DECIZIE nr. 527 din 15 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Miron Ilisei, Dan Tomiţă Colţatu şi Corina Mazilu în Dosarul nr. 663/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.688D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia penală nr. 258 din 12 iunie 2009 (transmisă Curţii Constituţionale la data de 29 decembrie 2011), pronunţată în Dosarul nr. 2.633/107/2009, Tribunalul Alba – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Miron Ilisei, Dan Tomiţă Colţatu şi Corina Mazilu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cauze penale prin care s-a desfiinţat soluţia de netrimitere în judecată dispusă de procuror şi s-a reţinut cauza spre rejudecare în completul legal constituit prin sistemul de repartizare aleatorie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 – Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 131 – Rolul Ministerului Public, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece, prin absenţa prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul nu a beneficiat de toate garanţiile procesuale ca alte persoane aflate în situaţii similare. Pe cale de consecinţă, partea vătămată devine titularul acţiunii penale, substituindu-se rolului Ministerului Public.Tribunalul Alba – Secţia penală s-a limitat doar la analiza condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, sens în care a admis recursul şi a casat în parte Încheierea din 1 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 663/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale care formează obiectul prezentei excepţii sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, care au următorul conţinut: "Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii: […]c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. … În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 – Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 131 – Rolul Ministerului Public, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 172 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 aprilie 2004, şi Deciziei nr. 864 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, statuând că procedura de judecare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, este o procedură contradictorie, în care toate părţile, inclusiv persoana acuzată de comiterea unei fapte penale, au posibilitatea de a se apăra şi de a cere fie menţinerea soluţiei procurorului, fie învestirea instanţei cu judecarea infracţiunii reclamate. În aceasta din urmă ipoteză, inculpatul beneficiază, se înţelege, de toate mijloacele de apărare şi de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.Nu se poate reţine nici susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 131 din Constituţie, privind rolul Ministerului Public, întrucât judecarea cauzei de către instanţă după desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acţiunii publice şi exercitarea tuturor atribuţiilor decurgând din această calitate.De asemenea, Curtea a mai constatat că procedura prezentării materialului de urmărire penală este specifică primei faze a procesului penal, care, spre deosebire de faza a doua, este nepublică. Acest argument are drept urmare instituirea în sarcina procurorului a obligativităţii de a chema învinuitul în cel mai important moment al urmăririi penale – trimiterea în judecată – şi îşi găseşte raţiunea tocmai în scopul asigurării posibilităţii învinuitului sau inculpatului de a fi asistat de un apărător şi de a dispune de timpul necesar pentru a-şi pregăti apărarea. Însă procedura prezentării materialului de urmărire penală în cazul în care operează principiul oficialităţii nu poate fi absolutizată şi extinsă şi la situaţia în care acţiunea penală este pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, urmând procedura prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, deoarece prevederile legale criticate, după admiterea plângerii, nu opresc persoana interesată de a lua cunoştinţă de întreg materialul probator existent la dosar şi de a formula cereri noi în cadrul noii faze procesuale căreia i se aplică dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac prevăzute de lege.În sfârşit, Curtea a mai arătat că eventualele probleme practice care s-ar fi ivit cu privire la modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor contestate de autor au fost dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. XV din 22 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, "în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia". Aşa fiind, nu se poate susţine că prevederile legale criticate contravin principiului dreptului oricărei persoane la un proces echitabil, instituit prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România este parte.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, argumentele şi soluţia adoptată în deciziile de mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Miron Ilisei, Dan Tomiţă Colţatu şi Corina Mazilu în Dosarul nr. 663/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește