Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 10 februarie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Popa – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procuror Florentina Geangu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Guna Mircea Dumitru şi Guna Simion împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 110 din 8 octombrie 1996*).––––Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 110 din 8 octombrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 6 martie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 2 decembrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 16 mai 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Guna Mircea Dumitru şi Guna Simion.Prin Decizia nr. 110 din 8 octombrie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă şi a constatat ca, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, s-a statuat ca prevederile acestui text de lege sunt neconstituţionale în măsura în care acestea se aplică hotărârilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.Împotriva acestei decizii au declarat recurs Guna Mircea Dumitru şi Guna Simion, pentru următoarele motive: art. 330^1 din Codul de procedură civilă este neconstitutional, deoarece încalcă dispoziţiile art. 1 şi ale art. 16 din Constituţie şi nu prevede un termen pentru exercitarea recursului în anulare.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece, ca urmare a modificării art. 330^1 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 17/1996, excepţia de neconstituţionalitate privind acest text de lege este lipsită de obiect.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Cu privire la recursul declarat de Guna Mircea Dumitru, se constată că, faţă de prevederile art. 16 şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum şi cele ale art. 101 alin. 1 şi art. 102 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul nu a fost introdus în termen, deoarece, asa cum rezultă din dovezile de primire şi din procesele-verbale de predare, Decizia nr. 110 din 8 octombrie 1996 a fost comunicată recurentului la data de 28 octombrie 1996, iar recursul a fost declarat la data de 10 aprilie 1997, cu depăşirea termenului legal de 10 zile de la comunicarea deciziei.Deoarece termenul de recurs este un termen legal peremptoriu, nerespectarea lui atrage, conform art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă, decăderea părţii din dreptul de a mai exercita recursul. Pe cale de consecinţa, recursul declarat de Guna Mircea Dumitru urmează a fi respins ca tardiv.Referitor la recursul declarat de Guna Simion, se constată că motivul de casare privind neconstituţionalitatea art. 330^1 din Codul de procedură civilă, deoarece încalcă prevederile art. 1 şi ale art. 16 din Constituţie, este neîntemeiat. Prin Decizia nr. 96/1996, constituţionalitatea acestui text de lege a fost analizata şi raportată la aceste dispoziţii legale, astfel încât criticile nu pot fi reţinute.În legătură cu motivul de recurs privind nelimitarea în timp, prin art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a dreptului procurorului general de a ataca o hotărâre judecătorească cu recurs în anulare, se constată că aceste dispoziţii au fost modificate prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997. În noua redactare, recursul în anulare nu mai poate fi declarat de către procurorul general oricând, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Rezultă ca acest motiv de recurs urmează a fi admis. În temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ţinând seama de noua redactare a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, motivele de neconstituţionalitate invocate în susţinerea excepţiei nu mai pot fi reţinute şi, pe cale de consecinţa, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca lipsită de obiect.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca tardiv recursul declarat de Guna Mircea Dumitru împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 110 din 8 octombrie 1996.2. Admite recursul declarat de Guna Simion şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 110 din 8 octombrie 1996 numai în ce priveşte dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, în sensul că respinge excepţia de neconstituţionalitate privitoare la aceste dispoziţii ca fiind lipsită de obiect. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 2 decembrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Florentina Geangu––-