Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 15 august 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Luminiţa Ion în Dosarul nr. 11.671/303/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 11.671/303/2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Luminiţa Ion.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate, care statuează calitatea procesuală activă exclusivă a autorităţii tutelare de a solicita decăderea, totală sau parţială, a părinţilor ori a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti, contravin art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie al oricărei persoane pentru apărarea intereselor sale legitime.Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi reglementează competenţa, concretizată într-o obligaţie, a unei autorităţi administrative, Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, de a sesiza instanţa judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru decăderea părinţilor din exerciţiul drepturilor părinteşti.Avocatul Poporului arată că prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 reprezintă expresia principiului protejării interesului superior al copilului, intenţia legiuitorului fiind aceea de a atribui competenţa supravegherii şi controlului modului în care acesta este îngrijit, sănătăţii şi dezvoltării lui fizice, educării, învăţăturii şi pregătirii sale profesionale unei instituţii care, prin personalul său calificat, verifică în mod imparţial situaţia minorului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, care au următorul cuprins: „Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru decăderea, totală sau parţială, a părinţilor ori a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la liberul acces la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate consacră sancţiunea decăderii din drepturile părinteşti, sancţiune civilă care se dispune în cazurile în care părinţii, prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti sau prin purtarea lor abuzivă ori prin abateri grave în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, pun în primejdie viaţa şi securitatea copilului în familie.Pe de altă parte, din economia reglementării, precum şi din coroborarea acesteia cu dispoziţiile art. 109 din Codul familiei, autoritatea tutelară apare a fi concepută ca un factor de echilibru în acele situaţii în care între părinţi există o stare conflictuală exacerbată, care a dus la desfacerea căsătoriei, şi pe al cărei fond aceştia au tendinţa să recurgă la orice mijloace pe care legea le oferă pentru a se şicană reciproc, ajungând până la dispute cu privire la situaţia copiilor, care dau expresie interesului acestora din urmă doar aparent.În considerarea unor asemenea raţiuni, legiuitorul a înţeles să recunoască calitatea procesuală activă exclusiv autorităţii tutelare, într-o acţiune cu consecinţe deosebit de severe, cum este aceea prin care se solicită decăderea unui părinte din drepturile părinteşti.Faptul că o asemenea calitate nu îi este recunoscută şi părintelui nu constituie o încălcare a liberului acces la justiţie, care, în această materie, nu este negat, ci se realizează doar mediat, pe calea sesizării autorităţii tutelare, singura care are posibilitatea să verifice cu obiectivitate şi simţ de răspundere măsura în care exigenţele de fond pentru promovarea unei acţiuni în decădere din drepturile părinteşti sunt satisfăcute, acţionând astfel ca un filtru în prevenirea unor eventuale abuzuri, degrevând totodată instanţele judecătoreşti de procese cu un atare obiect, fără suport real.De altfel, reglementarea instituită prin art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului nu face decât să dea expresie specificului acestui domeniu, constând în aceea că drepturile părinteşti se exercită, aşa cum prevede art. 97 alin. 2 din Codul familiei, numai în interesul copiilor. Or, nefiind vorba despre un interes propriu al titularului dreptului, recte al părintelui, era normal ca valorificarea dreptului său, în situaţia extremă în care tinde la anihilarea drepturilor celuilalt părinte, să fie supusă unui regim restrictiv, cu implicarea autorităţii de stat, în deplină concordanţă cu cele prevăzute de art. 48 alin. (1) din Constituţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Luminiţa Ion în Dosarul nr. 11.671/303/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2007.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––