DECIZIE nr. 525 din 11 octombrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Manţa în Dosarul nr. 1.382/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi avocatul acestuia, doamna Silvia Tudor, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celeilalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, reiterând motivele existente în notele scrise la dosar.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece în procesul penal regula generală este cea a oficialităţii. Fără a aduce în vreun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, legiuitorul, în considerarea unor raţiuni de politică penală, a instituit, cu titlu de excepţie, posibilitatea ca, în anumite situaţii, punerea în mişcare a acţiunii penale să se facă numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. De altfel, asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 158/1999, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 iulie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.382/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Alexandru Manţa în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale aflate în calea de atac a recursului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că ocrotirea şi garantarea proprietăţii private presupun respectarea dreptului petiţionarului de a dispune în mod liber de bunurile sale, de a exercita în mod exclusiv şi suveran toate acţiunile care se impun pentru protecţia proprietăţii sale, inclusiv acţiunea penală. Prin urmare, existenţa a două sisteme diferite cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale, atunci când este vorba de bunuri care aparţin proprietăţii private, vine în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate. În opinia sa, dincolo de orice alte raţiuni de politică penală, autorul consideră că stingerea conflictului penal ar trebui să fie guvernată de principiul disponibilităţii atunci când vizează infracţiuni contra patrimoniului privat, soluţie care este preferabilă celei oficiale.Prin urmare, autorul excepţiei solicită completarea textului legal criticat în sensul că dispoziţiile privitoare la oficialitatea procesului penal să nu se aplice în cauzele în care bunul ce formează obiectul material al infracţiunii este proprietate privată, cum s-ar putea întâmpla la infracţiunile de delapidare, furt etc., cazuri în care prevederile referitoare la cerinţa plângerii prealabile şi la posibilitatea împăcării părţilor ar trebui să fie operante.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, în realitate, autorul consideră că art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală contravine art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât nu prevede şi pentru infracţiunea de delapidare ca acţiunea penală să se pună în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aşa cum se reglementează în cazul infracţiunilor de abuz de încredere, distrugere şi tulburare de posesie. Această împrejurare nu este însă de natură a leza în vreun fel prevederea constituţională invocată, deoarece, în cazul infracţiunii de delapidare, spre deosebire de celelalte infracţiuni comparative menţionate, situaţia este diferită, întrucât subiectul activ are şi calitatea de funcţionar căruia i s-a încredinţat administrarea patrimoniului societăţii comerciale. Or, necesitatea apărării relaţiilor specifice a impus un regim deosebit şi este dreptul legiuitorului de a opta pentru regula urmăririi, judecării şi sancţionării din oficiu a infracţiunii de delapidare.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece principiul oficialităţii înscris în art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală este o cerinţă şi o continuare firească a principiului legalităţii înscris în alin. 1 al aceluiaşi articol. Oficialitatea procesului penal constituie o regulă de bază, care priveşte întregul curs al desfăşurării procesului penal şi ţine sub incidenţa sa toate actele necesare acestei desfăşurări, cu excepţia acelora în privinţa cărora legea dispune altfel.Nu se poate susţine că protecţia constituţională a proprietăţii private este lezată prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulării procesului penal. Dimpotrivă, urmărirea penală din oficiu a infracţiunilor contra patrimoniului asigură o protecţie mai energică a proprietăţii, fiind deci în interesul proprietarului.Oficialitatea procesului penal nu este fără limite, putând fi restrânsă sau înlăturată atunci când, de exemplu, legea cere, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, încuviinţări sau autorizări prealabile sau când aceasta este condiţionată de existenţa plângerii prealabile.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală nu conţin norme contrare dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, legea penală şi cea procesual penală consacră principiul oficialităţii, apreciind că valori sociale importante pot fi mai eficient ocrotite prin intervenţia directă a statului şi prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare desfăşurării procesului penal. De asemenea, nu se poate susţine că protecţia constituţională a proprietăţii private este lezată prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulării procesului penal. Dimpotrivă, urmărirea penală din oficiu a infracţiunilor contra patrimoniului asigură o protecţie mai energică a proprietăţii, fiind deci chiar în interesul proprietarului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:"Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal, indiferent de titular.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii prevederilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 158 din 14 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, prilej cu care a statuat că acestea sunt constituţionale. Astfel, potrivit definiţiei date în art. 17 alin. 1 din Codul penal, „Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”. Existenţa pericolului social impune măsuri adecvate de apărare a societăţii, a intereselor generale, a ordinii de drept, sens în care autorităţile statului, abilitate de lege, trebuie să acţioneze, indiferent dacă persoana fizică sau juridică lezată prin fapta concretă o solicită sau nu.Principiile legalităţii şi oficialităţii procesului penal, înscrise în art. 2 din Codul de procedură penală, sunt în sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", şi ale art. 126 alin. (2), în conformitate cu care "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."Legiuitorul român a optat pentru regula generală de urmărire, judecare şi sancţionare din oficiu a infracţiunilor, ca fapte antisociale. Este dreptul constituţional al legiuitorului de a stabili şi anumite excepţii de la această regulă generală. Astfel, s-a prevăzut ca în anumite cazuri, datorită caracterului şi conţinutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei ori al persoanei vătămate sau relaţiilor speciale dintre făptuitor şi persoana lezată, punerea în mişcare a acţiunii penale să fie condiţionată de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate. Generalizarea acestei condiţionări ar împiedica însă, în mod evident, protecţia eficientă a societăţii, a intereselor generale faţă de faptele care prezintă pericol social, prevăzute de legea penală.Legea penală şi cea procesual penală consacră principiul oficialităţii, apreciind că valori sociale importante pot fi mai eficient ocrotite prin intervenţia directă a statului şi prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare desfăşurării procesului penal. De asemenea, nu se poate susţine că protecţia constituţională a proprietăţii private este lezată prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulării procesului penal. Dimpotrivă, urmărirea penală din oficiu a infracţiunilor contra patrimoniului asigură o protecţie mai energică a proprietăţii, fiind deci chiar în interesul proprietarului.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Manţa în Dosarul nr. 1.382/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește