DECIZIE nr. 526 din 27 iunie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302^1 alin. 1 lit. b) şi c), art. 303 alin. 1 şi 2, art. 306 alin. 1 şi alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMădălina Ştefania Diaconu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302^1 alin. 1 lit. b) şi c), art. 303 alin. 1 şi 2, art. 306 alin. 1 şi alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Elisabeta Răducanu în Dosarul nr. 29.750/2005 (nr. vechi 3.364/2005) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal se prezintă părţile Frosa Răducanu şi Constanţa Coşuleanu, lipsind autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Părţile prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 29.750/2005 (nr. vechi 3.364/2005), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302^1 alin. 1 lit. b) şi c), art. 303 alin. 1 şi 2, art. 306 alin. 1 şi alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de către Elisabeta Răducanu cu prilejul soluţionării unui recurs civil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, următoarele: art. 302^1 alin. 1 lit. b) şi c) este neconstituţional deoarece sancţionează recursul cu nulitate absolută, în situaţia în care nu s-a indicat numărul hotărârii judecătoreşti atacate, deşi a fost arătat numărul dosarului instanţei a cărei hotărâre este recurată. Deoarece numărul hotărârii atacate rezultă din dosarul al cărui număr a fost indicat, consideră că cerinţa instituită de art. 302^1 alin. 1 lit. b) şi c) este excesivă şi contravine art. 21 din Constituţie. Cu privire la art. 303 alin. 1 şi 2, art. 306 alin. 1 şi alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, consideră că acestea sunt neconstituţionale deoarece lovesc recursul cu aceeaşi sancţiune a nulităţii absolute, în cazul în care nu sunt indicate cifric articolele de drept procesual pe care se întemeiază recursul, deşi motivele acestuia sunt dezvoltate pe larg, în scris, permiţând judecătorului încadrarea lor într-unul din cazurile prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă. De asemenea, arată că textele criticate prevăd sancţiunea nulităţii, fără a preciza tipul acesteia, în vreme ce instanţele de judecată interpretează această prevedere în mod restrictiv, considerând că este vorba de nulitatea absolută. În sfârşit, cu privire la art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005, solicită declararea acestuia ca fiind neconstituţional, deoarece nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să judece recursurile promovate împotriva deciziilor pronunţate în apel de curţile de apel, ci dă în competenţa acestora din urmă judecarea recursurilor împotriva propriilor lor hotărâri.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii de lege:– Art. 302^1 alin. 1 lit. b) şi c) din Codul de procedură civilă. Art. 302^1 a fost introdus prin art. I pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, şi a fost completat prin art. I pct. 6 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni:[…] b) indicarea hotărârii care se atacă;c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;"; … – Art. 303 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.";– Art. 306 alin. 1 şi alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2.Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.";– Art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005: „(2) Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale.(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Cu privire la constituţionalitatea art. 302^1 alin. 1 lit. b) şi c), Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, iar prin Decizia nr. 364 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 16 septembrie 2005, a constatat că, „dincolo de semnificaţia esenţială a acestor menţiuni pentru buna administrare a justiţiei în faza de atac a recursului, coroborarea reglementării criticate cu dispoziţiile art. 287 şi cu cele ale art. 316 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea are posibilitatea să complinească omisiunea lor până la prima zi de înfăţişare, în cererea de apel şi, prin extindere, şi în aceea de recurs, se impune concluzia că dispoziţiile legale deduse controlului nu contravin normelor constituţionale de referinţă”.II. Referitor la art. 303 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, care prevăd că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, Curtea constată că aceste prevederi nu contravin dispoziţiilor constituţionale conţinute în art. 21.Astfel, părţile pot indica motivele de recurs fie prin cererea de recurs, fie printr-un memoriu separat, arătând motivele de modificare sau casare a hotărârii atacate şi dezvoltarea acestora. Faptul că termenul de depunere a acestor motive se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, se justifică prin aceea că, în momentul cunoaşterii soluţiei, partea interesată poate aprecia dacă este sau nu util să declare recurs, însă motivarea acestuia nu poate fi făcută decât după redactarea integrală a hotărârii.III. Cu privire la art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acest text de lege a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală, iar prin Decizia nr. 475 din 22 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, au fost respinse criticile de neconstituţionalitate, arătându-se că soluţia astfel adoptată se înscrie în cadrul competenţei conferite legiuitorului prin art. 126 alin. (2) din Constituţie de a reglementa procedura de judecată, inclusiv căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe.Faptul că motivele de ordine publică ce pot duce la modificarea sau casarea unei hotărâri pot fi invocate şi din oficiu de instanţă, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor, reglementat în alin. 2 teza a doua a art. 306 din Codul de procedură civilă, nu reprezintă o încălcare a drepturilor şi libertăţilor constituţionale, ci, dimpotrivă, constituie un caz de exercitare a rolului activ al judecătorului şi o reafirmare a ocrotirii interesului public, dar reprezintă, în acelaşi timp, şi o garanţie procesuală recunoscută părţilor, care vor putea să-şi exprime punctul de vedere faţă de motivele de nulitate reţinute din oficiu.IV. În ceea ce priveşte art. II din Legea nr. 219/2005, Curtea reţine că şi acest text de lege a mai fost supus, de numeroase ori, controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, au fost respinse criticile de neconstituţionalitate, arătându-se că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.” De asemenea, Curtea a reţinut că, deşi prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei reglementări, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. În fine, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât Constituţia nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302^1 alin. 1 lit. b) şi c), art. 303 alin. 1 şi 2, art. 306 alin. 1 şi alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Elisabeta Răducanu în Dosarul nr. 29.750/2005 (nr. vechi 3.364/2005) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 iunie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mădălina Ştefania Diaconu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește