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât norma criticată reprezintă o concretizare a principiului constituţional potrivit căruia statul răspunde patrimonial, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 53 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, se arată că dispoziţiile legale criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, conform cărora "Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)".Aceste prevederi legale încalcă, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitoare la "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", ale art. 21 privind "Accesul liber la justiţie", ale art. 52 alin. (3) referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, precum şi cele ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece "restricţionează accesul la justiţie prin excluderea altor situaţii prin care se dispune, prin ordonanţă a procurorului, încetarea procesului penal, respectiv art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală". De asemenea, autorul excepţiei susţine încălcarea prin textul de lege criticat şi a dispoziţiilor art. 5 paragraful 5 şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţă şi, respectiv, dreptul la un proces echitabil, precum şi încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, privind dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară.Examinând excepţia, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, în raport cu normele constituţionale care consacră accesul liber la justiţie, s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa. Astfel, în Decizia nr. 417 din 14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, Curtea, constatând că textul de lege criticat este „o concretizare a principiului constituţional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constituţie, conform căruia «Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii […]» şi, pe cale de consecinţă, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în condiţiile legii”, a reţinut că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală „nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiţie, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege”.De asemenea, Curtea a statuat, în aceeaşi decizie, că "reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea libertăţii individuale nu este de natură a limita accesul liber la justiţie al acelor persoane care nu se regăsesc în unul din cazurile enumerate în art. 504 alin. 3, acestea având posibilitatea de a-şi valorifica dreptul în justiţie pe alte căi legale. Orice persoană interesată se poate adresa justiţiei, dar în condiţiile legii şi urmând procedura prevăzută de lege".S-a mai arătat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2). De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii – 1985). Astfel, acest drept, care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări sau condiţionări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.Aceste argumente, care au fundamentat soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale.De altfel, autorul excepţiei nu critică textul art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală pentru ceea ce conţine, ci pentru ceea ce nu prevede, respectiv inserarea în conţinutul alineatului arătat şi a altor situaţii prin care se dispune, prin ordonanţă a procurorului, încetarea procesului penal. Această critică excedează competenţei Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului” şi, prin urmare, nu are competenţa de a completa prevederea legală supusă controlului şi nici de a face propuneri de lege ferenda. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa faptul că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Georgescu în Dosarul nr. 2.679/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește