DECIZIE nr. 528 din 31 mai 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Liviu Necula şi Mihaela Dora Necula în Dosarul nr. 28.293/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se prezintă partea Badea Taylor Dragoş Sorin, prin avocat Constantin Amzuţă, lipsind autorii excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Apărătorul prezent susţine netemeinicia criticii de neconstituţionalitate, arătând că excepţia a fost ridicată exclusiv în scopul tergiversării cauzei. Aşa fiind, solicită Curţii să dispună aplicarea dispoziţiilor art. 723 din Codul de procedură civilă şi să-i oblige pe autorii excepţiei la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea acesteia.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa constantă în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 28.293/2/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Liviu Necula şi Mihaela Dora Necula.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate îngrădesc dreptul părţilor la un recurs efectiv, întrucât calea de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea, iar nu de către instanţa superioară, aşa cum prevede Codul de procedură civilă. Or, un proces echitabil este un proces bazat pe drept şi legalitate, caracterizat prin trei grade de jurisdicţie, care înseamnă instanţe distincte, constituite din judecători cu grade şi competenţă superioare, care să asigure controlul legalităţii hotărârilor pronunţate. Distincţia constituţională între gradele de jurisdicţie este categorică: nu numărul de judecători din completul de judecată constituie gradul jurisdicţional, ci calificarea acestora şi competenţa diferită, potrivit legii privind organizarea judiciară.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Asigurarea accesului la justiţie prin formularea căilor de atac prevăzute de lege nu implică în mod necesar ideea unor instanţe de grad diferit, ci soluţionarea cauzei de către alţi judecători, cerinţă care este asigurată atâta timp cât calea de atac este judecată de un alt complet.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 respectând principiul egalităţii în drepturi şi dreptul la un proces echitabil.Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură a îngrădi dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a beneficia de toate garanţiile menite să le asigure dreptul la un proces echitabil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care are următorul cuprins: „(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 126 alin. (3) privitoare la obligaţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006. Cu acel prilej a reţinut că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.Potrivit art. II din Legea nr. 219/2005, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanţele competente potrivit legii noi se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunţa o hotărâre de declinare a competenţei. Soluţia trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluţionării cauzelor.Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept.Totodată, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei nu aduc nicio atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra recursului. Cele două căi de atac – apelul şi recursul – sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.În fine, în ceea ce priveşte cererea avocatului părţii prezente formulată în şedinţa publică, Curtea constată că instanţa de judecată este singura în măsură a aprecia dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată cu rea-credinţă, pentru a întârzia rezolvarea procesului.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Bogdan Liviu Necula şi Mihaela Dora Necula în Dosarul nr. 28.293/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2007.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește